Fostul premier al Romaniei Petre Roman a devenit consilier politic al presedintelui PNL, Crin Antonescu, candidatul liberalilor la presedintie. Acesta se va implica atat in campania pentru prezidentiale, cat si pentru europarlamentare, in care Antonescu isi va asuma statutul de "locomotiva" a partidului. "Sfaturile mele vor viza ideile, strategia politica, programele, reactia politica, cei patru stalpi ai actiunii politice", declara Petre Roman pentru Evenimentul Zilei.
Astfel, fostul premier devine un om important in staful de campanie. In plus, printre apropriatii lui Antonescu se mai numara Eduard Hellvig, secretar personal al presedintelui PNL, senatorul Mircea Diaconu si Marius Nicoara, fost presedinte al Consiliului Judetean Cluj.
De asemenea, liberalii au stabilit sa lucreze cu compania Odyssey Communication SRL, controlata de omul de afaceri Dinu Patriciu pentru alegerile europarlamentare.
Liberalii au stabilit, luni, in cadrul Biroului Politic (BPC), si strategia pe care o vor avea pentru alegerile europarlamentare. Crin Antonescu, cotat in sondaje mai bine decat partidul, va fi locomotiva PNL la alegerile europene.
De altfel, candidatura sa la prezidentiale va fi oficializata in aceeasi zi cu lansarea eurocandidatilor PNL, pe 9 mai, la Brasov. Antonescu urmeaza sa fie prezent la majoritatea actiunilor judetene ale candidatilor. Obiectivul PNL este sa obtina 20% din voturile de la euroalegeri, in special prin recuperarea electoratului urban.