Ramasa in viata gratie curajului nebunesc al unui soldat britanic, care a salvat-o de la moarte in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o italianca nu a incetat, zeci de ani, sa caute urmasii salvatorului sau, mort pe front, pentru a le multumi. Intre timp, Maria Mancini a incetat din viata, iar dorinta sa este dusa spre indeplinire de fiica sa, Angela.
Italianca a carei poveste tulburatoare e publicata de cotidianul britanic "Daily Mail" a incearcat cu disperare, mai bine de 60 de ani, sa gaseasca familia barbatului care a ajutat-o intr-un moment de cumpana. Insa, cum singurul punct de reper asupra identitatii soldatului a fost o fotografie alb negru cu cele doua fetite ale acestuia, pe care acesta le lasase in Marea Britanie cand a plecat sa-si serveasca tara in cel de-al Doilea Razboi Mondial, misiunea a fost aproape imposibila.
In respectiva fotografie, cele doua fetite ale soldatului mort pe campul de lupta aveau in jur de cinci-sase ani, ceea ce inseamna ca, daca ar mai fi in viata, ar avea undeva in jur de 70 de ani. Acest instantaneu alb negru este singurul punct de reper pe care Maria Mancini l-a avut pentru a-si identifica salvatorul.
Povestea femeii incepe in ianuarie 1944, cand Martin a sarit in ajutorul femeii, insarcinata pe atunci, ducand-o de urgenta la spital pentru a naste in siguranta. Si asta in ciuda tuturor riscurilor de moment - o puternica furtuna de zapada sau drumurile minate pazite de tintasi germani. Doctorul ii spusese soldatului ca daca nu vor ajunge la timp la un medic, atat Maria, cat si cei doi gemeni pe care ii purta in pantece vor muri. Martin si-a dus misiunea la bun sfarsit si bebelusii s-au nascut, desi unul dintre ei a murit la doar cateva zile dupa aceea.
Inainte sa plece inapoi la unitate, Martin a vizitat-o pe Maria si pe fiica ei, Angela, si i-a lasat fotografia alb-negru cu fetele sale din Marea Britanie. La scurt timp, cand Maria era externata i s-a spus ca Martin a murit in timpul unui schimb de focuri cu germanii. In ciuda vestilor proaste, Maria s-a intors in orasul ei natal Casalanguida, din regiunea Abruzzo. De-a lungul anilor italianca i-a povestit fiicei sale despre salvatorul lor britanic si despre faptul ca vrea sa multumeasca familiei acestuia pentru gestul barbatului.
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
Fiicele soldatului Martin | |
| |
| |
| |
| |
|
Insa aceasta nu a reusit sa-si duca dorinta la bun sfarsit, murind anul trecut, la varsta de 87 de ani. Angela, acum in varsta de 65 de ani, s-a uitat printre lucrurile mamei sale si a descoperit fotografia cu cele doua fetite ale soldatului. Acum, aceasta spera ca cineva sa le recunosca, astfel incat, sa poata transmite familiei multumiri. Angela lucreaza alaturi de fiica ei Katia, in varsta de 42 de ani, pentru a afla cine a fost soldatul. "Mama mereu si-a dorit sa-l gaseasca pe Martin pentru a-i multumi, dar nu a invatat niciodata engleza si nici nu stia unde sa inceapa. Mereu l-a laudat si intotdeauna a plans cand le-a spus povestea si cum i-a dat fotografia cu cele doua fetite. A vorbit foarte frumos despre ele si mama a fost induiosata", a declarat Angela.
Martin a fost probabil membru al armatei a opta a Marii Britanii, care a ajuns in Italia, in vara anului 1943, si trebuia sa avanseze spre nord pentru a ocupa Germania. In toamna anului 1943 si prima parte din 1944, a opta armata a fost implicata in doua batalii importante in timp ce avansau pe langa doua rauri importante Sangro si Moro.
"Sunt fascinat de aceasta poveste si am rugat Comisia de Razboi din Londra sa ne ajute. I-am rugat sa trimita o lista cu toti soldatii pe nume Martin, care au murit in timpul luptelor in jurul raului Sangro, in speranta ca vom gasi familia barbatului", a declarat veteranul Harry Shindler, citat de mail online.