Ministerul roman de Externe si-a exprimat, printr-o nota verbala, ingrijorarea sa fata de vizita presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, in Transilvania, vizita prevazuta pentru data de 15 martie, a informat vineri agentia de presa MTI, care citeaza "surse diplomatice", transmit RADOR si NewsIn.
Potrivit unor informatii, ambasadorului Ungariei la Bucuresti Fuzes Oszkar i s-a adus la cunostinta ca autoritatile romane sunt ingrijorate ca preconizata vizita a presedintelui Laszlo Solyom "va reprezenta un semnal care nu corespunde relatiilor de parteneriat strategic dintre cele doua tari". Ambasadorul Ungariei a raspuns ca tocmai opozitia manifestata de autoritatile romane fata de respectiva vizita reprezinta un semnal contrar parteneriatului strategic existent intre cele doua state.
Potrivit Realitatea TV, MAE roman l-ar fi convocat pentru explicatii pe ambasadorul Ungariei la Bucuresti. Informatia nu a fost confirmata, pana la ora publicarii stirii, de diplomatia romana.
La randul sau, Ministerul ungar de Externe l-a convocat pe ambasadorul Romaniei la Budapesta pentru a afla care sunt motivele respectivei note verbale, potrivit agentiei MTI. Termenul de "convocare" a fost folosit de agentia ungara MTI, iar Ambasada Romaniei la Budapesta, contactata de NewsIn, nu a avut nici o reactie de confirmare sau de infirmare pana la ora publicarii acestei stiri.
Surse oficiale au declarat joi pentru NewsIn ca autoritatile romane i-au transmis presedintelui Ungariei, Solyom Laszlo, ca vizita sa nu ar fi oportuna in aceasta perioada, luand in calcul intentia acestuia de a sustine ideea autonomiei teritoriale, folosindu-se de pretextul manifestarilor din 15 martie. Potrivit acelorasi surse, autoritatile romane vor sa dea dovada de "responsabilitate si intelepciune" pentru a nu lasa ca "atitudinea presedintelui Solyom sa afecteze bunele relatii dintre cele doua state". Sursele citate au mai declarat ca, "mai ales intr-un moment in care criza economica se agraveaza", romanii si maghiarii "au nevoie sa fie uniti, nu dezbinati". Intrebat, joi, care este opinia sa in legatura cu acuzatia potrivit careia autoritati abilitate ale statului roman l-ar fi sfatuit pe presedintele Ungariei sa nu viziteze Ardealul pe 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, presedintele Traian Basescu a spus ca "este problema autoritatilor romane" si nu a facut alte comentarii.
Potrivit MTI, presedintele Ungariei a decis sa efectueze vizita in Transilvania cunoscand toate aceste aspecte.