Dupa ce presedintele Dmitri Medvedev a criticat saptamana trecuta "lentoarea" cu care sunt puse in aplicare masurile anticriza, premierul rus Vladimir Putin s-a declarat vineri optimist in ceea ce priveste efectele masurilor anticriza adoptate, relateaza AFP, preluata de NewsIn.
"Masurile anticriza pe care le-am luat functioneaza deja. Stabilitatea sistemului bancar este asigurata, ceea ce inseamna ca au fost puse bazele pentru reluarea acordarii creditelor in sectorul real al economiei", a spus el, salutand si stabilitatea sectorului petrolier.
Companiile ruse sufera de mai multe luni de absenta aproape totala a lichiditatilor disponibile in sistemul financiar, in timp ce economia se confrunta cu o incetinire brusca a ritmului de crestere, in special din cauza scaderii pretului materiilor prime, printre care petrolul.
In acest context, Banca Centrala Rusa a fost nevoita sa inceapa in luna noiembrie un proces de depreciere progresiva, dar importanta a rublei, care si-a pierdut peste o treime din valoare fata de dolar. Putin a felicitat banca nationala pentru actiunile sale, considerand ca "au permis adaptarea blanda a (actorilor economici - n.red.) la noile conditii" de pe piata.
Saptamana trecuta, AFP, preluata de Agerpres informa ca presedintele Medvedev a calificat drept "inacceptabila" lentoarea extrema cu care reactioneaza autoritatile din tara la provocarile crizei economice tot mai grave din Rusia. "Actionam foarte lent. Este inacceptabil in conditiile crizei", a declarat Dmitri Medvedev in timpul unei reuniuni cu inalti responsabili ai tarii, la Irkutk, in Siberia, potrivit informatiilor difuzate de televiziunile ruse.