In urma unui articol publicat in presa scrisa despre presupusa casatorie gay oficiata, sambata, de un preot ortodox la Oradea, Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei arata intr-un comunicat remis presei, vineri, ca "personajele implicate in presupusa casatorie, prin exhibitionismul social afisat, nu urmaresc altceva decat publicitate gratuita. Aceasta goana dupa publicitate si mediatizare este dovedita de participarea lor la mai multe show-uri de televiziune si articolele publicate in presa scrisa. Este de notorietate faptul ca nu se sfiesc sa minta, sa jigneasca si sa faca afirmatii pentru care nu au nici cea mai mica acoperire si nu au cum sa dovedeasca realitatea celor afirmate".
Este vorba despre prima casatorie intre doua persoane de acelasi sex care a fost oficiata, potrivit Bihoreanul, sambata la Oradea, de catre un preot ortodox, contra sumei de 150 de euro. Travestitul Alexandra Bordas si-a unit destinul cu cel al iubitului sau, Alex, in cadrul unei ceremonii restranse, mai spun jurnalistii de la publicatia amintita.
Asa cum era de asteptat, Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei isi exprima dezacordul fata de implicarea Bisericii Ortodoxe in campania mediatica creata in jurul unui spectacol amplificat artificial cu privire la presupusa "casatorie gay". "Consideram ca pentru un jurnalist care se respecta, este lipsit de etica si deontologie profesionala prezentarea unui eveniment, acuzarea si blamarea unei institutii sau persoane, fara a avea nici cea mai mica dovada care sa probeze alegatiile unor personaje vizibil dubioase. Oficierea presupusei casatorii de catre un preot ortodox dintr-o parohie de la tara din cuprinsul Episcopiei Oradiei nu are nici o sustinere faptica si documentara din partea celor care o reclama. Acest fapt ne indreptateste sa luam toate masurile administrative si juridice ce se impun pentru a contracara campania denigratoare la adresa Bisericii Ortodoxe Romane", se mai arata in comunicatul Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei .
Episcopia indeamna jurnalistii, ca inainte de a mai da crezare unor astfel de personaje, sa verifice daca au sau nu dovezi in sprijinul celor afirmate si sa nu se mai lase vrajiti de senzationalul fara dovezi doar pentru ridicarea cotei de rating.