"Unu", hackerul roman care a spart saptamana trecuta site-ul companiei de securitate informatica Kaspersky, a reusit acum o alta performanta de acest fel, anunta softpedia.com, preluata de antena3.ro. Astfel, "unu" a patruns, de aceasta data, in site-ul Bitdefender, printr-o vulnerabilitate identificata la serverul SQL al paginii de internet amintite.
Potrivit softpedia.com, post-ul hacker-ului roman este publicat in limba sa nativa, iar atacul nu este documentat in totalitate deoarece acesta este dorit a fi doar un avertisment adresat echipei Bitdefender, sustine hacker-ul.
"Astfel, stiind ca ei citesc ce scriem noi, ii voi informa ca au un parametru vulnerabil, care, de aceasta data nu este pe site-ul web al unui partener, ci pe site-ul web principal al companiei", scrie "unu.
"Unu" a mai precizat ca a postat aceste cuvinte pe un blog deoarece nu a gasit nicio adresa de mail pe site, considerand ca este "frustrant si enervant, in acelasi timp, ca o companie de marimea Bitdefender nu are o adresa de contact pe website".
In urma cu o saptamana, "unu" a reusit sa sparga si site-ul companiei de securitate informatica Kaspersky, obtinand acces la detalii referitoare la clientii companiei. In mod ironic, creatorii unuia dintre cele mai apreciate programe antivirus au fost, pe 7 februarie, victimele unui hacker de origine romana.
In 30 de minute, Kaspersky a reusit sa elimine pericolul. Tinta atacului a fost site-ul american al companiei de securitate. Hackerul a reusit sa profite tot de o vulnerabilitate in serverul SQL.