Inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Mehedinti au oprit de la vanzare, in urma unui control efectuat marti la doua depozite de produse alimentare din Drobeta Turnu Severin, un numar de 1.177 conserve de carne de porc.
Reprezentantul DSVSA Mehedinti, dr.Traian Maritoiu, a declarat pentru Agerpres ca respectivele conserve, produse la o fabrica ceha din Caracal, sunt suspecte ca ar fi contaminate cu dioxina.
"Din pacate, din lotul de 600 bucati conserve carne de porc in suc, de 300 grame fiecare, ajuns in primul depozit, am sechestrat 439 de cutii, restul fiind comercializate. La celalalt, din cele 1.200 conserve achizitionate, am mai descoperit doar 738 bucati", a precizat Maritoiu.
Potrivit sursei citate, conservele vor fi supuse unor analize de laborator si in functie de rezultatul acestora se vor lua masurile corespunzatoare, acestea incluzand si un apel catre cetatenii care le-au consumat sa se prezinte de urgenta la medicii de familie si de specialitate pentru tratamente adecvate