Programul de guvernare pe 2009-2012 prevede tintirea unui salariu minim brut de 500 euro la data intrarii Romaniei in zona euro si cresterea salariului minim brut pe economie la 50% din salariul mediu brut pe economie pana la sfarsitul lui 2012.
De asemenea, Guvernul PD-L - PSD sustine ca vrea sa creasca salariul mediu brut nominal pe economie cu aproximativ 60% in perioada 2009-2012.
In prezent, salariul minim brut pe economie este de�540 lei (circa�140 euro), iar de la 1 ianuarie 2009 acesta ar urma sa creasca la 600 lei. Castigul salarial mediu brut pe economie era de 1.795 lei (479 euro) in octombrie, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) are in vedere adoptarea monedei unice europene in 2014, relateaza NewsIn.
Noul program de guvernare prevede si cresterea gradului de ocupare de la circa 59%, in prezent, la minimum 65%, in anul 2012 si masuri de crestere a participarii la formarea profesionala continua de la 2% la minimum 7% din populatia in varsta de munca intre 25-64 de ani si pentru sustinerea infiintarii si functionarii comitetelor sectoriale.
Cele patru obiective avute in vedere de�Guvernul PD-L - PSD sunt "echilibrarea pietei muncii si reducerea deficitelor sectoriale de forta de munca,�cresterea gradului de flexibilizare a�pietei muncii,�imbunatatirea accesului pe piata fortei de munca a grupurilor defavorizate, dezvoltarea pietei muncii incluzive si imbatranirea activa si�intarirea dialogului social la toate nivelurile in scopul cresterii aportului acestuia la dezvoltarea economica si sociala".
Sanatatea, o prioritate pentru noul Guvern
Cresterea bugetului Sanatatii la 6% din PIB pana in 2012, marirea salariilor personalului, transparenta totala in cheltuirea banilor publici si medicamente gratuite pentru copii, elevi, studenti, gravide si lauze - printre obiectivele pe Sanatate ale viitorului guvern, pentru perioada 2009-2012.
Potrivit programului de guvernare, viitorul�cabinet isi propune, de asemenea, sa dezvolte programele de preventie si depistare precoce a bolilor, sa redreseze si sa dezvolte asistenta medicala din mediul rural si sa accelereze procesul de descentralizare in sistemul de sanatate.
Printre obicetivele noului guvern se mai numara cresterea finantarii sistemului de urgenta si dezvoltarea serviciilor de tip SMURD, astfel incat acestea sa acopere toata tara, precum�si asigurarea de mijloace de transport medical, inclusiv aerian sau naval.
Programul de guvernare mai include demararea efectiva a procesului de acreditare a spitalelor, astfel incat sa existe "un standard de spital"�care sa asigure reguli si conditii egale pentru desfasurarea activitatii tuturor spitalelor.
Noul Guvern mai promite, in programul de guvernare 2009-2012, asigurarea de caravane medicale constituite din 15-20 unitati mobile in zonele rurale si greu accesibile. De asemenea, Guvernul isi propune corelarea actiunilor din Romania cu cele din Programul Comunitar in domeniul sanatatii stabilit de Uniunea Europeana pentru perioada 2008-2013.
In ceea ce priveste sectorul de sanatate privat, noul Executiv isi propune stimularea asigurarilor de sanatate private, prin delimitarea ingrijirilor medicale publice de cele private, sustinerea parteneriatului public-privat, a parivatizarilor si a managementului privat in sistemul public si stimularea investitiilor private in sistemul sanitar.