Potrivit datelor prezentate vineri de Departamentul american pentru Munca, companiile din Statele Unite au renuntat la 533.000 de angajati numai in luna noiembrie, cel mai mare numar din ultimii 34 de ani, rata somajului crescand la 6,7 procente din populatia activa, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Numarul de locuri de munca pierdut in luna noiembrie 2008 este cel mai mare inregistrat de SUA dupa luna decembrie 1974, cand economia americana a pierdut 602.000 de locuri munca, si este mult mai mare decat estimau analistii intervievati de Reuters, care mizau pe 340.000 de locuri de munca pierdute.
Rata somajului a crescut de la 6,5 procente, in octombrie 2008, la 6,7 procente, in noiembrie 2008, cel mai ridicat nivel de dupa anul 1993, dupa ce toate sectoarele industriale au pierdut locuri de munca.
Mai mult, cifrele referitoare la numarul de locuri de munca pierdute in luna octombrie 2008 au fost revizuite la 320.000, in loc de 240.000 cat s-a anuntat initial, in timp ce datele pe luna septembrie au fost revizuite la 403.000, fata de 284.000 anuntate initial. Acest lucru inseamna ca in lunile septembrie si octombrie numarul locurilor de munca pierdute a fost cu 199.000 mai mare decat se estima.
Noile date publicate de Departamentul american pentru Munca demonstreaza cat de mult si cat de rapid s-a deteriorat piata muncii. In ultimele trei luni, economia americana a pierdut 1,256 milioane locuri de munca, iar de la inceputul anului si pana acum a pierdut aproape doua milioane de locuri de munca.
Analistii estimeaza ca in fiecare luna economia americana trebuie sa creeze intre 110.000 si 140.000 de noi locuri de munca pentru a absorbi cresterea populatiei active.