Ziua Logo
  Nr. 4374 de marti, 28 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Purtătorul de cuvant al BNR respinge informația potrivit căreia Romania ar avea nevoie de sprijin din partea FMI
 28 octombrie, 07:35 
Situația din Romania este stabilă și nu este nevoie de sprijin din partea Fondului Monetar Internațional, așa cum s-a intamplat in Ungaria. Declarația a fost făcută luni seară, la Realitatea TV, de purtătorul de cuvant al BNR, Mugur Șteț.
Oficialul Băncii Centrale a contrazis astfel un articol din presa elvețiană, potrivit căruia Romania, Bulgaria, Lituania și Serbia ar negocia un imprumut cu FMI pentru a depăți criza financiară.
Cotidianul elvețian susține că Romania, la fel ca toate țările cu economii de tranziție, este grav afectată de criza financiară mondială. Piețele acestor țări sunt vulnerabile pentru că investitorii străini iși retrag banii de pe piață, iar administratorii de fonduri mutuale sunt nevoiți să vandă.
Și publicația germană Die Welt comentează că după imprumuturile cerute rand pe rand de Islanda, Ungaria, Ucraina, Pakistan la poarta FMI următoarea pare să fie Romania. Nici Grecia sau Spania riscă să nu scape fără o mană de ajutor din partea instituției internaționale. Toate aceste speculații au fost contrazise de oficialii BNR.
Z.O.  
Alte articole
  Deficitul de cont curent a crescut cu 10,9% in primele zece luni, la 14,4 miliarde euro    (2008-12-12 12:55)
 Afisari: 588  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2008-10-28
 21:04 
Replica BNR: Rezerva valutara a Romaniei acopera datoria externa
6 comentarii
 20:36 
FIA sustine ca Ferrari a fost dezinformata in privinta modificarilor de regulament
 19:46 
Marius Petcu, CNSLR Fratia: "Poate ca exista o varianta de crestere cu 50%, in transe"
1 comentariu
 19:43 
Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia va construi un hotel pentru pelerini
8 comentarii
 19:30 
Slugile lui Voronin continua persecutarea jurnalistilor romani
3 comentarii
 19:29 
LIVE Basescu: Vreau sa cred ca Parlamentul intelege dificultatea majora a atragerii resurselor umane in domeniul invatamantului
3 comentarii
 19:01 
Un profesor din Alexandria a omorat in bataie un elev pentru ca nu isi terminase temele
 18:56 
Episcop anglican: Criza creditelor este o pedeapsa divina pentru ca oamenii au devenit prea materialisti
5 comentarii
 18:32 
Fraieri de Romania: Doi hunedoreni au carat si au vandut peste 10 kilograme de droguri pentru un italian
 18:31 
Un roman si-a scos nevasta la vanzare pe Internet
2 comentarii
 18:31 
Ilie Sarbu este noul presedinte al Senatului
1 comentariu
 18:00 
Nori negri deasupra Guvernului: PD-L si PRM pregatesc o motiune de cenzura, iar profesorii ameninta cu greva generala
2 comentarii
 17:51 
Pentru prima data in ultimele noua zile, Bursa a inchis pe verde
 17:36 
Telegraph: FMI a ramas fara bani
3 comentarii
 17:35 
Beckham s-a mutat, fara sotie, la Milano, printre prostituate si traficanti de doguri!
 17:33 
LIVE Tariceanu: Am cerut sindicatelor sa anunte autoritatile locale la ce investitii vor sa renunte
1 comentariu
 17:20 
20% dintre romani nu au fost niciodata in concediu
3 comentarii
 16:53 
Executivul a aprobat bugetul pe 2009
 16:48 
Pietonii, principalii vinovati pentru accidentele rutiere produse in Bucuresti
3 comentarii
 16:48 
Cand dragostea nu cunoaste varsta: La 81 de ani si-a gasit sotie pe Internet
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Sinucigasii de la PSD (4265 afisari)
 Am colaborat/ Nu am colaborat cu KGB si GRU (1909 afisari)
 Cele mai bantuite locuri din lume (1768 afisari)
 Raid american asupra Siriei (1663 afisari)
 Felix cumpara voturi la taraba (1521 afisari)
 Presa rusa: Romania pregateste anexarea unor teritorii din Ucraina (3016 afisari)
 Top 10 al celor mai neinspirate nume de masini din lume (2238 afisari)
 Un profesor din Alexandria a omorat in bataie un elev pentru ca nu isi terminase temele (1998 afisari)
 Un roman si-a scos nevasta la vanzare pe Internet (1923 afisari)
 Replica BNR: Rezerva valutara a Romaniei acopera datoria externa (1729 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.22246 sec.