Un barbat in varsta de 50 de ani, furios ca doi tineri i-au furat telefonul mobil, a scos cutitul si i-a taiat. Toate acestea s-au intamplat in tramvai, sub privirile ingrozite ale calatorilor. Incidentul a avut loc sambata seara, in jurul orei 20:00, ora la care tramvaiul era plin de calatori. Agresorul vindea servetele si pixuri si a fost talharit de doi frati, unul in varsta de 23 de ani, celalalt in varsta de 27 de ani. Cand vanzatorul ambulant a cerut hotilor sa ii inapoieze telefonul, acestia au inceput sa il loveasca cu pumnii. Enervat peste masura, barbatul a scos un cutit si i-a taiat, pe unul in zona toracelui si pe celalalt, pe antebrat. Fratii au coborat din tramvai si au mers pe jos o statie, dupa care o ambulanta i-a preluat si i-a dus la spital. Tinerii sunt in afara oricarui pericol, insa atat ei, cat si vanzatorul ambulant sunt cercetati de politie. Daca se va dovedi ca pagubitul a fost in legitima aparare, doar cei doi frati vor fi trasi la raspundere, penal.