Ziua Logo
  Nr. 4304 de joi, 7 august 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Reactii la decizia lui Traian Basescu, de a convoca partidele parlamentare la consultari
 7 august, 18:14 
Presedintele Traian Basescu a invitat partidele parlamentare sa participe marti la consultari exclusiv pe tema justitiei, a raportului de tara si a mandatului sefului DNA Daniel Morar, au declarat surse parlamentare.
Secretarul general al PSD, Titus Corlatean, considera ca data la care presedintele a convocat consultarile induce ideea ca "substratul real" al intalnirii se refera la cazurile Nastase si Mitrea asupra carora parlamentul trebuie sa se pronunte la doar o zi dupa discutiile de la Cotroceni.
"Daca ar fi fost vorba despre o dezbatere reala privind raportul Comisiei Europene eu, cu titlu personal, as fi fost de acord ca aceasta sa fie facuta mai devreme, imediat dupa prezentarea raportului", a declarat, joi, Titus Corlatean. Social-democratul a precizat ca data pe care presedintele a stabilit-o pentru consultari, cu o zi inainte de sesiunea extraordinara din Parlament pe tema avizelor de incepere a urmaririi penale in cazurile deputatilor, fosti ministri, Adrian Nastase si Miron Mitrea induce mai degraba ideea ca "substratul real" al intalnirii de la Cotroceni este transmiterea unui mesaj catre partide pe aceasta tema.
De asemenea, Corlatean a declarat ca PSD nu a luat inca o decizie cu privire la participarea la cansultarile convocate de seful statului marti, la Palatul Cotroceni, dar a apreciat ca o dezbatere serioasa pe tema raportului de tara este utila.
Corlatean a mai spus ca nu vrea sa speculeze cu privire la faptul ca mandatul procurorului-sef al DNA, Daniel Morar, ar putea sa se constituie intr-unul dintre obiectele consultarilor, avand in vedere ca intalnirea cu partidele are loc in ziua in care mandatul acestuia expira. Totusi, sectretarul general al PSD a apreciat ca este nevoie de o reforma profesionista a sistemului judiciar, iar la sefia DNA este nevoie de un profesionist care sa-si asume independenta ca magistrat, ceea ce "nu a fost cazul" in ceea ce-l priveste pe procurorul-sef inca in functie, Daniel Morar.
Vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu, a declarat joi,ca invitatia presedintelui Traian Basescu va fi discutata in urmatoarea sedinta a conducerii partidului, de luni, dar a subliniat ca trebuie sa existe continuitate si stabilitate in domeniul justitiei.
"Este clar ca trebuie sa existe continuitate si stabilitate in acest domeniu", a precizat Melescanu, care a adaugat insa ca o discutie despre persoane, respectiv despre cine va fi seful DNA, este una care se va face in cadrul conducerii PNL. Potrivit vicepresedintelui PNL, pozitia fata de invitatia presedintelui va fi discutata in sedinta de luni a Biroului Politic Central, ocazie cu care se va lua in dezbatere si viitorul DNA.
Presedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat joi ca UDMR a primit o invitatie la Cotroceni pentru o discutie pe tema raportului Comisiei Europene in privinta justitiei si a ceea ce trebuie facut ca dupa iulie 2008 sa nu mai existe monitorizare de tara pentru Romania. Kelemen a mentionat ca in invitatie se prevede ca delegatiile partidelor sa fie formate din trei membri, relateaza NewsIn.
Deputatul PRM Lucian Bolcas a anuntat joi ca partidul sau va participa la consultarile initiate de seful statului pe tema raportului Comisiei Europene, inca crede ca expirarea mandatului lui Daniel Morar nu va fi o tema de discutie.
"Nu cred ca Daniel Morar poate sa fie un subiect", a declarat deputatul PRM Lucian Bolcas. El a anuntat ca partidul sau va participa la consultarile de la Palatul Cotroceni, initiate de seful statului pe tema raportului Comisiei Europene. Totodata, Bolcas a remarcat "coincidenta deloc intamplatoare" intre expirarea mandatului procurorului-sef al DNA si invitatia lansata de Traian Basescu.
"Presedintele nu isi poate permite sa convoace partidele parlamentare, dar nu stiu de ce domnul Daniel Morar poate fi un subiect. Cine e domnul Daniel Morar?", a intrebat retoric Lucian Bolcas. El a afirmat ca esecul luptei impotriva coruptiei este in primul rand "esecul acestei institutii si a conducatorului ei".
"Sigur ca vom merge la aceste consultari. Sunt teme de interes pentru tara. Poate nu e intamplator ca numai cu 2 zile inainte de sesiunea extraordinara a Parlamentului in care personal am cerut in Camera Deputatilor sa se prezinte primul ministru pentru a da un raport cu privire la situatia inundatiilor", a mai spus Bolcas.
Z.O.  
Alte articole
  Misterul inmultirii maghiarilor    (Anchete, 2007-11-29)
  Basescu: Nu mai am obiective care tin de partide, nu mai candidez niciodata    (2009-12-16 16:40)
  Dupa ce si-a anuntat disponibilitatea de a-l sprijini pe Traian Basescu la prezidentiale, UDMR nu vrea ancheta pentru Udrea    (2009-07-23 18:45)
  Basescu a tinut la Congresul UDMR un discurs in care a impacat si capra alegatorilor maghiari si varza celor romani    (2009-04-25 11:44)
  Traian Basescu participa la congresul UDMR    (2009-04-25 10:30)
  Traian Basescu supune Guvernul unui foc incrucisat in batalia uninominalului    (2008-09-25 19:36)
 Afisari: 698  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2008-08-07
 20:07 
Rusia vrea crearea unei structuri alternative la NATO pe continentul european
12 comentarii
 19:54 
Singurul cetatean rus detinut la Guantanamo este balerin
22 comentarii
 19:46 
Microbistii clujeni au iesit in strada pentru a readuce fotbalul la TV (VIDEO)
2 comentarii
 19:44 

2 comentarii
 19:33 
Covasna: Sapun, in loc de telefon mobil
5 comentarii
 18:46 
Ouale Kinder, interzise in Germania
1 comentariu
 18:35 
S-a trezit in timp ce medicii se pregateau sa-i faca autopsia
3 comentarii
 18:34 
Un american si-a recunoscut crima in schimbul unui meniu fast-food
 18:25 
Marburg: orasul in care energia solara ar putea fi obligatorie
 18:14 
Bulgaria va fi lovita de un virus periculos ce ar putea ameninta si Romania
13 comentarii
 17:58 
PNL se declara "indignat" pentru ca PSD Cluj vrea sa impiedice campania de informare pe tema uninominalului
 17:57 
Autoritatile kirghize au descoperit un depozit de arme din Statele Unite
10 comentarii
 17:41 
Celebrul designer auto Pininfarina, mort intr-un accident de circulatie
 17:41 
Medicii romani pleaca pe capete din tara
7 comentarii
 17:25 
BCE a mentinut dobanda de politica monetara la 4,25%
 17:12 
Basescu invita la consultari partidele parlamentare in ziua in care mandatul lui Daniel Morar expira
3 comentarii
 17:03 
Papusile nou nascut, mai reale ca niciodata
 16:58 
AVAS scoate la vanzare institutele de cercetare
3 comentarii
 16:56 
Arges: Procurorii ar avea in atentie 2.800 de persoane care si-au luat permis de conducere
1 comentariu
 16:54 
Lucian Bolcas: Dumitru Dragomir este un om dezorientat
2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 SIE si SRI ne spioneaza prin satelit (4304 afisari)
 Sfarsitul sau nesfarsitul lui Daniel Morar (1965 afisari)
 Oprescu da piept cu "Basarab" (1268 afisari)
 Rusia ridica Scutul (1127 afisari)
 Inlocuitor pentru Morar (898 afisari)
 Bulgaria va fi lovita de un virus periculos ce ar putea ameninta si Romania (3288 afisari)
 S-a trezit in timp ce medicii se pregateau sa-i faca autopsia  (3179 afisari)
 Un angajat roman al ICR New York, in ipostaze indecente  (2784 afisari)
 Atentie la webcamul de pe computer! (2511 afisari)
 Un brazilian a facut sex cu 400 de vaci (1730 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02384 sec.