In Grecia antica, in perioada olimpiadelor, armele erau obligate sa stea in teaca. In zilele noastre, batrana Rusie ingroapa securile cu Marea Britanie de dragul fotbalului. Pana acum, se suspectau de spionaj reciproc, institutii britanice precum "British Council" erau inchise la Moscova, razboiul diplomatic se intetise. Acum, odata cu jucarea finalei din 21 mai, a Ligii Campionilor la fotbal, Rusia a suspendat obligativitatea vizei pentru fanii englezi care detin bilete. Ultimul meci din aceasta intrecere sportiva se va disputa intre Manchester United si Chelsea Londra.
Un suporter poate veni fara viza si intra in Rusia cu un bilet valid, a precizat Alexei Sorokin, un oficial rus din comitetul de organizare a finalei. Este o decizie fara precedent a Guvernului Rusiei, informeaza Rompres.
Poate ca a contat si relatia de prietenie dintre presedintele rus inca in functie, Vladimir Putin, si proprietarul echipei Chelsea, Roman Abramovich, care este si guvernator in provincia ruseasca Chukotka.
Zeci de mii de fani englezi sunt asteptati sa calatoreasca la Moscova pentru a urmari confruntarea dintre Manchester United si Chelsea in finala Ligii Campionilor, pe stadionul Lujniki.