Politica monetara este suficient de restrictiva pentru a reduce treptat inflatia, iar Banca Nationala (BNR) nu ar trebui sa "exagereze" prin continuarea inaspririi conditiilor de creditare. Declaratia apartine guvernatorul bancii centrale a Romaniei, Mugur Isarescu, si a fost facuta in cadrul unui interviu acordat Reuters, citat de hotnews.ro. Guvernatorul nu a exclus insa posibilitatea ca dobanda cheie sa fie majorata peste 10% in cazul in care inflatia se va accelera.
"Avem sperante mari ca rata lunara a inflatiei va continua sa scada treptat, iar conditiile monetare au fost inasprite suficient. Nu exclud posibilitatea sa avem rate ale dobanzii formate din doua cifre", a afirmat Isarescu.
Cresterea inflatiei reprezinta un punct critic pentru Romania, iar majorarea preturilor, alimentata in principal de cresterile costurilor cu salariile si ale alimentelor, a determinat BNR sa majoreze rata dobanzii de politica monetara de patru ori consecutiv in acest an, de la 7% la 9,5%. Rata anuala a inflatiei a ajuns in luna martie la 8,6%, nivelul maxim din ultimii doi ani.
Totusi, Isarescu este optimist si sustine ca inflatia se va apropia la sfarsitul anului de intervalul de variatie tintit de banca centrala si se va situa, cel mai probabil, la 5,9% si 6%. Tinta BNR pentru 2008 este de 3,8% plus minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5% plus minus un punct procentual.
Guvernatorul a subliniat ca BNR este in continuare ingrijorata in legatura cu potentialele presiuni in sensul aprecierii leului provocate de inasprirea conditiilor de creditare. Isarescu aratat ca aprecierea brusca a leului ar putea conduce la majorarea deficitului de cont curent, amenintand astfel stabilitatea economica a Romaniei.