Romania poate rezolva problema pretului ridicat la gaze doar prin discutii directe cu Rusia, a declarat intr-un interviu pentru revista ''Capital'' fostul cancelar german Gerhard Schroder, in prezent presedinte al comitetului actionarilor companiei Nord Stream, detinuta in proportie de 51% de gigantul rus Gazprom.
Potrivit lui Schroder, aflat intr-o vizita "discreta" in Romania cu ocazia aniversarii a 175 de existenta a trustului de presa Ringier (pentru care fostul cancelar ocupa postul de consultantul international), a explicat ca solutia pentru un pret mai bun la gazele rusesti este negocierea directa cu Rusia. Intrebat de ce Romania plateste unul din cele mai ridicate preturi din Europa pentru gazele importate din Rusia, Schroder a raspuns ca "la nivelul autoritatilor exista o discutie legata de modul cum se negociaza contractele". Faptul ca Romania importa gazele prin intermediari si nu direct de la Gazprom, ceea ce contribuie la cresterea preturilor, este o "problema ce poate fi rezolvata doar prin discutii directe intre Rusia si Romania", a adaugat fostul oficial german.
Gerhard Schroder este o figura controversata pe scena internationala din cauza relatiei stranse cu presedintele Vladimir Putin, mai ales ca a intrat pe statul de plata al Gazprom la doar o luna dupa incheierea mandatului sau de cancelar, in decembrie 2005.