Ziua Logo
  Nr. 4179 de luni, 10 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Fundatia Gojdu pregateste un proces cu statul ungar
 10 martie, 18:20 
IPS Laurentiu Streza vrea sa recupereze mostenirea lui Emanuil Gojdu de la statul maghiar
Presedintele Fundatiei Gojdu, IPS Laurentiu Streza, mitropolitul Ardealului, a declarat luni, ca incearca sa obtina sustinerea statului roman pentru a intenta un proces statului ungar, in vederea recuperarii mostenirii lui Emanuil Gojdu, informeaza Rompres
"Actiunea va fi impreuna cu statul roman impotriva statului ungar. (...) Urmatorul pas va fi acela al unei actiuni juridice, care nu stiu cum ar trebui facuta. Eu nu actionez in numele mitropoliei, ci in numele fundatiei. Ne trebuie o casa de avocatura care sa preia cazul respectiv", a precizat mitropolitul Ardealului.
El este de parere ca nu va fi un proces usor, adaugand ca Fundatia Gojdu nu are, in prezent, banii necesari pentru a-si permite un asemenea demers. IPS Laurentiu Streza spera sa primeasca sprijinul unor sponsori sau sa incheie o intelegere cu o casa de avocatura, care, in caz de castig, sa obtina un procent din suma recuperata.
"Poate ca vom provoca si alti sponsori. S-ar putea sa gasim aici oameni binevoitori, care ne ajuta, ne consiliaza, ne fac actele si sa incercam cu sume cat mai mici. Daca incercam sa evaluam, costurile sunt mari. Poate gasim altceva, din suma respectiva sa isi asume cineva ca preia un procent in caz de castig. Daca statul roman ne sta alaturi, vom face actiunea impotriva celor care detin acum mostenirea, statul ungar. Daca statul roman nu ne sta alaturi, atunci noi chemam statul alaturi de noi", a spus presedintele Fundatiei Gojdu.
Potrivit lui IPS Laurentiu Streza, Fundatia Gojdu cu sediul la Sibiu ar trebui sa recupereze cateva miliarde de euro, chiar daca o parte din cele opt cladiri ale lui Gojdu din centrul Budapestei au fost deja instrainate. Totodata, IPS Streza a spus ca Emanuil Gojdu si-a facut o planificare ca, din veniturile acestei mosteniri, pana in 2050, sa poata subventiona burse pentru romanii ortodocsi din Ardeal si Ungaria.
"Nu avem iluzia ca vom primi inapoi toate cladirile acelea, pentru ca ele sunt intr-un proces, daca nu s-ar fi si terminat procesul, de instrainare. Insa valoarea lor oricand se poate calcula. Apoi au fost si fonduri in banca, oricand se pot dovedi. Ceea ce s-a incercat din punct de vedere valoric sa se puna la temelia noii fundatii este o suma derizorie de rasul lumii, 200.000 de euro statul roman, 200.000 de euro statul maghiar. Cu 400.000 de euro sa inlocuiesti o mostenire care are milioane de euro, daca nu chiar miliarde", a spus IPS Laurentiu Streza.
Negocieri in jurul unei averi imense
Fundatia Gojdu vrea sa intenteze un proces statului vecin in baza unui acord semnat intre statul roman si cel ungar in urma cu mai bine de 70 de ani.
"Ramane insa in vigoare acordul din 1937 care a fost aprobat si de statul roman si de statul ungar. Si, in conformitate cu acest acord, noi avem dreptul sa ne cerem mostenirea inapoi", a adaugat mitropolitul Ardealului.
Senatorii au respins luni, 3 martie, cu 89 de voturi si doua abtineri, Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru ratificarea acordului dintre Guvernul Romaniei si cel al Ungariei privind infiintarea Fundatiei publice romano-ungare Gojdu. Senatul s-a raliat, astfel, punctului de vedere adoptat de Camera Deputatilor.
In Ordonanta de Urgenta a Guvernului se precizeaza ca prin acordul semnat la Bucuresti pe 20 octombrie 2005 se infiinteaza Fundatia romano-ungara Gojdu, armonizandu-se prevederile testamentare ale marelui mecena Emanuil Gojdu cu realitatile contemporane si cu dorinta celor doua guverne ca demersul sa fie unul comun. Ordonanta era necesara ca baza legala pentru finantarea fundatiei din fonduri alocate MAE.
In 2005, Guvernul Tariceanu incheie cu guvernul ungar un act juridic prin care Patrimoniul este re-nationalizat, Fundatia Gojdu (in varianta gandita de Emanuil Gojdu) este desfiintata, iar testamentul "anulat". Acest acord a starnit si nemultumirea Bisericii Ortodoxe Romane.
In prezent, exista o singura fundatie Gojdu, cea condusa de mitropolitul Ardealului.
"Am eliminat acea actiunea care ne excludea pe noi din ecuatie. In momentul in care s-ar fi aprobat ordonanta de guvern si fundatia lua fiinta, se desfiinta fundatia de la Sibiu automat. Am salvat fundatia de la Sibiu, care este mostenitoarea de drept", a explicat IPS Laurentiu Streza.
Mitropolitul Ardealului a mai incercat sa intenteze o actiune in instanta pentru recuperarea mostenirii Gojdu, in noiembrie 2007, cand la Sibiu, unde este sediul fundatiei, a avut loc sedinta comuna a guvernelor roman si ungar. Mitropolitul a declarat atunci ca va da in judecata Guvernul Romaniei, daca nu se va ajunge la o intelegere care sa apere interesele fundatiei.
Plecat din tara, la Viena, mitropolitul nu s-a mai intalnit in noiembrie 2007, la Sibiu, cu premierul Calin Popescu Tariceanu.
Presa ungara a semnalat deja ca Ungaria si Romania sunt in postura de a lua de la capat negocierile in privinta mostenirii Gojdu, dupa ce Senatul de la Bucuresti a refuzat sa recunoasca acordul dintre cele doua tari semnat la prima sedinta comuna a celor doua guverne, in octombrie 2005, privind infiintarea Fundatiei publice romano-ungare Gojdu, comenteaza Nepszabadsag.
Fundatia Gojdu este recunoscuta de Biserica Ortodoxa Romana ca "singura mostenitoare legala" a bunurilor patrimoniale care au apartinut avocatului Emanuil Gojdu.
Emanuil Gojdu, personalitate a intelectualitatii romane transilvanene din secolul al XIX-lea, s-a nascut la Oradea, la 9 februarie 1802, intr-o familie de origine macedo-romana. Isi incheie studiile de drept la Budapesta, devenind, in scurt timp, unul dintre cei mai straluciti avocati din Imperiul Austro-Ungar. Prin testamentul intocmit la 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu stabileste ca o mare parte a averii sale sa fie administrata de o fundatie care sa-i poarte numele.
Incepand cu anul 1996, incepe sa functioneze la Sibiu Fundatia Gojdu, declarata continuatoarea Fundatiei Gojdu din perioada interbelica si proprietarul de drept al bunurilor Fundatiei Gojdu.
Manifestarile culturale organizate de Fundatia Gojdu, menite sa reinvie spiritul lui Emanuil Gojdu, au beneficiat de sprijinul Guvernului Romaniei si al cercurilor academice din Romania. Prin Hotararea Guvernului nr. 1471/11 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 171/19 decembrie 2003, Fundatia Gojdu este declarata de utilitate publica.
Z.O.  
Alte articole
  Traian Basescu promulga legea pentru respingerea ordonantei Gojdu    (2008-03-18 19:06)
 Afisari: 750  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2008-03-10
 19:59 
Lovitura de teatru: Fathi Taher ii reaminteste lui Copos ca are 40 de milioane intr-un cont si actele trebuiesc semnate
2 comentarii
 19:32 
Radiografie la rece a invatamantului
4 comentarii
 19:28 
Elena Udrea deplange soarta romancelor frumoase invatate sa-si gaseasca un barbat care sa le intretina
25 comentarii
 19:26 
Actrita Goldie Hawn "intinereste" alaturi de un print musulman de 25 de ani
 19:16 
Veverite americane si mufloni in Parlamentul Romanei
 19:03 
Michael Douglas trebuie sa-si mai faca urgent o operatie estetica
1 comentariu
 18:47 
Vasile Dancu se cearta cu Emil Boc pe ardeleneste
 18:44 
Petrolul s-a scumpit la un nivel record de 107 dolari/baril
1 comentariu
 18:39 
Horia Ghibutiu, interimar la Evenimentul Zilei
 18:14 
Orase din Romania traiesc de pe urma fraudelor pe eBay
 18:06 
Curtea Constitutionala a decis ca e nevoie de avizul Parlamentului in cazul ministrilor parlamentari
3 comentarii
 18:06 
"Javra ordinara" il da in judecata pe R. Lucescu
4 comentarii
 18:05 
Pictorul Sabin Balasa este internat la Spitalul "Sfanta Maria" din Capitala, in stare foarte grava
4 comentarii
 18:01 
In direct la TV: Prezentator luat pe sus de vijelia despre care relata
 17:52 
Incalzirea globala reaprinde disputa pe resurse energetice intre Rusia si Occident
1 comentariu
 17:40 
Zbor direct pe ruta Bucuresti - New York
 16:46 
Vosganian vede euro la 3,5 lei pana la sfarsitul anului
1 comentariu
 16:41 
Au furat crucile din cimitir in Duminica iertarii
 16:39 
Luminita Anghel si-a filmat cel mai recent videoclip in decorurile lui Steven Seagal
1 comentariu
 16:34 
Teroristii FARC au vrut sa cumpere uraniu de la Bucuresti
5 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Cui foloseste rastignirea Serbiei (4248 afisari)
 Camera de luat vederi care vede pe sub haine (2463 afisari)
 Aplauze pentru balbe (2152 afisari)
 Noaptea negocierilor (2043 afisari)
 Serbia in deriva (1285 afisari)
 Michael Douglas trebuie sa-si mai faca urgent o operatie estetica  (3239 afisari)
 Actrita Goldie Hawn "intinereste" alaturi de un print musulman de 25 de ani (3177 afisari)
 In direct la TV: Prezentator luat pe sus de vijelia despre care relata (2548 afisari)
 CIA, asasinarea lui Aldo Moro si teoria conspiratiei (2392 afisari)
 Blugii stramti impiedica violul (2109 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02189 sec.