Ziua Logo
  Nr. 4169 de miercuri, 27 februarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Stiinta
Avizi dupa fonduri si publicitate, cercetatorii se intrec in teorii senzationale
Isteria amenintarii robotilor
-- Mass-media au devenit complice la una dintre cele mai recente si eficiente metode de a obtine fonduri prin mijloace cat mai simple. Mai precis, folosindu-se de setea nestavilita de senzational a cititorilor, cercetatori din intreaga lume se intrec in a populariza studii si "descoperiri".
 27 februarie, 18:17 
Daca, inainte, rezultatele unor studii apareau doar in reviste de specialitate, mai nou, s-a ajuns la inundarea ziarelor, televiziunilor si, cel mai grav, a agentiilor de presa, cu informatii care zapacesc cititorul. Ca sa nu mai spunem ca, de la an la an, tot mai multi cercetatori se lauda cu lucruri pe care le anuntasera altii, inaintea lor. Nu mai conteaza ca medicul recomanda de zeci de ani un pahar de vin rosu, ca "cercetatorii" descopera efectele benefice ale licorii. Nu are importanta ca pe multe ambalaje scrie ca guma de mestecat are efecte laxative, pentru ca vin, din nou, cercetatorii sa anunte senzationala descoperire.
Mai grav este atunci cand cercetatorii isi schimba atitudinea. Iar cel mai nou exemplu este cel al lui Noel Sharkey. In anul 2002, respectabilul om de stiinta anunta cu surle si trambite reusitele in domeniul roboticii. Mai exact, constatarea existentei unui tip de constiinta primara la robotii pe care i-a construit. Luna aceasta, Sharkey si-a schimbat pozitia si a ajuns sa traga semnale de alarma, polemizand cu alti colegi de breasla.
4000 de roboti numai in Irak
Utilizarea robotilor tot mai autonomi in conflictele militare devine dificila din punct de vedere juridic si moral, pentru proprietarii lor, sustine, "ingozit", expertul britanic in robotica, Noel Sharkey, citat de AFP. Militarii "vor roboti autonomi cat mai curand posibil, pentru ca sunt mai ieftini si permit un razboi fara riscul" uciderii soldatilor, explica acesta. "In prezent, peste 4.000 de roboti sunt desfasurati la sol in Irak si in octombrie 2006 dronele aveau deja 400.000 de ore de zbor la activ", potrivit unui comunicat al Universitatii Sheffield, unde este profesor Sharkey.
"Principala problema este ca, potrivit legislatiei de razboi, trebuie sa fii in masura sa distingi intre civili si combatanti si nu cred ca robotii sunt in masura sa faca acest lucru", a apreciat Sharkey. "O alta problema este ca este foarte dificil pentru un robot dea un raspuns proportional, ceea ce constituie una dintre clauzele Conventiei de la Geneva", a adaugat el.
Expertul nu a putut explica de ce "teroristii inca nu folosesc roboti", in conditiile in care "este suficient sa cauti pe internet, unde gasesti toate elementele" pentru confectionarea unui astfel de mecanism. Noel Sharkey si-a exprimat speranta ca statele vor semna "un acord international" in acest domeniu, pentru a nu fi depasite de situatie.
Prietenul robotilor
Ronald Arkin, un al cercetator in domeniul roboticii, de la Georgia Tech University, desi sprijina "temerile" lui Sharkey, considera ca robotii militari pot avea un comportament mult mai moral si mai etic. Arkin este de parere ca robotii ar putea fi construiti cu un sistem care sa ii determine sa respecte Conventia de la Geneva. De asemenea, Ronald Arkin afirma ca soldatii nu sunt "perfecti" pe campul de lupta. "Am mai mare incredere intr-un robot. El nu va ataca niciodata un civil", sustine profesorul, care a realizat mai multe teste comportamentale virtuale. In sprijinul teoriei sale, Arkin vine cu un episod care a ingrozit multa lume, prezentat si pe Net. Este vorba despre uciderea unor civili irakieni de catre pilotul unui elicopter american Apache. Militarul, urmand ordinele superiorului sau, a omorat chiar si un ranit. "Robotii pe care i-as construi nu ar putea sa se comporte asa", afirma Ronald Arkin.
Experimentul lui Sharkey
In 2002, o echipa de cercetatori britanici anunta ca a pus la punct un experiment prin care se intentioneaza masurarea capacitatilor de adaptare si de evolutie ale robotilor. Era vorba despre doua tipuri de roboti - prada si pradator - care trebuia sa lupte pentru supravietuire intr-o arena special construita. Prazile colectau energie cu ajutorul panourilor solare, iar pradatorii trebuia sa le fure energia. Cel mai important, in cazul in care supravietuiau mai mult timp, robotilor li se permitea sa evolueze si, in cele din urma, sa se "reproduca". Botezat "Living Robots", experimentul s-a desfasurat intr-o arena special construita iar publicul larg, contra unei anumite sume de bani, putea fi martorul unui adevarat razboi pentru supravieturie. Echipa de specialisti de la "Creative Robotics Unit at Magna" era condusa de profesorul Noel Sharkey. "S-ar putea sa observam ca, pentru a supravietui, pradatorii vor actiona in haite, ceea ce ar insemna o dovada de inteligenta. Dar, parerea mea personala este ca, pana nu vor ajunge la un nivel evolutiv avansat, nu vor manifesta un asemenea comportament, ci, din contra, se vor bate intre ei pentru a pune mana pe prada", declara profesorul Noel Sharkey.
Un alt scop pentru care s-a decis realizarea acestui experiment - anuntau mass-media - este acela de a se construi roboti inteligenti care sa indeplineasca misiuni dificile si periculoase. Robotii vor trebui sa se adapteze rapid si sa elaboreze strategii de supravietuire si de indeplinire a misiunilor. In cazul in care un robot supravietuiste o perioada mai mare de timp, i se permite sa descarce dintr-un computer gene electronice ce ii vor permite sa evolueze si, in cele din urma, sa se "reproduca". In cazul in care doi roboti se vor "imperechea", fiecare urmas va primi jumatate din gene de la un parinte si cealalta jumatate de celalalt parinte. De asemenea, vor avea loc si mici mutatii.
Ciudat cum dupa numai sase ani, profesorul si-a schimbat opinia.
SUA aloca 4 miliarde de dolari
Pana in 2010, Departamentul american al Apararii ar urma sa aloce peste patru miliarde de dolari pentru sisteme automatizate, Europa, Rusia, China, India, Africa de Sud si Israel avand la randul lor programe in care sunt implicate dronele. Potrivit consultantului american in inovatii tehnologice James Canton, proportia militarilor in raport cu numarul robotilor desfasurati pe teren in operatiuni militare s-ar putea inversa in zece ani, ajungand la 2.000 de roboti pentru 150 militari. In acest context, chestiunea responsabilitatii in cazul pierderii controlului asupra acestor dispozitive capata o noua dimensiune. Pentru moment, legislatia americana interzice posibilitatea ca robotii sa ia singuri decizia de a trage sau de a declansa o bomba, mecanismele fiind, pentru moment, limitate la capacitatea de a repera tinta care trebuie distrusa.
Pe termen lung, pentru a rezolva chestiunile morale ale folosirii armelor autonome, armata americana efectueaza cercetari in domeniul inteligentiei artificiale, pentru a putea dota robotii cu o "constiinta".
M. BATCA  
 Afisari: 680  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Robotii...   de Mutu
A r h i v a
Stirile zilei 2008-02-27
 19:48 
Din Romania, Sarkozy a plecat cu un stilou, de la Vuitton, cu o geanta
7 comentarii
 19:46 
Adriana Saftoiu: Elena Udrea a incercat sa arda etapele
14 comentarii
 19:19 
Banca de date cu arhivele PCR
1 comentariu
 19:10 
A ajuns alergica la apa dupa o banala amigdalita
 18:51 
Pactul pentru educatie ar putea fi semnat saptamana viitoare
1 comentariu
 18:50 
L-a smuls pe Hristos de pe cruce pentru ca nu-i venea taxiul
6 comentarii
 18:24 
India si Israel colaboreaza la fabricarea unei noi rachete sol-aer
10 comentarii
 17:59 
Top ''tonto-gol''
1 comentariu
 17:57 
Mircea Geoana si Serban Mihailescu, evacuati de Tariceanu
1 comentariu
 17:51 
Copilul-pasare, crescut de propria mama intr-o colivie
1 comentariu
 17:29 
Un tip de tuberculoza rezistenta la medicamente ameninta si Romania
2 comentarii
 16:49 
Bogdan Boza ii cere demisia lui Emil Boc
2 comentarii
 16:47 
Romania in elita Mondialelor de tenis de masa
 16:39 
Flavio Briatore: "Nu ma impresioneaza masinile"
 16:23 
Pictorul-scenograf Nic Ularu face senzatie la New York
 16:22 
Marea Britanie: Medicii musulmani nu vor sa se spele inainte de operatii
13 comentarii
 15:58 
Prima barza soseste in Romania pe 4 martie
2 comentarii
 15:35 
NATO vrea o colaborare cu talibanii
4 comentarii
 15:28 
Scandalos: Autoritatile ruse i-au interzis jurnalistei de opozitie Natalia Morar sa intre in tara
3 comentarii
 15:12 
Comisia Europeana: Ajutoarele acordate Ford sunt ilegale
 Top afisari / comentarii 
 Vot cu scandal la Mitropolia Moldovei (4472 afisari)
 Campanie murdara cu crima si salvari (3467 afisari)
 Minciuna pensiilor (1931 afisari)
 Unica dragoste a Annei Frank (1875 afisari)
 Tinta Camatarilor (1861 afisari)
 Copilul-pasare, crescut de propria mama intr-o colivie (4046 afisari)
 Sfarsitul lumii: Pamantul va fi inghitit de Soare (3650 afisari)
 Giulio Andreotti: Putin a murit (3109 afisari)
 Adriana Saftoiu: Elena Udrea a incercat sa arda etapele (2982 afisari)
 Din Romania, Sarkozy a plecat cu un stilou, de la Vuitton, cu o geanta (2177 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02082 sec.