Ministrul Justitiei, Teodor Melescanu, a semnat avizele consultative si a inaintat presedintelui Traian Basescu cererile de gratiere pentru cele trei batrane detinute in Penitenciarul de la Colibasi, informeaza Rompres. Filofteia Barbu, 77 de ani, Veronica Gheorghe, 69 de ani, si Victoria Mihai, 58 de ani, sunt acuzate ca nu au respectat o decizie a Judecatoriei Curtea de Arges privind eliberarea unui teren agricol atribuit de instanta altei persoane. Femeile din localitatea argeseana Valea Danului au fost condamnate la cate un an si trei luni de inchisoare, cu efectuarea pedepsei, si au fost arestate pe 14 ianuarie. Acestea sustin ca terenul din cauza caruia au ajuns dupa gratii le apartin dar instanta a fost de alta parere. Judecatoria Curtea de Arges a decis, saptamana trecuta, amanarea discutarii cererii de intrerupere a executarii pedepsei cu inchisoarea, depusa de doua dintre cele trei femei.
Judecarea cauzei a fost amanata pentru 6 martie, intre timp instanta dispunand efectuarea unor expertize medicale si a unor anchete sociale, care sa arate daca se impune sau nu intreruperea efectuarii pedepselor. Filofteia Barbu, 77 de ani, si fiica sa, Victoria Mihai, 58 de ani, care au solicitat inca inainte de incarcerare amanarea efectuarii pedepselor, nu au fost reprezentate, saptamana trecuta, in instanta de avocatul lor. Avocatul Marian Diaconescu a afirmat atunci ca a depus in numele tuturor celor trei cliente ale sale o cerere de intrerupere a executarii pedepselor, dar, in paralel, a inaintat mai multe cereri de gratiere catre Presedintia Romaniei, insa acestea nu au putut fi luate in discutie din cauza intarzierii trimiterii documentelor din dosar de catre Ministerul Justitiei.