In vreme ce Traian Basescu se razboieste cu Guvernul Tariceanu, si PSD-ul are parte de lupta lui intre palate. In timp ce presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, il cam face mincinos pe Mircea Geoana, sustinand ca social-democratii nu au decis sa forteze alegeri anticipate, actualul presedinte al PSD ii arunca manusa: "Cand Iliescu m-a facut prostanac, am decis sa candidez la sefia partidului".
Geoana a declarat, pentru News FM, ca s-a decis sa candideze pentru presedintia partidului dupa alegerile din 2005, dupa ce Ion Iliescu l-a facut "prostanac".
"Mircea Geoana s-a purtat ca un prostanac intre cele doua tururi de scrutin ale prezidentialelor, cand s-a dus prin tara si a spus ca UDMR va fi alaturi de PSD la guvernare", declara atunci Iliescu.
In 2006, Iliescu a incercat sa clarifice afirmatia facuta: "Eu am zis "prostanac", nu am zis prost. Un prostanac poate fi un om inteligent care calca in strachini. Ni se intampla tuturor".
Totusi, Mircea Geoana il considera pe Iliescu indispensabil, fapt pentru care l-a si readus in partid ca presedinte onorific.
"Ion Iliescu este un personaj despre care este greu sa spui ca nu exista. Dupa 2005, ar fi fost usor sa il dau deoparte, dar am tinut mai mult la partid decat la orgoliu.
Eu i-am facut invitatia sa revina ca presedinte de onoare. Si nu a fost comod. Ai ce sa inveti de la Iliescu", a adaugat Geoana.
Intrebat daca tinteste catre functia de presedinte al Romaniei, Geoana spune ca acest lucru este inevitabil pentru orice persoana care intra in politica.
Presedintele PSD e de parere ca partidul pe care il conduce a traversat doua momente cruciale in perioada de cand e el la conducere: matusa Tamara si referendumul pentru destituirea lui Traian Basescu.
Cu toate acestea, Geoana este optimist in ceea ce priveste starea PSD-ului si misiunea sa de a-l readuce la guvernare.
"PSD-ul avea 18 - 20% in sondaje cand l-am preluat. Azi ne situam pe la 25 - 26%. PSD-ul stie astazi sa faca un scor de aproape 30%, ceea ce inseamna revenirea noastra la guvernare. Misiunea mea a fost indeplinita", spune liderul PSD.
Despre Basescu, Geoana crede sa este normal sa atace in continuare PSD, atata timp cat, in sfera politica, acesta este singurul partid care concureaza actuala guvernare.