Ziua Logo
  Nr. 4127 de miercuri, 9 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Proiect anti-GSM in Romania
-- Autoritatile locale din Targu Mures ar putea lua o hotarare care sa duca la scoaterea antenelor de telefonie mobila in afara localitatii
 9 ianuarie, 20:23 
ZIUA Foto, Lucian CURELARIU
Locuitorii din Targu Mures nu mai vor antene de telefonie mobila in oras! Luand exemplul capitalei Frantei, Paris, edilii targmureseni au elaborat un proiect de lege pentru demontarea releelor in afara orasului. Initiativa a venit ca urmare a sutelor de reclamatii primite din partea oamenilor care sustin ca au de suferit din cauza acestora. Acesta este primul proiect de hotarare a unor oficiali romani prin care se poate dispune demontarea de pe blocuri a colosilor care, sustin specialistii, afecteaza sanatatea populatiei. Despre pericolul care il reprezinta releele de telefonie mobila, ZIUA a atras atentia inca de anul trecut.
Purtatorul de cuvant al Primariei Targu Mures, Marius Pascan, a anuntat, luni, citat de Rompres, ca proiectul de hotarare are la baza numeroase reclamatii ale cetatenilor, care sustin ca antenele de telefonie mobila, amplasate pe blocurile de locuinte, le-ar afecta sanatatea. Pascan a precizat ca, intrucat nu exista date medicale certe care sa confirme faptul ca antenele respective afecteaza starea de sanatate a populatiei, Primaria Targu Mures a invocat motive de natura architecturala, in sensul ca acestea strica aspectul estetic al urbei. In acest context, conducerea primariei din Targu Mures a inaintat, deja, Consiliului Local un proiect de hotarare prin care se doreste scoaterea antenelor companiilor de telefonie mobila in afara zonei locuibile a municipiului.
Daca proiectul de hotarare va fi aprobat de Consiliul Local, operatorii de telefonie mobila ar avea un termen de 3 ani in care sa isi mute antenele fie in zona economica a orasului, fie in extravilanul municipiului. Consilierii locali nu sunt convinsi de necesitatea proiectului de hotarare si au solicitat primariei date suplimentare legate de efectele antenelor de telefonie mobila asupra sanatatii populatiei.
Si Parisul a redus numarul de relee
Problema efectelor nocive ale radiatiilor emise de antenele GSM a facut obiectul a numeroase studii, dupa raspandirea tehnologiei in intreaga lume. Desi concluziile specialistilor sunt impartite, se poate spune ca, cel putin la nivel european, s-a cazut de acord asupra unui singur fapt. Avand in vedere ca efectele acestui tip de radiatii pot fi observate pe termen lung, cea mai buna solutie este cea a prevenirii. Urmand aceasta idee si ca urmare a presiunilor facute de multe organizatii neguvernamentale, autoritatile europene au inceput un proces de reducere a radiatiilor electromagnetice in zonele locuite, fapt ce a dus la scaderea numarului de antene de telefonie mobila. Exemplul cel mai concludent il reprezinta initiativa autoritatilor locale din Paris care au incheiat acorduri cu operatorii de telefonie mobila pentru limitarea efectelor antenelor, mai ales in zoneleor rezidentiale si in apropierea scolilor si spitalelor. La baza acestor masuri au stat actiunile si presiunile exercitate de organizatia PRIARTEM (Pour Une Reglementation des Implantations d'Antennes Relais de Telephonie Mobile). Infiintata in octombrie 2000, organizatia a adus in atentia opiniei publice problemele legate de efectele asupra sanatatii publice in ceea ce priveste instalarea aleatorie a releelor GSM. Intr-un comunicat din 28 aprilie 2006, PRIARTEM anunta ca inca doua antene de telefonie mobila au fost demontate in arondismentul 20 din Paris. "Actiunea a avut loc ca urmare a sesizarilor facute de locatarii sprijiniti de organizatiile "Agir pour l'Environnement" si PRIARTEM. Primarul arondismentului (un fel de sector al orasului n.r.) a reusit in cele din urma sa ii determine pe operatorii de telefonie mobila sa demonteze doua antene care expuneau locuitorii din zona la 2 volti/metru/ 24 de ore", se precizeaza in comunicat. Avand in vedere actiunea Primariei din arondismentul 20, cele doua organizatii le recomanda si altor primarii sa actioneze intr-o maniera asemanatoare si, "pe baza principiului prevenirii, sa refuze instalarea de noi relee de telefonie mobila". Potrivit Active Information Media, ogranizatia PRIARTEM, care se ocupa cu reglementarea situatiei plasarii antenelor de telefonie mobila, cea mai activa miscare din domeniu, a cerut in 2001 ministrului francez al Sanatatii sa revada normele franceze ale emisiilor de unde electromagnetice. Drept urmare, in mai 2001, ministrul s-a aflat la originea unui proiect de lege care limita numarul antenelor.
Melbourne - masuri drastice
Institutul Regal de Tehnologie din Melbourne (Royal Melbourne Institute of Technology) a initiat o a doua investigatie in interval de cinci ani in ceea ce priveste sanatatea si siguranta angajatilor, dupa ce sapte dintre acestia au fost diagnosticati cu tumori cerebrale. Potrivit unui material publicat in editia on-line a televiziunii autraliene ABC, pe 11 mai 2006, etajele superioare ale cladirii Tivoli (unul dintre imobilele de apartin univeritatii amintite) au fost evacuate, propunandu-se inchiderea lor pana la finalizarea investigatiilor. Purtatorul de cuvant al RMIT, Steve Somogyi, a declarat ca exista suspiciuni legate de existenta pe acoperis a unor antene de telecomunicatii mobile. "In orice caz, se afla acolo de ceva vreme, inainte de efectuarea investigatiilor din 2001. Pana in momentul in care expertii nu se vor pronunta si nu vor face public nici un raport, nu putem elimina nici o posibilitate", a spus Somogyi. In urma cu cinci ani, o ancheta similara a avut loc, dupa semnalarea unor cazuri asemanatoare in randul angajatilor. Sapte persoane depistate cu tumori lucrau de aproximativ zece ani in birouri aflate la etajele evacuate
Specialistii militari confirma pericolul
Din informatiile furnizate Ziarului ZIUA de specialisti militari in domeniul comunicatiilor, puterea de emisie a unui transceiver in retelele publice este in medie de 40-47 dBm, echivalentul unei puteri de 20W (puterea de emisie a emitatorului). Puterea radiata de antena variaza in functie de tipul cablului folosit, de castigul antenei si de alte echipamente aflate pe traseul de emisie (amplificator, duplexor etc.), asfel incat puterea maxima radiata de antena poate ajunge, pentru scurt timp, pana la 40W. Din considerente de propagare, puterea radiata de antena scade cu patratul distantei parcurse. In afara zonelor din imediata apropiere a statiilor de baza, puterea radiata de terminal (telefon mobil) este superioara celei propagate de statia de baza.
Alocarea de frecvente (numarul de canale) este mai mare in orase, folosindu-se o structura celulara, ce permite repetarea frecventelor si folosirea tehnologiei "hopping" pentru a nu se influenta reciproc celulele cu aceeasi frecventa. In afara oraselor alocarea de frecventa este mai redusa. Conform reglementarilor in vigoare, lucrul la mai putin de 1 metru de un element radiant (antena aflata in emisie) este daunator sanatatii. Echipamentele folosite trebuie sa respecte standardele europene in vigoare si sa nu perturbe, prin radiatii parazite, echipamentele electronice care functioneaza in raza de acoperire a BTS-urilor.
Mai clar au facut analize cei de la Institutul pentru Sanatate Publica. Cercetatorii au analizat cauzele ce pot produce boli asupra utilizatorilor de telefoane mobile, dar si asupra celor care stau in imediata apropiere a antenelor GSM. Studiul releva o incidenta crescuta a simptomelor de ameteala, oboseala, probleme de memorie pentru aceia care stau in imediata apropiere a radiatilor RF.
Petrisor CANA  
 Afisari: 1368  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2008-01-09
 20:14 
Tariceanu, invitat de Basescu pe tema nominalizarii ministrului Justitiei.
2 comentarii
 19:36 
Hayssam: Mi s-a cerut sa dau informatii despre cateva personalitati din PNL si PSD
7 comentarii
 19:05 
Traian Basescu, cautat de FBI
3 comentarii
 18:46 
ATENTIE! IMAGINI REVOLTATOARE: Orfani bulgari implicati in scene de sex si violenta
1 comentariu
 18:04 
ZIUA intreaba!
 17:46 
Directorul de banca sinucigas are sanse mari de supravietuire
4 comentarii
 17:42 
RAR nu mai inmatriculeaza masini non Euro4
 17:29 
BD in actiune, la Berlin
1 comentariu
 16:50 
Tariceanu o sustine in continuare pe Norica Nicolai
4 comentarii
 16:14 
Procurorul general-adjunct al Ucrainei, otravit
 15:44 
Basescu acuza Guvernul ca submineaza CSAT-ul
 15:42 
Mutu ar putea ramane lefter!
1 comentariu
 15:40 
Victoria Beckham si Amy Winehouse, in topul celor mai prost imbracate vedete
 15:19 
Trei ani de inchisoare pentru omul de afaceri Adrian Costea
2 comentarii
 14:54 
Leul la cea mai mica valoare in raport cu euro din ultimele 19 luni
1 comentariu
 14:15 
Ministrul Comunicatiilor anunta modificari la 112
 14:10 
Guvernul aproba reducerea taxei auto la masini second-hand
 14:09 
Cecilia Sarkozy se marita cu fostul amant
 13:28 
Hillary Clinton, victorioasa in New Hampshire
 13:25 
Pentagonul aduce dovezi ale amenintarilor iraniene in Golf
6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Alcoolul si sportul prelungesc viata (2704 afisari)
 Eleva violata pe terenul de sport (2194 afisari)
 ElBaradei scuza Iranul si acuza Romania (1684 afisari)
 Diversiunea atomica (1678 afisari)
 Sclave in Spania (1408 afisari)
 ATENTIE! IMAGINI REVOLTATOARE: Orfani bulgari implicati in scene de sex si violenta  (4176 afisari)
 Traian Basescu, cautat de FBI (2952 afisari)
 Hayssam: Mi s-a cerut sa dau informatii despre cateva personalitati din PNL si PSD (2675 afisari)
 Cecilia Sarkozy se marita cu fostul amant (2116 afisari)
 Guvernul aproba reducerea taxei auto la masini second-hand (1829 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00903 sec.