Ziua Logo
  Nr. 4123 de vineri, 4 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
70% dintre alegatori au votat impotriva fostei Prime Doamne a Americii
SUA - alegeri primare: Hillary Clinton, invinsa de tanarul senator de culoare Barack Obama
 4 ianuarie, 12:06 
Pentru a-l invinge pe Obama, Hilary Clinton trebuie sa isi schimbe campania
Infrangere susprinzatoare pentru Hilary Clinton, considerata favorita la nivel national, in alegerile primare din Statele Unite. In ciuda capitalului financiar si imagistic investit, sotia fostului presedinte Bill Clinton a obtinut abia locul trei in optiunile democratilor din Iowa, in favoarea senatorului democrat de culoare, Barack Obama, declarat marele castigator al alegerilor primare din acest stat. Cu un mesaj electoral in care anunta schimbari fundamentale in America, senatorul de 46 de ani a obtinut 38% din voturile alegatorilor democrati, intr-un stat locuit in proportie de 95 la suta de albi. Daca va fi desemnat sa reprezinte democratii la alegerile prezidentiale, Barack Obama ar putea deveni primul american de culoare presedinte al Statelor Unite. In tabara republicana alegerile au fost castigate de pastorul baptist Mike Huckabee, fost guvernator al statului Arkansas, urmat de Mitt Romney, ex-guvernator de Massachusetts. Votul, cunoscut sub numele de "caucus", reprezinta prima etapa de selectare a candidatilor in cursa pentru Casa Alba.
Barack Obama, senator din 2005, a convins cat se poate de clar alegatorii democrati cu mesajul sau de schimbare fundamentala in America, obtinand 38 la suta din voturi, anunta mass-media americana. Principalul sau adversar, senatoarea Hillary Clinton s-a clasat abia pe locul trei, cu 29,47 % din optiuni, fiind surclasata, la mica distanta, de fostul senator John Edwards (29,7% din voturi), conform rezultatelor oficiale anuntate de Partidul Democrat.
Dupa anuntarea rezultatelor, Obama a salutat alegerea "unitatii in defavoarea diviziunii si trimiterea unui semnal puternic de schimbare pentru America". La randul sau, Hillary Clinton a promis ca va continua sa lupte in restul Statelor Unite si s-a declarat "optimista" si "increzatoare" inainte de primarele din New Hamsphire. Ea a insistat asupra faptului ca a avut permanent intentia de a face campanie in toata tara si nu doar in anumite state. "Sunt complet pregatita pentru restul acestei campanii si sunt complet pregatita sa conduc" cursa, a declarat fosta Prima Doamna, intr-o scurta declaratie de la cartierul general al campaniei din Iowa, avandu-i alaturi pe sotul ei, Bill Clinton, fostul secretar de stat, Madeleine Albright si membri ai familiei.Cu toate acestea, in ciuda atitudinii afisate de Hilary, analistii s-au grabit sa sustina ca infrangerea suferita de doamna Clinton in prima consultare electorala din campania prezidentiala americana "dezvaluie disconfortul pe care ea il inspira democratilor si pe care va trebui sa il risipeasca, daca vrea sa continue cursa pana la capat". Daca tanarul senator de culoare, Barack Obama, a reusit un mare succes impunandu-se clar, Hilary Clinton va trebui sa se gandeasca serios la o reevaluare a campaniei sale, a comentat Larry Sabato, profesor de stiinte politice la Universitatea din Virginia.
Daca va fi desemnat sa reprezinte democratii la alegerile prezidentiale, Barack Obama ar putea deveni primul american de culoare presedinte al Statelor Unite. In ciuda locului obtinut in Iowa, Hilary Clinton, isi pastreaza sansele de a ajunge prima femeie de la Casa Alba.
Surprize si in tabara republicanilor
In tabara republicana, pastorul baptist Mike Huckabee a obtinut 34 la suta dintre optiunile de vot. El a fost urmat de Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts, la diferenta de 9 puncte. Fostul primar de New York, cunoscut din perioada atentatelor din septembrie 2001, Rudolph Giuliani, si favoritul republican la presedintie, in sondajele nationale, a obtinut doar 4% din voturi, plasandu-se pe locul al saselea. In ciuda scorului mic, Giuliani a sustinut, intr-o interventie televizata, ca nu a facut nici un efort pentru a castiga caucusurile din Iowa, primul moment important in cursa pentru investitura republicana, preferand sa se concentreze pe state precum Florida. "Sincer, nu speram sa castigam si nu am consacrat prea multe resurse acestui stat. Vom merge inainte in celelalte state, mai sunt 28" de caucusuri si primare, a declarat el . Giuliani si-a felicitat rivalul, pe fostul guvernator si pastor baptist Mike Huckabee pentru "foarte marea sa victorie" din Iowa. "A facut o campanie superba in Iowa. Am participat la multe dezbateri cu el. Este foarte optimist. Este foarte puternic si merita cu adevarat sa fie felicitat pentru victoria din seara aceasta", a mai spus Giuliani.
Programul primarelor
Urmatoarele etape importante pentru desemnarea candidatilor la cursa finala pentru Casa Alba sunt primarele de marti din New Hampshire, dar mai ales consultarile prevazute in 5 februarie in 20 de state, printre care California si New York. Odata ce vor fi alesi, candidatii democrati si republicani vor fi desemnati oficial la conventiile partidelor din toamna. Alegerile prezidentiale propriu-zise vor avea loc la 4 noiembrie, iar noul presedinte isi va prelua, oficial, functia la 20 ianuarie 2009.
Votul tip "caucus"
Adunarile de tip "caucus" constituie o serie de reuniuni, 1.784 in total, organizate in locuri publice - scoli, biblioteci, chiar hoteluri, in cele 99 de comitate din micul stat rural, Iowa, situat in centrul Statelor Unite. Participarea la reuniuni este rezervata militantilor fiecarui partid, cu varsta de cel putin 18 ani. Acestia se pot inscrie in partid inclusiv in ziua adunarii si isi pot chiar schimba afilierea politica pana inainte de vot. In Iowa au fost organizate aproape 1800 de adunari electorale, iar rata de participare a inregistrat un nivel record, numarul alegatorilor democrati fiind aproape dublu fata de 2004. Alegerile americane din 2008 sunt primele alegeri prezidentiale, din 1928, in care nici presedintele si nici vicepresedintele Statelor Unite nu candideaza pentru a fi realesi.
In Partidul Republican, procedurile sunt simple. Dupa discutii, alegatorii inscriu numele candidatului preferat pe o foaie de hartie, iar cel care obtine cele mai multe voturi este declarat invingator. Pentru Partidul Democrat, procedura este mult mai complexa, deoarece nu exista buletine de vot si nici vot deschis. Grupurile care sustin diferiti candidati se aduna in locuri diferite ale salii de sedinta si fiecare candidat trebuie sa obtina cel putin 15 la suta din voturi pentru a fi declarat "viabil".
Cristina STEFAN  
Alte articole
  Hillary Clinton, triumfatoare in Nevada    (Externe, 2008-01-21)
  Alegerile din SUA: etapa Michigan    (Externe, 2008-01-16)
  Umbrelele, rucsacurile și cărucioarele pentru copii, interzise la ceremonia de investire a lui Barack Obama    (2008-12-22 21:02)
  Ehud Olmert: Viitorul presedinte american va fi un prieten al Israelului    (2008-11-04 16:58)
  Cursa continua pentru Barack Obama si Hillary Clinton    (2008-02-07 15:14)
 Afisari: 1984  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
Cine rade la urma rade mai bine !   de ionion
.. anunta schimbari fundamentale in America ..   de paraipan
A INCEPUT MASCARADA   de saccsiv
Cel mai bun presedinte ar fi republicanul Ron Paul   de Mario
Cursa ...   de Alcor
A r h i v a
Stirile zilei 2008-01-04
 19:04 
Miracol de Craciun: Un tanar a cazut de la etajul 43 si e bine, mersi
3 comentarii
 18:53 
Tokes cere sprijinul lui Basescu pentru a media divergentele cu eurodeputatii PD
5 comentarii
 18:22 
In 10 ani Romania va avea problemele Italiei legate de cetateni din alte tari
 18:12 
Penelope si Monica Cruz intr-un videoclip erotic pentru fratele lor
1 comentariu
 17:59 
Nicolaescu promite in 2008 reforma calitativa in Sanatate, ca cea cantitativa s-a rezolvat
2 comentarii
 17:39 
130 de kilograme de heroina capturate la granita cu Ucraina
 17:32 
Adrian Mutu, flirt cu actrita Martina Stella
1 comentariu
 17:27 
Peste 42 de ani, vom face sex cu robotii
4 comentarii
 17:13 
Albanezii kosovari pregatesc declaratia de independenta
5 comentarii
 17:07 
Si pinguinii fac lucruri trasnite
 16:51 
Designerul Venera Arapu cere jumatate din averea stransa in timpul casatoriei cu fostul sau sot
 16:51 
Scoala fara meditatii, relatii sexuale sau pedepse fizice
7 comentarii
 16:35 
Intel se retrage din programul "Un laptop pentru fiecare copil"
 15:46 
Sisteme antiracheta pe avioanele de pasageri americane
4 comentarii
 15:04 
2008 va fi unul dintre cei mai calzi ani din istorie
1 comentariu
 15:01 
Expulzarea preotilor din Republica Moldova starneste protestele enoriasilor
 14:31 
Sindicatele insista sa modifice legea pensiilor
 14:24 
Raliul Dakar-2008 a fost anulat din motive de securitate
 12:27 
Coruptia din UE atinge apogeul la Sofia
 12:26 
Pretul petrolului se apropie de nivelul record de 100 de dolari
 Top afisari / comentarii 
 Catastrofa la DNA (3815 afisari)
 Oferta 2008: convoaie cu femei de maritat (2452 afisari)
 Prodi, invins de o prostituata romanca (1988 afisari)
 Al doilea an de Razboi Rece la Prut (1874 afisari)
 Guvernul Tariceanu (III) - Sugestie de prezentare (1586 afisari)
 Penelope si Monica Cruz intr-un videoclip erotic pentru fratele lor (2891 afisari)
 Miracol de Craciun: Un tanar a cazut de la etajul 43 si e bine, mersi  (2433 afisari)
 Adrian Mutu, flirt cu actrita Martina Stella (2065 afisari)
 SUA - alegeri primare: Hillary Clinton, invinsa de tanarul senator de culoare Barack Obama  (1984 afisari)
 Scoala fara meditatii, relatii sexuale sau pedepse fizice (1465 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01936 sec.