Inca suparat ca referendumul i-a picat, dar bucuros ca i-a dat dreptate Curtea Constitutionala in ceea ce priveste varianta de vot uninominal a dusmanului Tariceanu, presedintele Traian Basescu a lansat vorbe grele la adresa Guvernului, pe care-l acuza de deturnare a romanilor de la referendum. Pe liderul Pro-Democratia, Cristian Parvulescu, despre care spunea de curand ca lucreaza "in cardasie" cu Executivul la uninominal, il gaseste vinovat de "promovare de minciuni" pentru ca sotia acestuia lucreaza la Guvern. In ceea ce-l priveste pe Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, l-a catalogat drept "un jalnic exponat al tinerei generatii de politicieni". Declaratiile au fost facute intr-o conferinta tinuta la Palatul Cotroceni. Curtea Constitutionala a declarat miercuri neconstitutionale mai multe articole din legea votului uninominal pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea. Legea a fost utilizata de Guvern si de Pro-Democratia intr-o campanie de deturnare a participarii romanilor la referendum, a acuzat seful statului. Un element de neconstitutionalitate a legii pe care Guvernul si-a asumat raspunderea este introducerea unor noi conditii pentru declansarea alegerilor anticipate, altele decat cele din Constitutie, a acuzat Basescu. "A fost o minciuna promovata de Guvern si de domnul Parvulescu. Personal, il voi crede pe Parvulescu si analizele sale dupa ce sotia sa nu va mai fi salariata la Palatul Victoria".
Seful statului si-a concentrat apoi atacurile spre Bogdan Olteanu, declarand ca aceasta este "un jalnic exponat al tinerei generatii de politicieni". Mai mult, Basescu a continuat prin a spune ca "functia pe care o are este mult prea inalta fata de cinstea pe care o are fata de cetateni. (...) Va asigur ca este doar un exemplar nereusit si ca nu comportamentul domniei sale caracterizeaza tinerii politicieni".
Parvulescu: "Basescu recurge la atacuri personale"
Fostul presedinte al Asociatiei ProDemocratia Cristian Parvulescu a declarat, miercuri, ca sotia sa si-a inceput activitatea in Executiv in anul 1992, in Guvernul Stolojan, si s-a declarat dezamagit de faptul ca presedintele Traian Basescu recurge la "atacuri personale". "Sotia mea este functionar public guvernamental cu functia cea mai inalta din Guvernul Romaniei, aceea de expert, de consilier guvernamental. Lucreaza in Executiv din 1992, de pe vremea Guvernului Stolojan, si de atunci si pana acum a activat in acelasi departament, avansand, cum era si firesc, in functie. Este vorba despre Departamentul pentru Analiza Politica si Institutionala", a declarat Cristian Parvulescu in replica. Liderul Asociatiei ProDemocratia (APD) s-a declarat dezamagit de faptul ca, intr-o problema importanta, presedintele recurge la "atacuri personale". "Mi se pare ca e un atac neavenit, care nu se refera la tema in discutie", a declarat Parvulescu, precizand ca "se astepta" la atare acuzatii din partea presedintelui. Basescu a atacat si vineri APD si pe Cristian Parvulescu, declarand referitor la legea votului uninominal propusa de APD si pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, ca suspecteaza "o cardasie" intre Asociatia Pro Democratia si Guvern, in ceea ce priveste articolele 2 si 26 din lege, pe care le considera neconstitutionale. Raspunzand afirmatiei presedintelui, Parvulescu a apreciat, atunci ca Basescu "extinde exagerat" conflictul dintre institutia prezidentiala si Executiv si asupra proiectului de lege privind votul uninominal propus de APD si asumat de Guvern.
Olteanu: "Poporul a respins varianta presedintelui
Bogdan Olteanu nu a dorit sa comenteze criticile lui Traian Basescu, considerand ca un subiect mult mai important este votul uninominal, informeaza Realitatea TV. "Nu cred ca este vorba aici despe Traian Basescu, ci despre ceva mai important decat presedintele: votul uninominal. Presdintele incearca sa ascunda faptul ca poporul a respins varianta sa de vot uninominal2, a explicat presedintele Camerei Deputatilor. "Cele doua articole neconstitutionale pot fi cu usurinta modificate. Exista o cale institutionala si voi propune guvernului sa adopte aceste decizii prin ordonanta de urgenta", a concluzionat Bogan Olteanu