Sistemul sanitar din tara noastra este in moarte clinica. Vinovatul pentru aceasta stare inerta nu este de gasit, iar pisica este aruncata intre bal si spital, intre Ministerul Sanatatii si cadrale medicale, fara sa fie conturata vreo solutie viabila pentru iesirea din impas. Un lucru este cert. Decat sa mergi la doctor in Romania, mai bine cauti leacuri babesti pe Internet. De curand, sefii spitalelor au fost acuzati de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de indisciplina, lipsa de respect fata de pacient si o proasta gestionare a fondurilor. Lucruri pe care, de altfel, orice roman le-a simtit pe propria piele cel putin o data in viata. Mai mult, demnitarul a anuntat ca va rezilia contractele managerilor care nu vor reusi sa-si dovedeasca eficienta cand se va incheia executia bugetara pe anul 2007.
Ministrul Nicolaescu s-a intalnit, marti, la Palatul Parlamentului cu managerii spitalelor din teritoriu, directorii autoritatilor sanitare judetene si presedintii-directori ai caselor judetene de asigurari pentru a analiza activitatea in anul 2007. Punctul cel mai critic al analizei l-a constituit executia bugetara pe primele noua luni ale anului in curs. Demnitarul a calificat drept lipsa de responsabilitate si respect fata de pacient modul in care spitalele au cheltuit banii. El a precizat, citat de NewsIn, ca nu se poate vorbi de calitate in cazul serviciilor medicale atat timp cat 40% din spitalele din intreaga tara au ponderea cheltuielilor pentru medicamente mai mica de 5%. In schimb, majoritatea unitatilor sanitare are o pondere a cheltuielilor salariale mai mare de 80%. Exceptie fac Bucurestii, Ialomita si Harghita, unde ponderea cheltuielilor salariale este sub 60%. Ministrul Nicolaescu si-a manifestat nemultumirea fata de manageri, pe care ii acuza ca, in multe cazuri, nu au inteles sa se implice in toata activitatea spitalelor, marginindu-se sa gestioneze doar unele aspecte generale. El considera ca aceasta deficienta explica indisciplina unor cadre medicale, neurmarirea activitatii sefilor de sectie, lipsa interventiei operative in cazurile de incalcare a deontologiei profesionale. Li s-a reprosat managerilor si neluarea unor masuri ferme in astfel de cazuri.
Ministrul a mai criticat si slaba implicare a managerilor si a autoritatilor de sanatate publica in investirea fondurilor alocate Ministerului Sanatatii de la bugetul de stat. "Vom analiza si vom lua masurile care vor fi necesare, vom face inclusiv publicitate celor care nu au respect fata de pacient", a spus Nicolaescu. El a mai cerut autoritatilor de sanatate publica si caselor de asigurari de sanatate sa verifice descentralizarea programelor nationale, in special a celui de diabet, deoarece multi medici specialisti - mai ales din Bucuresti- nu au eliberat scrisorile medicale catre medicii de familie si poarta in continuare bolnavii pe drumuri.