In Federatia Rusa au loc, duminica, alegeri pentru Duma de stat. Incepute in Extremul Orient, la Kamceatka, alegerile se vor incheia in regiunea Kalinigrad, la 22.00, ora Moscovei.Peste 96 de mii de sectii de votare au fost deschise pe teritoriul tarii, iar alte 360 peste hotare, pentru cetatenii rusi din regiunile separatiste Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud. Comisia Electorala Centrala a apreciat campania drept corecta,presedintele acesteia, Vladimir Ciurov, declarand ca nici un partid politic nu a incalcat legea. Campania a fost dominata, insa, de partidul Rusia Unita,cu prognoze de peste 60% din sufragii si a carui lista este deschisa de Putin. Dintre cele zece partide aflate in cursa, doar Partidul Comunist, Partidul Liberal Democrat al lui Vladimir Jirinovschi si Rusia Dreapta au sanse sa treaca de pragul electoral de 7%. Noutatea acestor alegeri este aceea ca, pentru prima data, o formatiune politica va avea reprezentanti in Duma de Stat numai daca obtine cel putin 7% din sufragii, aceasta prevedere fiind inclusa in noua lege electorala in vigoare in Federatia Rusa. In urma scutinului de duminica vor fi alesi cei 450 de membri ai Dumei de stat, camera inferioara a parlamentului Federatiei Ruse.
In ajunul alegerilor, Vladimir Putin a chemat cu insistenta alegatorii la vot. Ar fi o aluzie periculoasa, a spus el, sa se creada ca realizarile guvernarii sale pe parcursul celor doua mandate sunt ireversibile. Liderul formal al partidului lui Putin, Rusia Unita, Boris Grizlov, a declarat ca aceste alegeri "libere, dar incorecte", potrivit unor observatori, constituie un referendum de sprijin pentru "liderul national Putin" si politica sa de fortificare a Rusiei. Potrivit BBC, in regiuni se relateaza ca administratiile locale au dat dovada de exces de zel, incercand sa asigure o prezenta maxima la vot. Fie ca este vorba despre presiuni asupra alegatorilor considerati nehotarati, fie ca este vorba despre metode mai speciale de a atrage alegatorii. Unele agentii au relatat chiar despre faptul ca, in apropierea sectiilor de votare, puteai face piata la preturi reduse, te puteai coafa, de exemplu, sau puteai beneficia, gratuit,de consultatii medicale.
Primul scrutin national organizat dupa noua lege electorala
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
Foto EPA | |
| |
| |
| |
| |
|
Aceste alegeri legislative constituie primul scrutin national organizat in virtutea noii legi electorale care, potrivit opiniei multor observatori, marginalizeaza fortele opozitiei. Conform legislatiei intrate in vigoare, o formatiune trebuie sa obtina cel putin 7 % din sufragii pentru a intra in Duma, fata de 5 % pana in prezent. Potrivit unui sondaj al Centrului de cercetare a opiniei publice din Rusia, la jumatatea lunii noiembrie comunistii si alte doua partide s-ar apropia de acest prag-limita. Formatiunile de opozitie afirma ca autoritatile au confiscat materialele campaniei si ca directori de sali au refuzat sa le inchirieze pentru adunari electorale. De asemenea, politia a intervenit cu violenta pentru a dispersa manifestatii ale opozitiei, marcate prin arestari (la Moscova si Sankt-Petersburg, in week-end-ul trecut), in timp ce televiziunea nationala consacra o slaba acoperire campaniei reprezentantilor sai.In contrast, discursurile lui Vladimir Putin in fata partizanilor sai au fost retransmise integral si redifuzate de mai multe ori. Cel mai important canal de televiziune al tarii a difuzat joi o interventie a presedintelui care a cerut alegatorilor sa aleaga Rusia Unita la legislative. Mesajul prezidential a fost reluat si de alte canale, suscitand critici la adresa "impartialitatii" lui Putin."Acesta nu corespunde niciunuia dintre criteriile unei alegeri libere, juste si democratice". "Nici macar nu este o alegere", considera Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Putin, intr-un comentariu pentru Institutul Cato. Fostul campion mondial la sah, Garry Kasparov, unul dintre liderii opozitiei, a prezis vineri "fraude masive" in cursul alegerilor legislative si a avertizat impotriva instaurarii unei "dictaturi a partidului unic". "Un numar important de forte politice sunt pe cale sa fie excluse din proces", a estimat el. De fapt, noua lege "face din aceste alegeri o farsa."
OSCE nu si-a trimis observatori la scrutin
In total, circa 300 de observatori trimisi de diverse organizatii internationale vor verifica buna desfasurare a scrutinului. Dar Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), ale carei rapoarte in domeniu constituie o autoritate, a anuntat ca nu-si va trimite misiunea de observare dupa refuzul Moscovei de a acorda vize din timp reprezentantilor sai. Aceasta decizie a facut-o pe Angela Merkel,cancelar al Germaniei, sa declarare: " Am remarcat ca a fost restransa posibilitatea militantilor pentru drepturi civile de a se exprima. Regret ca observatorii OSCE nu asista la acest alegeri. Desfasurarea alegerilor in Germania si in Rusia inca se diferentiaza, in mod evident", a spus Merkel, intr-un interviu difuzat duminica dimineata la postul public german de radio.
Dispretul pentru Occident a fost una din temele dominante ale campaniei: Vladimir Putin si-a calificat in octombrie opozantii drept "sacali" hraniti de tari straine si a avertizat ca Moscova nu va tolera ingerinte externe. Constitutia interzice presedintelui sa-si adjudece al treilea mandat consecutiv la alegerile prezidentiale in martie 2008. Dar Rusia Unita a transformat scrutinul in referendum despre cei opt ani de cand Putin se afla la conducerea tarii. "Moscova voteaza pentru Putin", proclama pancarte ale partidului in Capitala. Iar Vladimir Putin a declarat deja ca o victorie a partidului sau duminica i-ar da dreptul moral sa se asigure de continuarea politicii sale, indicandu-si astfel intentia de a pastra intr-un fel sau altul o puternica influenta in tara.
Kasparov si-a anulat buletinul de vot pe motiv ca scrutinul este "trucat"
Liderul coalitiei de opozitie Cealalata Rusie, fostul campion mondial de sah Garry Kasparov, si-a anulat duminica buletinul de vot pentru alegerile legislative, apreciind ca scrutinul este "trucat", relateaza AFP."Boicotarea alegerilor este un semn de slabiciune", a spus el, in fata ziaristilor prezenti in fata sectiei unde a votat. "Mi-am deteriorat buletinul, scriind pe el Cealalta Rusie si astfel l-am anulat", a anuntat Kasparov, eliberat joi din inchisoare, unde a petrecut cinci zile dupa ce a fost retinut pentru organizarea unei manifestatii neautorizate.
Miscarea sa nu participa la alegerile de duminica, deoarece nu s-a putut inregistra ca partid.Gestul sau este echivalent cu un "vot impotriva tuturor", optiune disponibila pe buletinele de vot la alegerile anterioare, dar eliminata conform noii legi electorale. "Aceste alegeri sunt, bineinteles, trucate inca de la inceput. Multe forte politice, atat de dreapta, cat si de stanga, au fost excluse, deoarece nu corespundeau criteriilor de loialitate cerute", a spus Kasparov.
Presedintele cecen a vrut sa voteze fara act de identitate
Presedintele cecen prorus, Ramzan Kadirov, s-a prezentat fara nici un act de identitate, duminica dimineata, intr-o sectie de votare din Cecenia pentru a vota la alegerile legislative ruse, mirandu-se ca este supus acestei obligatii deoarece "toata lumea il cunoaste"."Credeam ca toata lumea ma cunoaste aici", a afirmat Kadirov, dupa ce nu a fost lasat sa voteze de responsabilii biroului de vot din satul sau natal, Tentoroi. "Da, va cunoaste", i-a raspuns cu entuziasm multimea de alegatori prezenti, care l-au lasat sa intre in sectia de votare fara sa stea la coada.Cateva minute mai tarziu, un apropiat al lui Kadirov i-a adus pasaportul, iar presedintele cecen, care nu isi ascunde angajamentul in favoarea presedintelui Vladimir Putin, a putut sa voteze. El a afirmat ca voteaza "pentru continuarea drumului trasat de tatal sau", Ahmad Kadirov, ucis intr-un atentat revendicat de rebeli."Sper ca vom alege azi deputati demni, demni fii ai poporului lor", a adaugat el.Scorurile obtinute de partidul la putere la nivel federal, Rusia Unita, sunt in mod traditional foarte bune in Caucazul rus si in special in Cecenia, unde fraudele sunt practici curente, alegatori votand cate o data si fara pasaport sau introducand mai multe buletine de vot .
In Transnistria au fost deschise 24 de sectii de votare
In Transnistria au fost deschise, duminica, 24 de sectii de votare pentru cetatenii rusi care traiesc in stanga Nistrului, in pofida apelului facut de diplomatia de la Chisinau ca Moscova sa se abtina de la organizarea scrutinului rus in regiunea separatista.Potrivit agentiilor de presa de la Tiraspol, citate de Rompres, din cele 24 de sectii de votare deschise in Transnistria, 10 se afla la Tiraspol, sase la Tighina, cate doua la Rabnita si Dubasari si cate una la Dnestrovsk, Slobozia, Grigoriopol si Krasnoe. Cetatenii rusi din restul teritoriului Republicii Moldova pot vota la o singura sectie de votare amplasata in incinta Ambasadei Rusiei din Chisinau.Ministerul moldovean de Externe a avertizat ca deschiderea unor sectii de votare pentru alegerile legislative ruse din 2 decembrie este posibila doar in incinta Ambasadei Federatiei Ruse din Chisinau si ca organizarea unor puncte de vot ilegale in stanga Nistrului va fi considerata de catre autoritatile moldovene un amestec in treburile interne ale Republicii Moldova.Ambasada Rusiei la Chisinau a transmis, insa, saptamana trecuta, o nota Ministerului de Externe moldovean in care sustine ca deschiderea de birouri de votare in Transnistria nu reprezinta o incalcare a suveranitatii Republicii Moldova, misiunea diplomatica rusa invocand in sprijinul deciziei sale o serie de documente internationale, inclusiv Declaratia Universala a Drepturilor Omului.