Ziua Logo
  Nr. 4095 de sambata, 24 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Andrei Chiliman, urmarit penal pentru evacuarea lui Munaf
 23 noiembrie, 16:11 
Andrei Chiliman (ZIUA foto)
ULTIMA ORA: Primarul liberal Andrei Chiliman spune ca a aflat, vineri, de la jurnalisti ca este cercetat penal. Edilul a adaugat ca, dupa trei ore de demersuri la Parchetul Judecatoriei sectorului 1, a fost informat oficial ca pe 5 octombrie s-a declansat urmarirea penala impotriva sa. Primarul Chiliman a afirmat ca invinuirea adusa "are rol de discreditare a sa", el avand "mari dubii cu privire la procedura de incepere a urmaririi penale".
"Tot ce pot sa va spun este ca am aflat din presa si, cand am solicitat informatii la Parchet, abia dupa trei ore, la 15.44, am primit o adresa prin care se arata ca rezolutia (de incepere a urmaririi penale - n.r.) este din 5 octombrie, de acum aproape doua luni si este pusa intr-un dosar de evacuare din Piata Amezei", a declarat primarul sectorului 1, in cadrul unei conferinte de presa. Potrivit lui Chiliman, acum un an si jumatate a avut loc evacuarea pentru care a fost pus sub acuzare, demers al primariei in care au fost respectate prevederile legale. De altfel, Alexandru Remus Moldoveanu, directorul Directiei juridice din Primaria sectorului 1 Bucuresti, a afirmat ca evacuarile din Piata Amzei au fost contestate de sase firme, care au introdus actiuni in contencios administrativ, procesele fiind castigate de administratia locala de sector, ceea ce inseamna ca dispozitiile aplicate au fost temeinice. Printre firmele care au contestat evacuarea figureaza si societati administrate de apropiati ai sirianului Omar Hayssam, condamnat, in lipsa, anul acesta pentru fapte de terorism la 20 de ani de inchisoare, de catre Curtea de Apel Bucuresti.
Primarul liberal al sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, este urmarit penal pentru evacuarea din Piata Amzei a unor comercianti. Acuzatia este de abuz in serviciu, intrucat edilul sectorului 1 a dispus evacuarea fara sa existe o decizie judecatoreasca in acest sens, precizeaza Realitatea TV. Pentru cititorii ZIUA-online trebuie adaugat, insa, ca incidentul a avut loc pe 23 august 2005 iar firma evacuata este Rio Bucovina Distribution, care apartinea Georgettei Mohammad, sotia lui Mohammad Munaf, complicele sirianului Omar Hayssam acuzat de terorism.
Potrivit anchetatorilor, interventia reprezentantilor primariei si a politistilor comunitari a fost una dura. Toti cei care care se opuneau au fost urcati in dube. O avocata s-a ales cu piciorul fracturat si mai multi comercianti cu hainele rupte. Din cauza comportamentului agresiv, mai multi oameni ai legii, in frunte cu seful Politiei Comunitare Sector 1, sunt, si ei, urmariti penal pentru sechestrare de persoane si abuz in serviciu. Evacuarea a fost motivata de autoritati prin urgenta unor lucrari de reabilitare la imobilul respectiv. Contactat de Realitatea TV, Andrei Chiliman a spus ca nu comenteaza decizia despre care nu a fost anuntat.
Scandalul din Piata Amzei
In urma cu doi ani, oamenii primarului Andrei Chiliman i-au scos cu forta in strada pe reprezentantii firmei care administra piata. Societatea evacuata este Rio Bucovina Distribution (RBD), unde actionar este Georgette Mohammad - sotia lui Munaf. Asa cum sustinea si Muckles Omar - fratele lui Omar Hayssam - RBD era controlata de concernul patronat de sirianul arestat pentru terorism. Paziti de importante forte de jandarmi si politisti, angajatii primariei au pus in executare o simpla hotarare de Consiliu local. Prin actul semnat de primarul sectorului 1, s-a dispus evacuarea RBD, ca urmare a rezilierii contractului de asociere intre administratia locala si firma controlata de Hayssam. Contractul a fost incheiat in 1999 intre primarul de atunci, George Padure, si firma "Florian Haus" - societate afiliata grupului coordonat de Omar Hayssam. In 2001, Piata Amzei a trecut de la "Florian Haus" la Agro City Center, societate reprezentata direct de Hayssam. Transferul s-a facut pe vremea primarului Vasile Gherasim. In 2003, Piata a fost pasata, din nou, de aceasta data catre firma Rio Bucovina Distribution.
Oficialii Primariei sectorului 1 spuneau, atunci, ca firma evacuata nu isi indeplinise obligatiile contractuale, adica nu ar fi respectat termenele de investitii si platea primariei cote mai mici decat cele incasate din administrarea pietei.
Petrisor CANA  
 Afisari: 658  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
DNA arma politica   de horiageo
A r h i v a
Stirile zilei 2007-11-24
 19:51 
Basescu cheama oamenii la urne  2007-11-23
2 comentarii
 18:10 
Un munte de bani descoperit pe domeniul unui traficant de droguri  2007-11-23
1 comentariu
 17:49 
"Atmosfera de scandal" la discutiile romano-ruse  2007-11-23
3 comentarii
 16:17 
Detinuta violata de 20 de barbati  2007-11-23
1 comentariu
 16:16 
Victor Piturca, la nationala pana in 2010  2007-11-23
 16:01 
Fratii lui Omar Hayssam, trimisi in judecata alaturi de Mustafa Tartoussi  2007-11-23
 15:14 
Elvetia are 129 de miliardari  2007-11-23
 14:47 
Euro a atins pe piata interbancara maximul de 3,6900 lei  2007-11-23
 13:07 
Sotia lui Alexandr Litvinenko da statul rus in judecata la CEDO  2007-11-23
 12:41 
Guvernul Viktor Ianukovici si-a prezentat demisia  2007-11-23
 11:17 
Cei 154 de pasageri ai vasului "Explorer" au fost evacuati in siguranta  2007-11-23
 10:52 
Un copil roman i-a scris presedintelui Italiei  2007-11-23
 Top afisari / comentarii 
 Cum au devenit romanii romi (5204 afisari)
 Tiganii, o istorie framantata si enigmatica (4699 afisari)
 Zero barat (1923 afisari)
 De ce il contestam pe presedintele Basescu (1837 afisari)
 Patriarhia Romaniei, intre Moscova si Vatican (1661 afisari)
 "Passion du Brasil" pe catwalk-ul Bucharest Fashion Week (341 afisari)
 Kasparov, condamnat la cinci zile de inchisoare (337 afisari)
 Violente la derbyul Steaua-Dinamo (303 afisari)
 PF Daniel se intalneste cu ambasadorul SUA (255 afisari)
 Tragere delicata pentru "tricolori" (186 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01085 sec.