Ziua Logo
  Nr. 4057 de joi, 11 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Demisia a fost acceptata de premierul Calin Popescu Tariceanu
Ministrul Decebal Traian Remes a demisionat
-- ULTIMA ORA: CSM a inceput o ancheta pentru a afla cum au ajuns imaginile DNA cu Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan la TVR. Decizia a fost luata in urma unei sedinte ce a avut loc in aceasta dimineata la sediul CSM, sedinta la care a participat si ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu. Inspectorii judiciari vor trebui sa stabilieasca daca acest film era public sau nu si ce institutie se face vinovata de difuzarea lui la televiziunea publica.
 11 octombrie, 11:33 
Decebal Traian Remes (ZIUA foto)
Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, si-a dat demisia, in aceasta dimineata, la Palatul Victoria, la cererea premierului Calin Popescu Tariceanu. In urma cu putin timp, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru a declarat ca premierul a acceptat demisia ministrului Remes. "Primul-Ministru a luat aceasta decizie ca urmare a recentului scandal de presa care il are in centrul atentiei pe ministrul Agriculturii considerand ca acesta nu isi mai poate exercita in mod eficient atributiile sale. Primul-Ministru apreciaza ca, in aceasta perioada, este esentiala functionarea normala a Ministerului Agriculturii pentru concentrarea prioritara pe problemele legate de utilizarea fondurilor europene, orice alta preocupare fiind in detrimentul indeplinirii obiectivelor Romaniei in acest domeniu". Gestul lui Remes survine difuzarii, aseara, de catre postul public de televiziune, a unei inregistrari video in care Muresan ii da o asa-zisa mita. Ministrul Remes a refuzat in aceasta dimineata sa faca vreun comentariu legat de "flagrantul" prezentat de televiziunea publica. Ioan Avram Muresan, insa, a declarat, pentru Antena 3, ca tot acest scandal a fost pus la cale de DNA "cu concursul puternic al Cotroceniului". "DNA este o institutie pe cale de disparitie. Este un caine turbat, aflat in ultima faza de turbare. Stim cu totii ca daca un caine este turbat trebuie impuscat, iar proprietarul trebuie sa plateasca", a declarat Muresan. Premierul Calin Popescu Tariceanu a trimis la Palatul Cotroceni cererea de revocare a lui Decebal Traian Remes din functia de ministru al Agriculturii, presedintele Traian Basescu, fiind, potrivit Constitutiei, cel care semneaza decretul de revocare din functie a unui ministru. Tariceanu va lua o decizie cu privire la inlocuitorul ministrului demisionar al Agriculturii pana la sfarsitul acestei saptamani.
Fostul ministru taranist al agriculturii, Ioan Avram Muresan, a afirmat miercuri seara, la Baia Mare, ca imaginile difuzate de TVR ar fi "o facatura", si l-a acuzat pe presedintele Basescu ca se afla in spatele acestei actiuni. Muresan considera ca inregistrarile au fost puse cap la cap doar pentru a se putea evidentia ca ar fi fost implicat in darea de mita catre ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes. In plus, Ioan Muresan spune ca omul de afaceri Gheorghe Ciorba este cel care aduce de fiecare data in discutie cifre, si nu el. Cat despre existenta unui plic cu bani, fostul ministru taranist al Agriculturii a afirmat ca acesta nici macar nu a existat. Muresan a tinut sa sublinieze ca ceea ce i-a dat lui Remes a fost un dosar cu acte, si nu un plic. Documentele ar fi fost legate de "un imobil pe care noi vroiam sa-l retrocedam Bisericii Greco-Catolice din Baia Mare", a explicat Muresan. Mai mult, el a acuzat ca ceea ce s-a difuzat este un colaj de imagini, fara nici o legatura unele cu altele.
Intr-o interventie telefonica, in direct la Antena 3, Ioan Avram Muresan a declarat ca tot acest scandal a fost pus la cale de DNA "cu concursul puternic al Cotroceniului". "DNA este o institutie pe cale de disparitie. Este un caine turbat, aflat in ultima faza de turbare. Stim cu totii ca daca un caine este turbat trebuie impuscat, iar proprietarul trebuie sa plateasca", a declarat Muresan, care a mai sustinut ca este "evidenta" implicarea sefului statului in difuzarea imaginilor. Mai mult, fostul ministru a spus ca, daca nu ar fi intervenit presedintele, TVR nu ar fi difuzat caseta respectiva. "Inregistrarile ar fi putut sa fie in patru locuri: la DNA, la Presedintie, la Tribunalul Bucuresti si la Curtea de Apel Bucuresti. La cele doua instante nu am vazut astfel de filmari. E clar ca DNA da dovada de disperare si se implica intr-un razboi politic pus la cale de Basescu!", a afirmat Avram Muresan.
Chiuariu: Morar trebuie sa spuna cum au ajus imaginile la TVR
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat deja ca procurorul sef al DNA, Daniel Morar, trebuie sa spuna cum au ajuns imaginile cu ministrul Decebal Traian Remes la televiziune. Ministrul Justitiei considera ca ar trebui declansata o ancheta penala in acest caz. Vinovatia sau nevinovatia unui om nu se poate judeca la televizor, iar DNA-ul nu mai este un instrument de lupta impotriva coruptiei, ci a devenit un instrument de compromis oamenii politici, a mai spus Chiuariu.
Daniel Morar: Dosarul cu toate probele s-a dus la Presedintie
Procurorul sef al DNA, Daniel Morar, a declarat aseara, in direct la RealitateaTV, ca nu stie cum au ajuns imaginile cu Remes, Muresan si Ciorba la TVR, dar ca, in mod sigur, "nu au plecat de la DNA" . Morar nu a exclus varianta ca imaginile sa fie furnizate de la Presedintie, care detinea toate probele din dosar. "Nu stiu cum au ajuns aceste imagini la TVR. Dar interceptarile s-au realizat pe baza unor mandate emise de un judecator. Flagrantele se pot face si in faza actelor premergatoare. Dosarul cu toate probele s-a dus la presedintele Romaniei, cum cere legea", a spus seful DNA. Morar a anuntat ca va demara o ancheta in privinta interceptarilor video si audio difuzate de TVR.
Alexandru Sassu, presedinte TVR: Eu nu am stiut de existenta acestor imagini
Presedintele TVR, Alexandru Sassu, a afirmat ca nu l-a informat nimeni cu privire la imaginile pe care televiziunea pe care o conduce urma sa le difuzeze. "Am aflat ca imaginile apar in jurnal de pe agentiile de presa, cu cateva minute inaintea stirilor". Sassu a dat asigurari ca va verifica daca s-a incalcat legea, evidentiind existenta unei probleme morale, si anume implicarea intr-o batalie politica. Nu am nici o idee despre cum s-a primit aceasta inregistrare", a subliniat Sassu, intr-o interventie telefonica la Antena3.
Rodica Culcer: Am difuzat caseta cu Remes pentru ca am considerat-o de interes public
In timp ce presedintele TVR sustine ca nu a stiut despre intentia de rulare pe post a casetei respective, directorul Departamentului de Stiri din TVR, Rodica Culcer, a declarat astazi ca a luat aceasta decizie considerand ca materialul este unul de interes public, conform Rompres. In acelasi timp, Culcer a declarat ca inregistrarea a venit de la un reporter din redactie, ea, personal, nefiind implicata in obtinerea casetei. 'Difuzarea a fost posibila, asa cum se difuzeaza orice material de TVR. Am primit aceasta caseta, noi nu putem verifica autenticitatea ei. Am considerat ca este de interes public ceea ce este prezentat pe aceasta caseta. Nu am intervenit in montajul imaginii, nu am intervenit in titraj. Nu stiu de unde a venit aceasta caseta, nu am fost implicata in obtinerea acestui material, a fost obtinut de un reporter din redactie', a afirmat Culcer.
Totodata, directorul Departamentului de Stiri din TVR a precizat ca legea nu o obliga sa spuna de unde are aceasta caseta si are dreptul sa pastreze confidentialitatea sursei.
Pentru mai multe informatii, accesati si:
"Lucratura" http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-10-11&id=227819
Cristina STEFAN  
Alte articole
  Muresan spune ca nu a dat nici un ban    (Eveniment, 2007-10-12)
  Muresan, cercetat in libertate    (Anchete, 2007-10-10)
  Remes dat pe mana lui Basescu    (Eveniment, 2007-10-09)
  UPDATE CSM: DNA a dat presei caseta in dosarul "Caltabošul"    (2008-07-10 12:44)
  Ioan Avram Murešan ši Decebal Traian Remeš, trimisi in judecata    (2008-06-09 13:21)
  Raport CSM: "Scurtmetrajul spagii Muresan-Remes" ar fi fost realizat de Serviciul Tehnic al DNA    (2008-03-26 15:34)
 Afisari: 631  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
interesant, foarte interesant   de buratino
Chestiile astea definitive INAINTE de un verdict sunt cam puerile   de John.Valjean
A r h i v a
Stirile zilei 2007-10-11
 19:38 
Basescu: Guvernul vrea sa desfiinteze DNA
 19:36 
CSM a adoptat regulamentul pentru numirea judecatorilor din Comisia de la Cotroceni
 16:35 
Rodica Culcer: Sassu ne-a spus ieri ca, daca avem asemenea imagini, nu putem sa nu le dam
5 comentarii
 15:01 
Raportul Severin-Lamassoure a fost adoptat de Parlamentul European
 14:57 
Basescu sustine ca nu e implicat in difuzarea filmului cu Remes
 14:38 
Madonna paraseste Warner Music pentru contract-record de 120 de milioane de dolari
 14:16 
Vin ninsorile!
 13:45 
Un baiat de 15 ani din Chisinau a angajat un asasin ca sa-i ucida parintii
 13:23 
Albastru inchis aproape negru (Azul oscuro casi negro)
 Top afisari / comentarii 
 Lucratura (4898 afisari)
 Traian si procurorii politici (3792 afisari)
 Marturisirile unui criminal in serie (2644 afisari)
 Pacatul CNSAS cu Arhiepiscopul Andrei (2548 afisari)
 Chipul lui Tutankamon (2415 afisari)
  Ministrul Decebal Traian Remes a demisionat (631 afisari)
 Rodica Culcer: Sassu ne-a spus ieri ca, daca avem asemenea imagini, nu putem sa nu le dam (565 afisari)
 Un baiat de 15 ani din Chisinau a angajat un asasin ca sa-i ucida parintii (413 afisari)
 Basescu: Guvernul vrea sa desfiinteze DNA (319 afisari)
 Vin ninsorile! (281 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01016 sec.