Ziua Logo
  Nr. 4051 de joi, 4 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Senatorul Antonie Iorgovan a murit
-- ULTIMA ORA: Sicriul cu trupul neinsufletit al senatorului Iorgovan va fi depus, in aceasta seara, la sediul Senatului. Cei care vor dori sa isi aduca un ultim omagiu celui care a fost numit "parintele Constitutiei" o vor putea face pana luni la ora 11,00, cand va avea loc o ceremonie de ramas-bun a parlamentarilor. Plenul Senatului a pastrat un moment de reculegere in memoria lui Iorgovan, la scurt timp dupa aflarea vestii privind decesul acestuia. Presedintele acestui for, Nicolae Vacaroiu, a anuntat, de la tribuna plenului, ca institutia este in doliu. "A fost un coleg de exceptie, bun, un luptator, un initiator de proiecte de legi, amendamente serioase si pentru noi sunt convins ca este o imensa pierdere. Suntem alaturi de intreaga familie", a spus Vacaroiu.
 4 octombrie, 11:40 
Senatorul Antonie Iorgovan a incetat din viata in aceasta dimineata, la ora trei, la Spitalul Universitar din Viena, in urma unui stop cardiac. Iorgovan, in varsta de 59 de ani, fusese diagnosticat cu cancer la pancreas, in urma cu doi ani, fiind de mai multe ori internat in spital, atat in Romania cat si din Austria. Senatorul PSD, Sorin Oprescu, a confirmat, in direct la RealitateaTV, informatia privind moartea lui Iorgovan. "Am fost sunat, in urma cu o jumatate de ora, de la Viena", a afirmat Oprescu. In ultimele luni, starea de sanatate a social-democratului s-a deteriorat rapid. Vinerea trecuta, senatorul a cerut medicilor de la Spitalul Universitar sa fie transferat la Viena si, desi la inceput acestia au considerat ca starea lui de sanatate nu permite transportul pana in Austria, la solicitarea familiei, au fost de acord cu transferarea senatorului.
Reactii la trecerea in nefiinta a lui Antonie Iorgovan
Ion Iliescu: Disparitia lui Iorgovan, o pierdere pentru intreaga societate romaneasca
"Disparitia senatorului Antonie Iorgovan reprezinta o pierdere pentru intreaga societate romaneasca", a declarat fostul presedinte al tarii, Ion Iliescu. El si-a exprimat profunda durere pentru disparitia fostului sau colaborator, apreciind ca acesta a fost un luptator pana la capat, dar nu a reusit sa invinga boala grea care l-a rapus.
Tariceanu: Imi pare rau. A fost unul dintre cei care au participat extrem de activ si consistent la elaborarea Constitutiei
Premierul Calin Popescu Tariceanu a subliniat ca, in prezent, Constitutia nu poate rezolva anumite probleme de ordin institutional in Romania. "Chiar daca nu sunt de acord cu modul in care Constitutia rezolva anumite probleme de ordin institutional in Romania, nu pot sa nu apreciez ceea ce a facut Antonie Iorgovan. O Constitutie reflecta o anumita viziune, o viziune care era probabil valabila in 1990 pentru o anumita majoritate. Astazi, lucrurile au evoluat foarte mult, insa apreciez contributia pentru ceea ce a fost Parlamentul ca institutie fundamentala a democratiei", a precizat Tariceanu.
Crin Antonescu, PNL: Vom resimti cu totii absenta lui Antonie Iorgovan
Liderul deputatilor liberali, Crin Antonescu, a declarat ca regreta moartea senatorului PSD, subliniind ca disparitia acestuia reprezinta o mare pierdere pentru viata politica romaneasca. 'In ciuda faptului ca am fost pe pozitii politice diferite foarte multi ani, cred ca disparitia senatorului Iorgovan este o mare pierdere pentru viata publica si pentru viata politica romaneasca, pentru ca, intre politicienii anilor '90 si 2000, Antonie Iorgovan s-a distins printr-o competenta juridica si constitutionala indiscutabila, dar si prin faptul ca in acest peisaj politic domnia sa a fost o personalitate distincta', a subliniat Antonescu, care a transmis condoleante familiei senatorului.
Sergiu Andon: Iorgovan a facut saltul de la o Constitutie fada la o opera legiuitoare
Deputatul conservator a declarat ca ii va pastra o amintire vie lui Antonie Iorgovan. "Antonie Iorgovan era un jurist atipic: era foarte transant si avea o structura de luptator", a afirmat Sergiu Andon. Deputatul PC a amintit ca Iorgovan si-a legat numele de crearea Constitutiei in doua forme, avand un rol deosebit in propovaduirea spiritului constitutional si crearea unei culturi constitutionale. "Daca pe undeva Justitia este reprezentata si cu sabia, Antonie Iorgovan era purtatorul de sabie", a incheiat Andon.
Lucian Bolcas: Pentru lumea juridica, Iorgovan este o mare pierdere
Vicepresedintele Camerei Deputatilor, deputatul PRM Lucian Bolcas a afirmat ca este adanc marcat de disparitia lui Iorgovan, mai ales ca acesta i-a fost si prieten apropiat. "Adresez condoleante sincere familiei, alaturi de care raman un prieten constant", a spus Bolcas, care a adaugat ca, in calitate de coleg, a fost foarte apropiat de Iorgovan, in exercitarea profesiei. "Consider ca pentru lumea juridica romaneasca este o mare pierdere. Ramane un gol care nu vad cum poate fi acoperit", a incheiat Bolcas.
Eckstein-Kovacs: Regretam sincer moartea omului si specialistului Antonie Iorgovan
Senatorul UDMR, Peter Eckstein-Kovacs, presedintele Comisiei juridice a Senatului, si-a manifestat regretul pentru moartea colegului sau senatorul social-democrat Antonie Iorgovan. "A trecut in nefiinta un coleg desavarsit, unul dintre specialistii care au contribuit intr-o masura mare la conturarea sistemului legislativ post-decembrist", a declarat Kovacs.
Activitatea profesionala a lui Iorgovan
Senator PSD de Prahova, Iorgovan a fost judecator al Curtii Constitutionale si presedinte al Comisiei de redactare a proiectului primei Constitutii, dupa Revolutia din 1989. Numit "parintele Constitutiei", cu referire la activitatea sa din perioada elaborarii Legii fundamentale, Iorgovan este specializat in litigii penale, comerciale, contencios administrativ, precum si in contenciosul constitutional.
Avocatul-senator a pledat in cazuri celebre si contrversate: Dinulescu-Bankcoop, Tigareta, dubla crima din Piata Victoriei, Crainiceanu-Frumuseanu, Procesul Revolutiei, Procesul liderilor minerilor, afacerea diamantelor, Procesul Haidelberg-Tagrimpex.
De asemenea, Iorgovan a fost judecator in prima Curte Constitutionala a Romaniei (1992-1996). Este autorul a numeroase lucrari de drept constitutional, drept administrativ si stiinta administratiei. Dintre cursurile si monografiile de specialitate publicate de-a lungul celor 30 ani de cariera universitara se detaseaza Tratatul de drept administrativ in mai multe volume si monografia Odiseea elaborarii Constitutiei.
C.S  
 Afisari: 502  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Senatorul Antonie Iorgovan a murit   de Phil
Dumnezeu sa-l ierte !   de AVP
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace   de Baba Ali
A r h i v a
Stirile zilei 2007-10-04
 19:27 
Blestemul egalurilor
 17:32 
Emil Boc: Liviu Nistoran si Radu Tirle au fost exclusi din PD
1 comentariu
 16:39 
Iliescu: Niste cocotati in functii fac ordine in partid
2 comentarii
 16:38 
PSD propune o alternativa la proiectul de buget liberal
 16:06 
Voronin nu vrea sa dea pacificatorii rusi din Transnistria pentru militarii NATO
 16:02 
Disturbia (Suspiciunea)
 15:26 
Basescu: "Vin direct la birou la tine sa o facem"
2 comentarii
 15:24 
Whoopi paraseste lumea Hollywood-ului
 14:25 
Noul Logan Pick-up
 13:59 
Osama ben Laden este in viata
 13:04 
Cele doua Corei au semnat o declaratie de pace
 Top afisari / comentarii 
 50 de avioane israeliene au decolat sa bombardeze Iranul (6551 afisari)
 Accidentul printesei Diana in imagini socante (5612 afisari)
 Ce nu i se poate ierta Doinei Cornea (4196 afisari)
 "Romanii fura, evreii vor sa ne ocupe" (4142 afisari)
 Calin Popescu Highlander. Si un rudotel pentru Basescu (3851 afisari)
 Basescu: "Vin direct la birou la tine sa o facem" (525 afisari)
 Senatorul Antonie Iorgovan a murit (502 afisari)
 Iliescu: Niste cocotati in functii fac ordine in partid (459 afisari)
 Voronin nu vrea sa dea pacificatorii rusi din Transnistria pentru militarii NATO (435 afisari)
 Noul Logan Pick-up (337 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00895 sec.