Secretarul general al Partidului Popular European (PPE), Antonio Lopez-Isturiz White, a declarat astazi ca formatiunea din care face parte nu este de acord cu impunerea unor restrictii imigratiei romanilor, asa cum a amenintat ca va cere UE primarul Romei, Walter Veltroni. "Singurul lucru pe care l-ar putea face o astfel de declaratie este sa escaladeze, sa determine masuri asemanatoare si in alte parti ale Europei", este de parere Antonio Lopez-Isturiz White. Pe de alta parte, oficialul sustine ca urmareste cu atentie situatia romanilor din Italia. Partidul Romanilor din Italia (PRI) organizeaza astazi un miting in fata Primariei din Roma pentru a protesta fata de afirmatiile lui Walter Veltroni.
"Manifestatia o vom organiza impreuna cu reprezentanti ai Partidului Insieme per * Italia. Intalnirea este la ora 17.00, in fata statuii lui Marc Aureliu din Campidoglio - Primaria Romei. Comunitatea romaneasca va iesi in piata pentru a lua apararea conationalilor care lucreaza cinstit in Italia i sunt etichetai pe nedrept drept delincveni Vom cere primarului instituirea unei mese rotunde permanente cu reprezentanti ai comunitatii de romani si autoritatile din primarie", a declarat presedintele PIR.
Ministerul roman al Afacerilor Externe a facut un apel la romanii care vor participa la miting, sfatuindu-i sa se comporte demn si sa evite orice eventuala provocare, de oriunde ar putea veni. In opinia MAE, solutia la problemele aparute va veni numai printr-o cooperare deplina cu autoritatile italiene, astfel incat manifestatia nu ar trebui sa fie indreptata impotriva vreunei persoane sau oficialitati.
Pe de alta parte, partide de extrema-dreapta din Italia, precum Alianta Nationala, organizeaza zilnic manifestatii impotriva imigrantilor care "au invadat orasul". Curentul anti-imigranti romani s-a intensificat mai ales in urma incidentului petrecut saptamana trecuta la Nomentano, unde un roman a fost executat in stil mafiot si alti doi au fost grav ranii, in rafuiala dintre doua bande rivale.
Recent, primarul Romei, Walter Veltroni, a avertizat autoritatile de la Bucuresti ca, daca nu-si vor asuma responsabilitatea fata de imigrantii romani din Italia, problema "ar putea fi discutata in UE". "Situatia ordinii publice din Roma s-a inrautatit in ultimele luni, in aceasta zona, mai ales dupa sosirea in masa a romanilor. Romania sa-si asume responsabilitatea, altfel problema va fi discutata la nivel european" a declarat Veltroni, citat de pagina electronica a cotidianului "Il Messaggero".
"Statisticile demonstreaza ca procentul de infractionalitate nu este mai mare la romani decat la alti imigranti sau la italieni. (...) Nu trebuie sa uitati ca primarul, cand face declaratii din acestea, au si un scop electoral", a sunat replica premierului roman, Calin Popescu Tariceanu.