Ziua Logo
  Nr. 3946 de luni, 4 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
PD a reusit, dupa doua incercari esuate, sa adune 119 semnaturi
Motiunea la adresa Guvernului Tariceanu intra luni in dezbaterea Parlamentului
 4 iunie, 16:23 
Calin Popescu Tariceanu si Emil Boc (ZIUA foto)
Dupa lupte seculare care au durat... doua incercari nereusite, motiunea de cenzura a PD a fost depusa, din nou, in Parlament, cu 119 semnaturi de sustinere, fata de 116 necesare. Motiunea de cenzura va fi citita joi in Parlament, urmand ca dezbaterea pe fond sa aibe loc lunea viitoare. ''Motiunea are ca scop asumarea de catre premier a raspunderii pentru esecul la referendum, clarificarea statutului formatiunilor parlamentare si destituirea celui mai neperformant si mai slab Guvern de dupa 1989'', a explicat liderul PD, Emil Boc. Cei care au semnat in plus sunt trei parlamentari de la Grupul Minioritatilor Nationale, Catalin Buhaianu de la PSD si Constantin Tudor de la PC. De altfel, cei doi au anuntat ca vor demisiona din partidele din care fac parte, pentru a se inscrie in randurile democratilor. In plus, si deputatul independent Nati Meir a anuntat conducerea Camerei Deputatilor ca se inscrie in PD. Vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ca motiunea este binevenita, fiind o ''foarte buna ocazie pentru Guvernul Tariceanu de a prezenta stadiul indeplinirii programului de guvernare'', mentionand totodata ca liberalii vor negocia cu fiecare formatiune politica sustinerea Cabinetului. Pe de alta parte, lupta pentru putere in sanul PSD pare sa se ascuta, liderul clujean Vasile Dancu acuzandu-l pe Geoana ca n-a fost in stare sa reformeze partidul si ii prezice lui Tariceanu ca il paste o demisie.
In opinia liderului PD, premierul Tariceanu nu mai are credibilitate, acesta sustinand demiterea presedintelui, ''dar poporul a infirmat in proportie de 75%. Acum, Tariceanu trebuie sa-si asume cu eleganta costul politic al referendumului''. Totodata, Boc sustine ca motiunea va clarifica relatiile putere-opozitie, in conditiile in care, in acest moment, Guvernul este minoritar, cu o sustinere de 20%, iar opozitia este majoritara, cu 80%. ''Astfel vor fi scoase la iveala jocurile ascunse ale marilor perdanti, PSD si PNL'', a completat liderul democratilor.
''Guvernul Tariceanu II este cel mai slab guvern de dupa 1989, lucru care se vede in toate domeniile. In justitie, ne confruntam cu clauza de salvgardare, in sanatate exista criza de medicamente, banii fiind gestionati prost, iar in agricultura ministrul nu poate face fata secetei. Solutia pentru stabilitatea Romaniei o reprezinta alegerile anticipate", a conchis Emil Boc, repetand dorinta exprimata si de presedintele Basescu in discursul din Parlament.
Pe de alta parte, presedintele PD a acuzat presiunile exercitate de PNL pentru ca senatorul Mihail Lupoi sa-si retraga semnatura. Boc a adaugat ca, deocamdata, desi este supus unor presiuni asemanatoare din partea PSD, senatorul Neculai Apostol nu a anuntat ca isi retrage semnatura de sustinere a motiunii de cenzura.
Motiune binevenita
''Motiunea de cenzura pe care o tot agita PD este binevenita, chiar daca ea s-a nascut cu promisiuni care nu au nici un fel de justificare in a obtine semnaturi'', a declarat Ludovic Orban, la finalul Biroului Politic Central al PNL. Intrebat daca PNL a avut negocieri cu PSD pentru sustinerea Cabinetului Tariceanu, el a sustinut ca liberalii sunt obligati sa poarte aceste negocieri cu toate formatiunile politice, pentru sustinerea proiectelor guvernamentale, adaugand ca PNL nu a avut, pana in prezent, discutii cu social-democratii.
"Mi se pare ca PD isi demonstreaza inca o data inconsecventa, faptul ca are vocatia crizelor politice si tot ce face, nu face decat pentru obiective electorale meschine, fara legatura cu interesele generale ale Romaniei. Nu numai ca nu ne este teama de aceasta motiune, ci, dimpotriva, vom prezenta modul in care PNL guverneraza Romania , a conchis Ludovic Orban.
Deputati noi in PD
Deputatul conservator Constantin Tudor, care a semnat motiunea de cenzura initiata de democrati, a declarat ca va demisiona la sfarsitul saptamanii din formatiunea condusa de Dan Voiculescu pentru a se inscrie in PD, relateaza Rompres. Constantin Tudor a spus ca nu se mai regaseste in PC si a adaugat ca decizia sa a fost luata in urma unor discutii purtate in ultimele zile cu secretarul general al PD, Vasile Blaga, si cu presedintele executiv al democratilor, Adriean Videanu.
Si social-democratul Catalin Buhaianu sustine ca va demisiona din PSD pentru ca nu se mai regaseste in acest partid. El a precizat ca va activa, deocamdata, ca deputat independent, urmand sa ia o decizie, in perioada urmatoare, in privinta optiunii sale politice.
Vasile Dancu (ZIUA foto)
Grupul de la Cluj denunta conducerea centrala a PSD si anunta moartea Guvernului
Intr-un interviu acordat cotidianului Romania Libera, vicepresedintele PSD Vasile Dancu (care face parte din asa numita Aripa de la Cluj) vorbeste despre stoparea reformei in PSD si concentrarea puterii in mainile micului grup creat in jurul lui Mircea Geoana. Nemultumit de procesul de reformare a partidului, liderul de la Cluj sustine ca alegerea lui Geoana la sefia PSD s-a dovedit un simplu act de imagine, lipsit de o innoire adevarata a fortelor politice. ''Am inceput sa nu mai avem decizii luate prin vot in BPN, sa luam unele solutii pe grupuri mici. In loc sa-i ascultam pe Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc, ar fi trebuit sa acceptam ceea ce spuneau ceilalti tineri", spune acesta.
Totodata, Dancu sustine ca zilele guvernului Tariceanu II sunt numarate: "In orice conditii, Guvernul Tariceanu II are foarte putine sanse sa ramana, pentru ca are sustinere parlamentara foarte slaba. Cred ca, pana la urma, intr-un fel sau altul, se va ajunge la o demisie a lui Tariceanu. Nu motiuni de cenzura, ci probabil demisie".
REACTII LA CALD
Mihai TOADER, sef Departament Politica Interna:
"Dupa un circ politic total in care PD si-a demonstrat neputinta in gestionarea initierii motiunii de cenzura, in sfarsit astazi a fost depus documentul. Pentru realizarea acestui fapt, PD nu numai ca s-a balbait dar a facut si compromisuri cu costuri majore in planul imaginii. Practic, PD a fost nevoit sa cumpere 'la bucata' parlamentari in schimbul semnaturilor acestora pentru motiune. Asa se face ca parlamentarii democrati si-au inmultit randurile cu colegi liberali, conservatori si peremisti".
Adrian ENCULESCU  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-06-04
 16:24 
Tudor Petrov Popa, liber dupa 15 ani
2 comentarii
 16:22 
Cu un pas mai aproape de votul uninominal
 Top afisari / comentarii 
 Ministrul mortii (2641 afisari)
 Cum iesi din ce-ai intrat (2209 afisari)
 "Politia politica o comite numai factorul de decizie politica" (2013 afisari)
 Ivantoc a fost batut si inainte de eliberare (1762 afisari)
 Tony Curtis se intoarce (1694 afisari)
 Tudor Petrov Popa, liber dupa 15 ani (529 afisari)
 Cu un pas mai aproape de votul uninominal (91 afisari)
 Motiunea la adresa Guvernului Tariceanu intra luni in dezbaterea Parlamentului (79 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01178 sec.