Ziua Logo
  Nr. 3944 de vineri, 1 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Romanii, mai pasnici decat francezii si americanii
 1 iunie, 15:30 
Foto: Mircea PAUN - ZIUA Foto
Habar n-aveam cand conduceam spre redactie ce popor pasnic suntem. Dupa ce am asistat calma la tentativele reusite a doi soferi de a-mi taia fata si a-mi lua-o inainte fara sa semnalizeze macar, am inceput sa fac din faruri si sa-i arat obrazul celui de-al treilea. Si eu ma grabeam sa ajung la serviciu si stiu si eu sa nu stau la coada, la o adica. Am ajuns la redactie chiar cand domnul Traian Basescu tinea un discurs de 1 iunie si le cerea generatiilor viitoare sa fie tolerante. Un soi de mea culpa dupa "tiganca imputita", m-am gandit. Tocmai atunci, agentiile de presa transmiteau o stire conform careia Romania se afla pe locul 26 din 121 intr-un clasament al celor mai pasnice tari din lume, situandu-se inaintea Frantei, Italiei, Marii Britanii, Statelor Unite sau Bulgariei.
In fruntea clasamentului este Norvegia, considerata cea mai pasnica societate din lume, in timp ce la polul opus se afla Irakul, precedat de Sudan, Israel si Rusia. Statele Unite ocupa locul 96.
"The Economist Intelligence Unit" a intocmit pentru prima data un astfel de clasament, in functie de cateva criterii. S-a luat in calcul cat de usor este pentru cetatenii acestor tari sa aiba acces la "arme de distrugere minora" (pistoale, explozibili de mica putere), s-au comparat cheluielile militare, dar si nivelul coruptiei locale si gradul de respectare a drepturilor omului.
Clasamentul a fost dat publicitatii cu o saptamana inainte ca liderii celor mai bogate opt tari din lume sa se reuneasca in Germania pentru a discuta despre problemele ce starnesc ingrijorare pe plan mondial, informeaza Realitatea Tv.
REACTII LA CALD
Adrian ENCULESCU, redactor ZIUA online:
"Sunt de acord cu Norvegia pe locul intai. Cunosc femei norvegiene care-si lasau copii sa vina cu bicicleta, in toiul noptii, prin oras, fara prea mare strangere de inima, povestind ca Oslo este cu adevarat un oras sigur si linistit. Referitor la Romania, insa, pe locul 26... eu as fi fost mult mai generos... prin Bucuresti, chiar si prin centru, am retineri mari a ma plimba la ceas de noapte, ceea ce nu mi se intampla in alte locuri".
A.Gh.  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-06-01
 16:40 
Moratoriu politic pe sase luni
10 comentarii
 16:29 
Motiunea PD, depusa si retrasa pentru a doua oara
 15:19 
O chelnerita devine vedeta dupa ce a cantat pentru George Clooney
 Top afisari / comentarii 
 Moscova a dirijat Revolutia (8933 afisari)
 M-am intors! Si cer Steaua Romaniei! (4412 afisari)
 Basescu si Securitatea in "Razboiul nevazut" (2839 afisari)
 Cutia neagra (2520 afisari)
 O noua alianta toxica (1702 afisari)
 Moratoriu politic pe sase luni (229 afisari)
 O chelnerita devine vedeta dupa ce a cantat pentru George Clooney (87 afisari)
 Romanii, mai pasnici decat francezii si americanii (86 afisari)
 Motiunea PD, depusa si retrasa pentru a doua oara (58 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01486 sec.