Ziua Logo
  Nr. 3909 de vineri, 20 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Demersul privind suspendarea presedintelui, pe ultima suta de metri
 16 aprilie, 16:04 
Mircea Geoana (foto: Mircea PAUN, ZIUA foto)
Saptamana politica in curs, aflata sub semnul deciziei Parlamentului privind suspendarea din functie a sefului statului, a inceput cu o serie de intruniri la varf a principalelor partide politice autohtone: PSD, initiatorul demersului, PNL si PD. In timp ce Mircea Geoana a anuntat in urma cu scurt timp ca formatiunea sa isi va da votul in vederea suspendarii, democratii, prin vocea lui Emil Boc, au declarat ca vor vota impotriva suspendarii lui Basescu, calificand initiativa drept una "politicianista si fara sustinere constitutionala". Ecourile iminentei decizii a Parlamentului si consecintele acestui vot in corelatie cu apropierea datei alegerilor europarlamentare, sunt comentate de Graham Watson si Annemie Neyts, doi dintre reprezentantii forurilor europene liberale, din care face parte si PNL.
Emil Boc: PD va vota impotriva suspendarii presedintelui
La finalul reuniunii Biroului Permanent al partidului, liderul democrat a declarat ca PD va vota impotriva suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu, in cadrul dezbaterii din Parlament. "PD va vota impotriva propunerii de suspendare din functie a presedintelui Romaniei. Va participa la dezbaterile din plenul celor doua camere ale Parlamentului, va participa si la vot, dar pentru a elimina orice ambiguitate vom vota transparent cu bilele la vedere", a afirmat Boc.
Presedintele democrat a calificat demersul PSD drept unul "politicianist si fara sustinere constitutionala". Boc a incheiat sustinand ca, prin gestul sau de a critica situatia politica din Romania la Zagreb, in fata lui Franco Frattini, vicepresedinte al Comisiei Europene, Tariceanu a dat dovada de "iresponsabilitate politica". "E grav ca premierul Tariceanu exporta criza politica interna", a spus liderul democrat.
Mircea Geoana: PSD va vota in Parlament pentru suspendarea presedintelui Basescu
"Votul PSD in Parlament va fi pentru suspendarea presedintelui Basescu", a afirmat Mircea Geoana, in urma discutiilor din cadrul Biroului Permanent al partidului. Geoana a tinut sa precizeze ca, in ciuda existentei unor voci din interiorul formatiunii sale, care au sustinut ca suspendarea ar putea fi inoportuna, in cele din urma toti membrii PSD au fost de acord cu propunerea initiala.
Liderul social democrat a mai spus ca PSD nu si-a stabilit inca un candidat la functia de presedinte, urmand sa-si desemneze unul abia in momentul in care Traian Basescu isi va da demisia.
La inceputul sedintei de astazi, convocata in vederea stabilirii strategiei social democratilor privitor la aceasta chestiune, Geoana a declarat reprezentantilor presei ca votul asupra propunerii de suspendare a presedintelui "ar trebui dat joi, in conditii normale".
"Va asigur ca nu avem niciun fel de deget incrucisat nici in pantofi, nici sub manecile hainelor", a mai spus el, chestionat de jurnalisti cu privire la sinceritatea intentiei PSD de a-l suspenda pe presedinte, relateaza Mediafax.
Pe de alta parte, Geoana a evitat sa raspunda la intrebarile referitoare la modul in care ar putea fi adunate, in Parlament, cele 235 de voturi necesare suspendarii lui Basescu.
El s-a declarat convins ca "vor exista suficiente" voturi in acest sens, afirmand ca apreciaza ca reprezentantii PRM "isi vor onora angajamentul" initial, de a vota pentru suspendarea lui Basescu.
Varianta de programare pentru joi a votului din Parlament este posibila in cazul in care, in cadrul sedintei de maine a Curtii Constitutionale vor fi prezenti toti judecatorii si vor cadea de acord si asupra motivatiei oficiale cu privire la sesizarea de suspendare a presedintelui Traian Basescu. In aceste conditii, motivatia Curtii Constitutionale ar putea fi publicata miercuri, in Monitorul Oficial, iar joi ar trebui convocata sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, in conformitate cu Regulamentul de organizare a sedintelor comune, ce prevede un termen pentru convocarea Legislativului de 24 de ore de la primirea motivatiei Curtii, conform Rompres.
Liberalii, asteptati sa decida pozitia partidului fata de suspendarea sefului statului
PNL ar trebui sa stabileasca astazi pozitia fata de initiativa PSD de suspendare a presedintelui Basescu.
Vicepresedintele PNL Adrian Iorgulescu a declarat pentru Realitatea TV ca parerile printre liberalii din teritoriu sunt impartite - 50 la suta pentru suspendare, 50 la suta impotriva, si asta in conditiile in care, pana acum, au spus ca nu sunt dovezi suficiente pentru demiterea sefului statului.
Tariceanu spera ca Parlamentul sa stopeze disputa privind suspendarea lui Basescu
Primul-ministru si-a exprimat speranta ca forul legislativ suprem va gasi o solutie in ceea ce priveste suspendarea presedintelui Basescu, astfel incat "sa se degajeze putin scena politica de aceasta disputa" si ea sa nu afecteze viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.
"Imi exprim speranta ca se va gasi intr-un fel o solutie la nivelul Parlamentului si ca lucrurile - fie ca vor fi decise pentru suspendarea presedintelui, fie pentru a nu fi suspendat - vor permite sa se degajeze putin scena politica de aceasta disputa, care mie mi se pare inutila si care in ultima perioada imi da senzatia ca seamana cu lupta unei singure persoane pentru a-si pastra functia pe care o are", a afirmat presedintele PNL.
Tariceanu: Situatia politica interna nu trebuie sa afecteze alegerile europarlamentare
Seful Executivului a discutat despre situatia actuala a starilor de fapt de la Bucuresti cu liderul grupului liberal-democrat din Parlamentul European, Graham Watson. "Viitoarele alegeri europarlamentare nu trebuie sa fie tulburate de actuala situatie politica", a spus Tariceanu. "Nu as vrea in nici-un caz ca aceasta perioada, care, din pacate, s-a lungit cam prea mult, de conflict politic, de confuzie politica, sa afecteze alegerile pentru PE, pe care le-am amanat pentru la toamna, pentru ca este foarte important ca Romania sa fie capabila sa isi aleaga 35 de parlamentari care sa sustina, sa promoveze, sa apere interesele sale in PE si o dezbatere care ar fi afectata de alte subiecte politice parazite, cum sunt cele din zilele acestea, si o campanie electorala care sa fie la fel afectata de aceste subiecte nu ar fi in folosul alegerii celor mai buni reprezentanti ai Romaniei", a concluzionat primul ministru.
Graham Watson: Eventuala suspendare a presedintelui Basescu nu va afecta interesele europene ale Romaniei
Graham Watson (foto: Mircea PAUN, ZIUA foto)
"Eventuala suspendare a presedintelui Basescu de catre Parlamentul Romaniei nu va afecta interesele Romaniei in cadrul Uniunii Europene", a apreciat astazi Graham Watson, liderul grupului liberal-democrat din Parlamentul European (PE), in cadrul unei conferinte de presa.
"Consecintele suspendarii sunt, in mai toate statele membre, in primul rand de natura interna. In multe state europene suspendarea este o posibilitate constitutionala si, daca presedintele isi incalca rolul de presedinte, se ajunge intr-un astfel de caz. Lituania, cand a demarat procesul de suspendare, nu avut de suferit la nivel european, si de aceea nu vad nici-o consecinta la nivel european pentru Romania", a precizat Watson, care a amintit ca Lituania, la scurt dupa aderare, s-a confruntat cu suspendarea propriului presedinte.
Annemie Neyts: Este un miracol ca Romania a intrat in UE, tinand cont de conflictul dintre presedinte si premier
Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, la data stabilita - 1 ianuarie 2007, este considerata de liderul liberalilor europeni, Annemie Neyts, aproape un "miracol", tinand cont de tensiunile care au existat in ultimii doi ani intre presedintele Traian Basescu si primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
"Acest tip de conflict intre presedintele si primul-ministrul unei tari, care, in opinia mea, a fost generat de presedinte si care dureaza de doi ani, este cu siguranta daunator. Este aproape un miracol ca, in ciuda acestui conflict in desfasurare, Romania si poporul roman au reusit sa fie suficient de pregatiti pentru a se integra cu succes in UE la 1 ianuarie 2007", a declarat, pentru Rompres, presedintele Europenilor Liberal Democrati si Reformisti (ELDR), din care face parte si PNL.
REACTII LA CALD
Carmen EPURAN, redactor Departament Politica Interna:
"Pozitiile recente ale partidelor in ceea ce priveste suspendarea nu surprind prin nimic, desi intentia lui Traian Basescu de a-si da demisia in cazul in care suspendarea va fi votata pe Parlament a bulversat convingerile tuturor. Decizia PD de a vota impotriva suspendarii cu bilele la vedere e o noua dovada de iubire sincera fata de conducator, din partea democratilor. In ceea ce priveste PSD, este firesc ca partidul lui Mircea Geoana sa spuna ca procesul de suspendare sa mearga mai departe, in ciuda faptului ca pesedistii nu au un prezidentiabil. PSD ar avea foarte mult de pierdut daca ar renunta la procesul de suspendare doar pentru faptul ca stiu ca nu au un contracandidat viabil pentru Basescu. Pe aceeasi pozitie merg si celelalte partide ale opozitiei care, desi stiu ca nu au cum sa-l inlature definitiv pe Basescu de la Cotroceni, se pot consola foarte bine- in eventualitatea reusitei suspendarii- cu performanta de a-i fi injumatatit presedintelui un mandat. Interesanta va fi pozitia PNL- care urmeaza sa fie definitivata maine- avand in vedere ultimele declaratii ale lui Calin Popescu Tariceanu, care l-a acuzat pe presedinte ca este mai interesat de propria functie decat de interesul general si ca apeleaza la solutii politicianiste pentru a-si pastra functia".
Cristina STEFAN  
 Afisari: 241  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Preaiubitul va fi sigur suspendat si apoi demis, caci eu nu cred in demisia lui !   de Raquel
A r h i v a
Stirile zilei 2007-04-20
 20:58 
Carnagiu la Virginia Tech  2007-04-16
 15:59 
Becali spune ca a primit raspuns de la Dumnezeu  2007-04-16
 15:58 
Reprezentantul Vaticanului a participat totusi la comemorarea Holocaustului  2007-04-16
 Top afisari / comentarii 
 Pariul meu a fost castigat (5628 afisari)
 Vin la Cotroceni! (5183 afisari)
 Tin pariul lui Sorin Rosca Stanescu! (3674 afisari)
 "Va voi spune adevarul acestei guvernari" (3346 afisari)
 Confesiunile ucigasului de la Virginia Tech (3212 afisari)
 19:00 (953 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00891 sec.