Ziua Logo
  Nr. 3908 de joi, 19 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Traian Basescu mentine suspansul in privinta anuntatei sale demisii
Vot zdrobitor pentru suspendarea presedintelui
 19 aprilie, 17:04 
Foto: Lucian CURELARIU (ZIUA Foto)
Parlamentul a aprobat, astazi, hotararea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu cu 322 de voturi "pentru", 108 voturi "impotriva" si 10 abtineri. Asta dupa ce majoritatea calculelor de pana acum indicau un rezultat strans, o decizie de suspendare sau de nesuspendare la o diferenta foarte mica de voturi. Ce i-a determinat pe majoritatea parlamentarilor sa voteze pentru suspendare - evenimentele zilei de ieri, dorinta de a sparge, totusi, buba, sau cu totul altceva? Ce urmeaza?
Calendarul e urmatorul. Urmeaza ca Parlamentul sa adopte hotararea de suspendare a presedintelui, care va fi trimisa Curtii Constitutionale, Presedintiei si Guvernului, unde va ajunge in maximum 48 de ore. Cele trei institutii iau act de hotararea parlamentara si imediat aceasta este publicata in Monitorul Oficial. Din acel moment, presedintele e suspendat de iure, urmand ca, in 30 de zile, Guvernul sa anunte data la care are loc referendumul pentru demiterea presedintelui.
Presedintele Basescu a anuntat ca-si va da demisia daca va fi suspendat. Daca isi da demisia pana in momentul publicarii hotararii parlamentare in Monitorul Oficial, atunci actiunea de suspendare e de prisos.
Din momentul in care isi da demisia, indiferent daca inainte sau imediat dupa publicarea hotararii in Monitorul Oficial, atunci urmeaza organizarea de alegeri anticipate la trei luni de la constatarea vacantei functiei.
Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a grabit sa anunte ca Basescu e ca si demisonat, odata ce a declarat ca isi va da demisia, deci Guvernul organizeaza alegeri prezidentiale anticipate in 3 luni de zile, atragand atentia eventualului candidat la presedintie Traian Basescu ca viitoarea campanie electorala va incepe abia peste doua luni, deci sa nu actioneze in prezent ca si cum ar fi in campanie.
Desi putin probabil, daca Basescu nu va demisiona, atunci ar urma referendum pentru demiterea presedintelui. Tariceanu, in declaratia sa de la incheierea votului in Parlament, a spus ca, prin promisiunea demisiei, "Basescu a luat decizia de a-si da demisia in locul romanilor". Mai degraba, presedintele Basescu a ars niste etape. A preferat anticipatele referendumului.
Mitinguri mai mult sau mai putin spontane
Votul Parlamentului in cazul presedintelui Basescu, un drept constitutional al Legislativului, presupune incheierea procesului de suspendare si nu initierea acestuia ori o mai mare fierbere a scenei politice, cum se poate crede, a declarat premierul Tariceanu, dupa incheierea votului, cerandu-i sefului statului sa isi respecte decizia de a demisiona si de a intrerupe contactul cu institutiile, informeaza Realitatea Tv.
In Piata Universitatii se desfasoara un miting, despre care Adrian Videanu spune ca nu l-a autorizat ca primar si nici nu avea cunostinta de el, in calitate de lider al Partidului Democrat. Raspunsul lui Videanu a venit ca raspuns la acuzatiile mai mult sau mai putin voalate lansate de politicieni, conform carora mitingul nu este tocmai spontan, ci pus la cale de activisti PD. In plus, s-a aflat ca proaspat - suspendatul Basescu isi va face aparitia in Piata.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, dupa ce Parlamentul a votat suspendarea din functie a presedintelui Basescu, ca, din punct de vedere moral, acesta nu mai poate candida pentru inca un mandat prezidential. Cu aceeasi ocazie, Geoana a facut apel la sobrietate din partea presedintelui Traian Basescu, apreciind ca anuntatele mitinguri de sustinere a sefului statului seamana cu scenariul ucrainian.El a mai spus ca stie ca activisti PD din Bucuresti se ocupa de organizarea unor manifestatii.
Aceleasi temeri le-a manifestat si liderul PIN, Cozmin Gusa, "ingrijorat" de jocul pe care il face presedintele Basescu, care nu accepta regula democratica, dorind in schimb sa genereze miscari razlete de strada cu sprijinul unor persoane din serviciile secrete care i-au ramas fidele.
Liderii PPE, grup din Parlamentul european la care PD a aderat, considera regretabil faptul ca Romania, care a aderat recent la UE, a ajuns "in aceasta situatie de criza institutionala", iar procedura de suspendare a presedintelui, in pofida deciziei Curtii Constitutionale, "mai degraba creeaza decat rezolva probleme".
Cititi pe larg in editia ZIUA de maine!
REACTII LA CALD
Mihai TOADER, sef Departament Politica Interna:
"Votul Parlamentului confirma faptul ca multi dintre senatorii si deputatii care s-au abtinut de la comentarii au votat, in final, impotriva presedintelui.
Prin anuntul potrivit caruia va demisiona daca e suspendat, Basescu scurteaza termenele sarind peste referendum si provocand alegeri anticipate. Iar rezultatul din Parlament lamureste oarecum situatia si lasa Parlamentului si Guvernului timp sa lucreze."
 Afisari: 533  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
DA   de cosor ion
CATRE TOATE ZIARELE DIN ROMANIA   de texanu
Parlament antinational -de Adrian Gurzau   de adriangurzau
A r h i v a
Stirile zilei 2007-04-19
 17:33 
19:30 - Basescu a parasit Piata Universitatii
26 comentarii
 16:18 
Contestatia ZIUA, respinsa de CNA
 15:57 
Rusia are un plan nou pentru Transnistria
1 comentariu
 15:56 
Wild Hogs (Gasca nebuna)
 Top afisari / comentarii 
 Pariul meu (4473 afisari)
 DEMERSUL PACEPA (3083 afisari)
 Apocalipsa dupa Basescu (2880 afisari)
 A murit regina Hong Kong-ului (2642 afisari)
 "Isi fenteaza Basescu adversarii?" (2385 afisari)
 19:30 - Basescu a parasit Piata Universitatii (1346 afisari)
 Vot zdrobitor pentru suspendarea presedintelui (533 afisari)
 Rusia are un plan nou pentru Transnistria (172 afisari)
 Contestatia ZIUA, respinsa de CNA (107 afisari)
 Wild Hogs (Gasca nebuna) (76 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00861 sec.