Ziua Logo
  Nr. 3863 de vineri, 23 februarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Tariceanu crede ca duelul verbal cu presedintele a fost un spectacol jenant
Scuze si noi acuze
 23 februarie, 16:02 
Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu
"Imi dau seama ca am oferit un spectacol jenant telespectatorilor postului public de televiziune si, pentru acest lucru, eu, personal, ma simt obligat sa imi cer scuze". Scuzele ii apartin premierului Calin Popescu Tariceanu, si vin la doar o zi dupa ce postul public de televiziune a emis un comunicat in care a respins "speculatiile si interpretarile" privind existenta unor presiuni politice sau de alta natura in cazul interventiei presedintelui Traian Basescu, in emisiunea "Intre bine si rau", difuzata marti, de TVR1. Tariceanu a tinut sa explice opiniei publice intregul context al schimbului dur de replici dintre el si presedinte. El a adus in prim plan apelul la "ratiune si la urmarirea interesului national" in demersurile politice ale demnitarilor, adresat lui Basescu chiar in dimineata zilei in care a avut loc dezbaterea televizata. In cadul emisiunii in cauza, seful statului si primul-ministru s-au acuzat reciproc de minciuna, Basescu intervenind in direct, telefonic, dupa ce seful Executivului, aflat in studioul TVR, a facut referiri, in contextul unei discutii privind anumite grupuri de interese, la nota Alro semnata de presedinte si trimisa ministrului de resort.
Premierul Tariceanu, aflat in vizita oficiala in Japonia, si-a cerut scuze, in nume personal, telespectatorilor postului public de televiziune pentru disputa verbala pe care a avut-o, in urma cu trei zile, cu presedintele Basescu. "Ma simt obligat sa imi cer scuze pentru ca eu cred ca primul-ministru al Romaniei, cel putin vorbesc in numele meu si ii las pe ceilalti sa judece in legatura cu celelalte persoane, trebuie sa aiba o alta conduita", a spus seful Executivului, citat de Rompres.
Mai mult, el a dat asigurari ca nu se va mai lasa antrenat in dispute verbale de acest gen cu seful statului.
"A trecut perioada cand am acceptat atacurile presedintelui, crezand ca, daca nu ii raspund, fac bine neinflamand anumite subiecte. Dar imi dau seama ca am oferit un spectacol jenant si imi cer scuze telespectatorilor. Nu ma voi mai lasa antrenat in astfel de dispute de presedinte, dar cat voi fi premier voi apara institutiile statului", a declarat Tariceanu in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Tokyo.
Primul-ministru a mai afirmat ca ceea ce s-a intaplat marti seara la postul public de televiziune reprezinta un gest fara precedent atat in tara, ci si in Europa, "un unicat care nu ne face cinste".
"Ceea ce va pot spune este ca mi-a fost dat sa traiesc un moment pe care nu mi l-as fi putut imagina vreodata, nici in cele mai complicate vise".
Tariceanu: Am facut apel la ratiune si la o alta abordare politica a interesului national
"In dimineata zilei respective am avut o discutie cu presedintele si alti lideri politici in care am facut apel la ratiune si la o alta perspectiva de abordare a problemelor politice cu care Romania se confrunta in acest moment, si anume o perspectiva a interesului national", a afirmat seful Executivului
"Am solicitat sa lasam deoparte disputele sterile legate de referendumul pentru suspendarea presedintelui, referendumul pentru aprobarea sistemului de vot uninominal in favoarea prioritatii reale a Romaniei - alegerile pentru Parlamentul European. (..) Prin ceea ce s-a intamplat la TVR, mi-am dat seama ca este o iluzie sa cred ca in Romania unii politicieni pot sa renunte la ambitii, la orgolii si sa gandeasca intr-adevar din perspectiva interesului Romaniei", a incheiat Calin Popescu Tariceanu.
TVR respinge orice presiune politica in interventia lui Basescu
Televiziunea Romana respinge "speculatiile si interpretarile" privind existenta unor presiuni politice sau de alta natura in cazul interventiei in direct a presedintelui Traian Basescu in emisiunea "Intre bine si rau", difuzata marti, la TVR 1.
Potrivit Departamentului de comunicare al TVR, presedintele a sunat, marti seara, pentru a intreba daca poate interveni in emisiune, in conditiile in care formatul ar permite acest lucru.
"Traian Basescu nu a facut presiuni pentru a intra in direct la emisiune, ci a apelat la telefonul telespectatorului, pus la dispozitie de realizatorii emisiunii, pentru a-si spune parerea cu privire la un subiect care il privea", sustine TVR.
Potrivit institutiei in cauza, decizia de a permite interventia presedintelui s-a bazat pe principiul "auditur et altera pars".
"Respingem, prin urmare, orice speculatii sau interpretari privind existenta unor presiuni politice sau de alta natura", se incheie comunicatul emis de TVR.
Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu s-au acuzat reciproc de minciuna, marti, la TVR, seful statului intervenind in direct in emisiune, dupa ce seful Executivului s-a referit, in contextul unei discutii privind grupuri de interese, la nota Alro semnata de Basescu.
Pentru mai multe detalii, accesati site-ul ZIUA: www.ziua.net/display.php?data=2007-02-22&id=216354
REACTII LA CALD:
Mihai TOADER, sef Departament Politica Interna:
"Reactia premierului este indreptatita, dat fiind ca impactul, in randul populatiei, al celor doua personalitati a fost unul negativ. pe de alta parte, primul -ministru s-a folosit de prilejul de a cere scuze pentru a arata inca o data ca marele vinovat este, de fapt, presedintele Basescu. Tariceanu a precizat ca a avut, inainte de emisiunea televizata, mai precis in cursul diminetii respective, o discutie cu seful statului, in care facuse apel la "ratiune" si la o abordare directa a alegerilor pentru parlamentul European, lasand deoparte discutiile referitoare la cele doua referendumuri".
Cristina STEFAN  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-02-23
 16:04 
"Valizele" la DNA
3 comentarii
 16:01 
Donald Trump isi face casa de cununii pentru a o transforma in cavou
 Top afisari / comentarii 
 Scenariul anti-Basescu (3659 afisari)
 Despre statuia lui Antonescu de la Tel Aviv (3083 afisari)
 Sah fara mat (2828 afisari)
 Ceausescu la Ghencea - nici o dovada (2747 afisari)
 Un motan in calduri (2357 afisari)
 "Valizele" la DNA (252 afisari)
 Scuze si noi acuze (58 afisari)
 Donald Trump isi face casa de cununii pentru a o transforma in cavou (50 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00784 sec.