Ziua Logo
  Nr. 3834 de sambata, 20 ianuarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Dupa telefonul de la miezul noptii, scrisoarea pierduta. Ce urmeaza?
Atac concertat la Tariceanu
 12 ianuarie, 17:37 
Elena Udrea
"Deci, da! Da, cert, exista ceva!", a confirmat, azi, presedintele Traian Basescu existenta biletului prin care premierul Calin Popescu Tariceanu i-ar fi cerut sa intervina la Parchet pentru Dinu Patriciu si implicit, povestea Elenei Udrea. Atacul Elenei Udrea, inflamat de presedintele Basescu, vine, ca de obicei, "intamplator", in contextul Congresului Extraordinar al Partidului Liberal ce are ca obiectiv inclusiv alegerea noii conduceri a partidului, si este frumos incadrat, deoparte - de acuzele aduse premierului, acum cateva zile, de la Bruxelles de catre ministrului Monica Macovei si de atacul platformistilor lui Stolojan, care cer demisia premierului, de cealalta parte. Replica lui Tariceanu - "E ca si cum eu i-as cere lui Dracu' sa vorbeasca cu Dumnezeu sa ma pun bine pe langa el".
Presedintele Traian Basescu a declarat, azi, de la Cluj, referitor la scrisoarea care i-ar fi fost trimisa de catre premierul Calin Popescu Tariceanu in legatura cu Dinu Patriciu, ca stie "foarte cert ca exista ceva" si ca a cerut ca documentul sa fie cautat in arhiva de la Cotroceni, relateaza Realitatea Tv.
El a mentionat ca a fost "brief-at" in aceasta dimineata in legatura cu cele spuse de fostul consilier de stat la Cotroceni Elena Udrea la o emisiune a Antenei 3 de ieri seara si a precizat ca nu poate spune unde se afla acea scrisoare in arhivele de la Cotroceni.
"Stiu cert ca exista ceva (...). Mi-a produs o suparare. Intrebati-l pe domnul Tariceanu, el va fi mult mai precis, nu in fiecare zi ii scrii presedintelui", a spus Basescu. Fiind "brief-at" pe loc, de ziaristi, cum ca Tariceanu a negat deja existenta unei asemenea scrisori, Basescu a completat: "Daca domnul prim-ministru a spus ca e o facatura... Stiu si eu? Am mai fost in situatia sa recunosc ca am primit un telefon...".
Intrebat de ce nu a dezvaluit cand a primit scrisoarea de la Tariceanu, pentru ca poate fi acuzat de tainuire, Basescu a declarat: "Daca plecam de la aceasta premiza, va pot arata 10.000 de scrisori pe luna care-mi solicita lucruri ilegale". Ziaristii au insistat si i-au spus ca a fost vorba despre premierul Romaniei, iar presedintele a raspuns: "tot un cetatean este si el".
Secretarul executiv al PD Elena Udrea a declarat, ieri seara, intr-o emisiune la Antena 3, ca "intamplarea" face ca "si-a amintit" cum, in perioada in care ea era consilier la Cotroceni si sef al Cancelariei prezidentiale, premierul Tariceanu i-a trimis presedintelui Basescu "o scrisoare in care ii cerea sa intervina la Parchetul General pentru Dinu Patriciu si chiar cerea date din proces".
Elena Udrea a relatat ca i-a dus presedintelui biletelul, iar acesta, cand a vazut despre ce este vorba, l-a aruncat si a zis: "Asa inteleg mafiotii sa conduca tara si Guvernul". Ea a spus ca nu stie daca mai exista "biletul", dar a precizat ca, "in mod normal, se arhiveaza tot".
Fostul consilier la Cotroceni a mai adaugat ca respectiva scrisoare nu era o adresa oficiala, ci "o rugaminte de a interveni", scrisoarea incepand cu formula "Traiane, cand ai timp...." si continuand pe ideea "sa intervii la Parchetul General pentru problema domnului Patriciu".
Tariceanu si Patriciu raspund
Premierul Tariceanu i-a replicat, azi, Elenei Udrea, catalogand acuzatiile acesteia drept "o facatura". "Va spun foarte clar ca nu puteam sa-i cer presedintelui asa ceva si ca nu exista un astfel de document. Daca as fi avut vreo intentie, stiti foarte bine ca a existat o discutie acum doi ani legata de convorbirea avuta cu procurorul general. As fi putut sa-i cer acestuia si nu am facut-o. Este ca si cum i-as cere lui dracul sa vorbeasca cu Dumnezeu si sa ma puna bine cu el", a spus Tariceanu, refuzand alte comentarii.
Intrebata insistent, in direct la Realitatea Tv si nu numai, de ce "s-a intamplat sa-si aminteasca" tocmai acum de biletel si de ce n-a deschis, eventual, acest subiect in momentul in care a dezvaluit convorbirea dintre premierul Tariceanu si fostul procuror general Ilie Botos, pe aceeasi tema, explicatia Elenei Udrea a fost aceea ca, pur si simplu, nu mai suporta maniera in care Tariceanu "exercita discretionar puterea politica" in favoarea oamenilor de afaceri liberali.
Tot Elena Udrea este cea care a dezvaluit, intr-o emisiune televizata, ca premierul i-a telefonat procurorului general al Romaniei in privinta anchetei care il viza pe omul de afaceri Dinu Patriciu si ca a avut o intalnire, la Guvern, cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, si Patriciu.
Dinu Patriciu a intervenit telefonic la Realitatea Tv sfatuind-o pe Elena Udrea sa nu se mai puna in asemene ipostaze penibile si adaugand ca nu e posibil ca pe presedintele tarii sa-l lase memoria "imediat dupa ce arunca cu hartii in secretare".
Acuzele Elenei Udrea, confirmate de presedintele Basescu, vin chiar in preziua inceperii Congresului PNL si a alegerii noii conduceri a partidului, la cateva zile dupa ce ministrul Justitiei, Monica Macovei, il acuzase pe premierul Romaniei de incetinirea procesului anti-coruptiei intr-un interviu aparut pe portalul publicatiei europene EU Observer. Pentru mai multe detalii accesati:
http://www.ziua.ro/display.php?dataa2007-01-09&ida213873
La capitolul "ce mai urmeaza": Platformistii cer demisia premierului
In prima zi a Congresului PNL, platformistii, cei care s-au rupt de Partidul Liberal, cer demisia premierului Calin Popescu Tariceanu. In plus, ei le cer liberalilor sa nu isi voteze la conducerea partidului oameni care servesc interesele grupului Patriciu-Tariceanu, relateaza Realitatea Tv.
Intr-un comunicat de presa, deputatul Raluca Turcan l-a acuzat pe Tariceanu ca isi rasplateste apropiatii cu bani publici, prin numirea lor in consiliile de administratie ale unor firme de stat.
Raluca Turcan, care sustine eventualul-viitor-si-deja-contestatul-in-instanta "Partid Liberal Democrat", initiat de Theodor Stolojan, ii mai reproseaza premierului si atitudinea pe care a avut-o in cazul retrocedarii castelului Bran. Raluca Turcan este de parere ca primul-ministru ar fi trebuit sa ceara demisia ministrului Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu.
"Demisia primului-ministru este ceruta de Opozitie si inteleg, prin aceasta declaratie, ca platformistii se situeaza in Opozitie. In rest, nu ma cobor la nivelul Ralucai Turcan", a spus Puiu Hasotti, vicepresedintele PNL.
Tot in cursul zilei de azi, aflam de la Realitatea Tv ca "infiintarea Partidului Liberal Democrat este contestata in instanta". O persoana fizica si fostul partid al pensionarilor au atacat la tribunal intentia de constituire a PLD. Tribunalul trebuie sa se pronunte asupra infiintarii PLD luni, 15 ianuarie. Dupa aceasta data, se mai pot depune contestatii vreme de inca cinci zile la Curtea de Apel Bucuresti, al carei verdict este definitiv si irevocabil.
Mugur Ciuvica: Doamna Elena Udrea minte
Tariceanu nu a fost singurul subiect al dezvaluirilor facute de Elena Udrea, tarziu in noapte la Antena 3. Mugur Ciuvica e cel de-al doilea avizat.
In replica, acesta respinge acuzatiile Elenei Udrea conform carora fostul sef SRI, Virgil Magureanu se afla in spatele atacurilor pe care presedintele Grupului de Investigatii Politice le-a lansat impotriva ei anul trecut si o face pe aceasta mincinoasa.
In sprijinul afimatiilor sale, Elena Udrea a spus ca Virgil Magureanu a intervenit pentru ca cel care il actionase in judecata pe Ciuvica, in urma acuzatiilor pe care acesta i le-a adus, in decembrie 2006, fostului consilier de la Cotroceni, sa-si retraga plangerea.
In replica, Ciuvica sustine ca nu l-a cunoscut niciodata pe Razvan Petrovici, ca nu a mai vorbit cu Virgil Magureanu din anul 1997, cand acesta era directorul SRI, iar el era directorul de cabinet al presedintelui Emil Constantinescu, ca nu a mai vorbit cu Dragos Constantinescu si cu Radu Stroe din anul 2000.
CITITI PE LARG IN EDITIA DE MAINE!
REACTII LA CALD
Carmen EPURAN, redactor Departament Politica:
"Elena Udrea si-a ales perfect momentul pentru a-i aplica o lovitura puternica premierului Tariceanu si pentru a distrage total atentia de la alegerile din interiorul PNL. O asemenea dezvaluire ca cea facuta de Elena Udrea in preziua Congresului PNL este mai mult decat ceea ce-si doreau platformistii, democratii si Traian Basescu la un loc. Ideea dezvaluirii de ieri nu-i apartine, fireste, fostei sefe a Cancelariei Prezidentiale, ci lui Traian Basescu insusi care si-a mai adjudecat o victorie in razboiul cu premierul pe care el l-a numit. Victoria lui Basescu este cu atat mai evidenta cu cat raspunsul premierului la acuzatiile Elenei Udrea au fost de negare vehementa, cu toate ca atat presedintele (cu cel mai mare coeficient de incredere in randul populatiei) cat si protejata sa au sustinut ca biletul prin care Tariceanu ii cere lui "Traian" sprijin pentru Basescu exista in arhivele de la Palatul Cotroceni."
A. Gh.  
 Afisari: 112  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Coana Joitzica si scrisoarea pierduta ! iar Cetateanul Turmentat confirma declaratia damei   de Raquel
NU MOR CAII CAND VOR CAINII (LICHELELE COMINISTE)   de coscaru
A r h i v a
Stirile zilei 2007-01-20
 17:40 
Tariceanu: "Orice persoana se va atinge de PNL va fi in razboi cu mine"  2007-01-12
4 comentarii
 15:54 
Johnny Depp in rolul lui Litvinenko?  2007-01-12
 Top afisari / comentarii 
 Strategia nucleara a Israelului (3141 afisari)
 Marea lehamite (2902 afisari)
 Videanu actionar la "banca escrocilor" (2635 afisari)
 Gloria si decaderea Isabelei Peron (2598 afisari)
 Omorat de Justitia romana (1604 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00996 sec.