Ziua Logo
  Nr. 1488 de miercuri, 19 mai 1999 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Saptamanalul "Observatorul militar" publica un interviu cu locotenent-colonelul Adrian Musat, observator OSCE la granita dintre Albania si Iugoslavia

Grozavii din Kosovo

Sub titlul Drama refugiatilor din Kosovo, traita si vazuta de un ofiter roman, saptamanalul "Observatorul militar", editat de Ministerul Apararii Nationale, publica un excelent interviu cu locotenent-colonelul Adrian Musat, observator al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) la frontiera dintre Albania si Iugoslavia. Redam largi extrase din acest interviu, cu precizarea ca titlul si intertitlurile apartin redactiei ZIUA.

Raportul de forte intre granicerii sarbi si cei albanezi este de 20 la 1

- In ce consta misiunea dumneavoastra de observator OSCE?

- Misiunea se numeste "Prezenta OSCE in Albania", are punctul de comanda in Tirana si birourile sunt raspandite pe teritoriul Albaniei. De fapt, misiunea principala nu este ceea ce facem noi acum. Initial, am inceput prin a fi implicati in democratizarea Albaniei, in imbunatatirea legilor, in rezolvarea problemelor sociale la nivelul acestei tari. Ulterior, birourile noastre, care sunt dispuse in partea de nord, au primit ca principala misiune monitorizarea frontierei. Aceasta sarcina a fost preluata de OSCE dupa ce s-a declansat conflictul armat in Kosovo.

Misiunea din Albania a inceput acum doi ani si jumatate, dar la monitorizarea zonei s-a trecut in aprilie 1998, cand s-au infiintat, de-a lungul frontierei, primele birouri de cate trei-patru oameni, numarul depinzand de importanta si de aria pe care acestea o au sub raspundere. Noi trebuie sa patrulam pe frontiera, sa mergem la posturile de frontiera albaneze, sa discutam cu oamenii si, la nevoie, daca apar incidente de frontiera, sa le investigam.

- Cum au inceput primele incidente de frontiera? Intre cine si cine?

- Intre sarbii din Kosovo si albanezi, pentru ca frontiera din Kosovo este pazita de trupe sarbe, de graniceri, care, in momentul in care a inceput conflictul armat in 1998, provocat de UCK, a fost intarita cu trupe regulate, inclusiv cu armament care, de regula, nu se gaseste la un post de frontiera. Ma refer la aruncatoare de mine si mitraliere. Daca facem raportul intre un post de frontiera sarb si cel albanez, acesta este cam de 20 la 1, si ca militari, si ca armament. Aceasta situatie nu este de acum, de cand a atacat NATO, ci de anul trecut, de prin primavara, cand sarbii au inceput sa aduca trupe si sa le intareasca.

Sarbii nu vor sa ne lase sa redam realitatea

- Care era rolul acestor trupe?

- Principala misiune a lor - din perceptia noastra, pentru ca nu avem posibilitatea sa vorbim cu ei - a fost sa impiedice transferul de armament din Albania in Kosovo. Degeaba sustine Albania ca nu a facut asa ceva, pentru ca UCK nu are pe unde sa introduca arme decat prin Albania, pe unde este cel mai usor, pentru ca autoritatile albaneze nici nu-i ajuta, dar nici nu-i opresc. Este o chestie tacita. Toata frontiera cu Albania este minata; nu numai la hotar, ci si in adancime. Dar, cu toate acestea, cei din UCK trec frecvent frontiera, chiar si acum, si se aprovizioneaza cu armament si munitie.

- Si atunci, observatorii OSCE ce pot face acolo?

- Nu putem decat sa vedem, deci sa patrulam si sa raportam. In situatia in care sunt evenimente, mergem si investigam. Se trage dintr-o parte si din alta, de exemplu. Albanezii ne informeaza ca, "la punctul de frontiera cutare, s-a executat foc la ora cutare". Sarbii nu au cum sa ne informeze, nu avem nici o legatura cu ei. Noi ne ducem sa investigam dupa ce s-a intamplat, evident ca nu putem sa fim acolo cand incep sa traga. Problema este ca, in Kosovo, misiunea care a fost OSCE - misiune de verificare in Kosovo, KVM - nu avea posibilitatea sa faca aceeasi treaba. Conform Acordului dintre Milosevici si Holbrooke, din octombrie trecut, observatorii din misiunea KVM nu puteau sa se apropie la mai mult de 5 km de frontiera; era un fel de cordon de-a lungul frontierei, de 5 km, unde nu aveau acces. Noi ne intrebam cum poate sa fie corecta o investigatie facuta de OSCE, atat timp cat eu ma duc numai din partea albaneza, ascult ce imi spun albanezii si nu pot sa vorbesc cu sarbii sa stiu si parerea lor. Vrand-nevrand, 80 la suta dintre ei au varianta lor, insa marturiile facute de refugiati sunt primordiale in situatii de acest gen. Noi am cerut sa fie lasati si observatorii din Kosovo, in momentul in care se intampla un incident de frontiera, ei sa vina din Kosovo la locul respectiv, noi sa venim de aici si sa discutam intre noi, sa vedem si sa dam o evaluare aproape exacta, aproape corecta. Concluzia a fost urmatoarea si au avut dreptate cei de la OSCE: atata timp cat fortele iugoslave nu le-au dat voie observatorilor sa intre, inseamna ca numai sarbii sunt de vina, pentru ca nu vor sa ne lase sa redam realitatea. Eu m-am dus acolo, am vazut, e clara treaba. Dar eu nu stiu daca n-au provocat albanezii acel conflict, pentru ca ei trag in teritoriul sarb, iar ceilalti trebuie sa riposteze, iar eu vad numai evidentele pe teritoriul lor. Din aceasta cauza, in rapoarte, noi n-am facut niciodata afirmatii de genul ca "in mod cert, au tras sarbii sau albanezii primii". Perceptia noastra este ca, de cele mai multe ori, sarbii au provocat. S-a intamplat si din partea albaneza, dar mai mult localnicii, pentru ca toti sunt inarmati. Tot timpul ne este si frica. Cand ne ducem la punctul de frontiera, vedem ciobanul cu 20 de capre si cu Kalasnikov-ul in spate. Si, daca i se pare lui ceva sau ii vin dracii, trage in tine.

Unele dintre incidente au fost provocate de albanezi! Vedeau patrula sarba trecand pe-acolo, trageau spre ei, iar acestia ripostau si intrau si in teritoriul albanez, de multe ori. Cam asta s-a intamplat pana acum. Sarbii nu cred ca au avut vreodata intentia sa intre in Albania si sa o atace. Asta e cert. Aceasta-i perceptia noastra de aici, pentru ca ar insemna chiar sa si-i puna in cap pe toti.

Refugiatii nu au nici macar pasta de dinti si periuta

- Cum percep albanezii din Albania evenimentele de frontiera?

- Populatia din zona nordica de la frontiera este foarte infricosata de posibilitatea unui atac sarb. Sunt sate care sunt goale, au ramas numai barbatii sa aiba grija de case si de vite. Le este frica de raiduri. In Morini, unde este un PCTF si principala poarta de intrare a albanezilor, nu mai exista aproape nici un locuitor, dar nu de acum; primul val de refugiati a inceput sa intre pe 27 martie, iar cam a doua zi, femeile si copiii au fost evacuati si au ramas numai barbatii, care sunt si inarmati, bineinteles.

- Ati fost martor la primele valuri de refugiati?

- La primul val de refugiati eram in patrulare pe frontiera si, cand traversam orasul Pruna, m-am intalnit cu fratele prefectului, care are toata prefectura, districtele Kukes, Has si Tropoia, care mi-a spus: "Domnule Musat, din informatiile noastre sunt multi refugiati in partea sarba a frontierei, la punctul de trecere iugoslav, care asteapta sa treaca in Albania". Iar eu am zis: "Nu se poate asa ceva!"

- Cand se intampla acest lucru?

- Pe data de 27 martie, pe la ora 10-11 dimineata. Eu puteam foarte frumos sa ma duc la Birou, sa-mi vad de treaba, pentru ca imi facusem deja patrularea, trebuia sa scriu raportul. Pe drum m-am tot gandit, si mi-am zis ca trebuie totusi sa verificam. L-am contactat prin radio pe colegul irlandez, care este seful Biroului, spunandu-i ca ma duc la Morini - punctul de frontiera pe unde intra cei mai multi - sa vad care este situatia. Cand am ajuns acolo, deja refugiatii incepusera sa treaca, numai femei si copii; unele erau in papuci, nu aveau absolut nimic cu ele, nici macar o gentuta cu pasta de dinti si periuta. Toate plangeau si tipau: "Ne-au oprit barbatii".

- Ati stat de vorba cu ele?

- Da.

- Ati facut investigatii?

- Domnule colonel, cand vin in valuri, nu poti sa-i opresti. Ei sunt sub imperiul fricii. Dar i-au oprit cand ii inregistrau, iar interpretul - avem interpret de albaneza cu noi tot timpul - a inceput sa-i intrebe ce si cum s-a intamplat. Si asta a rezultat de la ei toti, ca i-au luat de acasa si le-au spus: "Plecati, ca altfel va impuscam".

"Curatenia etnica"

- Au venit militarii sarbi in sate, la ei?

- Sigur ca da. Eu nu pot sa spun: "asa se intampla". Insa din declaratiile lor este evident ca nu se poate intampla altfel. Uneori am vazut si noi cu ochii nostri. Iata un caz. Irlandezul era in patrulare, pe 25 martie, undeva in satul Dobruna, in punctul de frontiera, sus pe deal. Cu telescopul - avem telescop in dotare pentru a vedea in interiorul teritoriului sarb - am prins singurul moment cand noi am putut vedea cu ochii nostri cum s-a intamplat efectiv aceasta "curatenie etnica", in fapt izgonirea albanezilor din Kosovo. Irlandezul primise deja informatii ca satele din zona respectiva ard. Normal ca am luat masuri sa vedem ce s-a intamplat. Am vazut mai departe de frontiera satele arzand. Privind in Kosovo spre Bodeni, care este la vreo 5 km de frontiera, am vazut camioane cu soldati sarbi care au intrat in satul compus din 15-20 de case, nu mai mult, un sat micut. I-au scos pe toti din case - barbati, femei, batrani - si i-au condus catre scoala unde erau si copiii. I-au obligat sa intre in scoala si pe urma i-au scos pe toti afara, si copii, si barbati si femei. Apoi au scos din randurile lor 25 de barbati. Ceilalti 174 au fost fortati de soldati sa o ia peste munte, spre frontiera, sa intre in Albania. Acolo insa nu este nici un PCTF, iar frontiera este minata. Cu siguranta, sarbii i-au dirijat prin locuri precise, pentru ca sunt anumite intervale in campul de mine, ei stiu exact unde le-au plantat. Cert este ca, dupa mai putin de o ora, i-am vazut in interiorul teritoriului Albaniei.

- Erau si barbati in grupul acela?

- Erau si barbati. Sarbii luasera numai 25 din toti. Ceilalti, plus copii, femei si batrani, au trecut frontiera.

- Cu cei opriti ce s-a intamplat?

- I-au dirijat catre dreapta, cred, ma rog, nu conteaza directia. Cert este ca au iesit din campul vizual al telescopului, din cauza dealului. Dupa 5 minute s-au auzit impuscaturi. Noi in raport n-am afirmat daca i-au impuscat sau nu. Impuscaturi, exact asta am auzit. Eu nu pot sa afirm ca i-au impuscat. Este posibil sa fi tras in aer, pentru ca in mod sigur sarbii ne-au vazut pe noi, cei care observam. Au posturi de observare bine dotate, ne-au vazut in mod sigur. Nu se stie daca i-au luat de acolo si i-au dus in alta parte, i-au arestat sau i-au folosit ca scuturi umane. Se presupune ca ar fi fost impuscati. Dupa ce si-au terminat treaba cu cei 174 de oameni si cu cei 25, au intrat in case, au luat tot ce au putut sa ia de acolo, pentru ca cei care au trecut frontiera erau doar in sosete. Au incarcat camioanele, au dat foc la case si au plecat. Noi banuim ca odata ce toti refugiatii care trec granita ne spun aceste lucruri, se foloseste aceeasi procedura peste tot de catre militarii sarbi. De la Morini, in fata, chiar pe valea de la punctul de trecere frontiera, este un sat numit Dubruste. Pe 27 sau 28 martie, acesta ardea. Se vedea cu ochiul liber, fara binoclu. Au fost reporteri, au filmat, au fotografiat. 400 de oameni au trecut granita in primul val. Dupa aceea, catre noapte, s-a mai redus putin numarul, iar pe 28 au inceput sa vina foarte multi. Noi am estimat in jur de 4000 de oameni pe ora care treceau frontiera pe jos, cu tractoare, cu masini proprietate personala etc.

Militarii sarbi "curata" metodic zonele cu albanezi

- Ce declara cand sunt intrebati la frontiera?

- Spun - si inclin sa cred ca este adevarat - ca sunt fortati sa paraseasca casele sub amenintarea armelor. De regula, militarii sarbi actioneaza pe zone. De aceea se afirma in presa occidentala ca ar fi un plan exact de curatire etnica. O vreme, de exemplu, veneau numai din Jacova, undeva catre Vest. Ore intregi, zile intregi veneau numai din zona respectiva. Pe urma, alte cateva zile veneau din Peci si satele inconjuratoare, altii din Prizreni, care este cel mai mare oras din zona, la vreo 30 km de frontiera. Deci, nu veneau intamplator.

- Adica, formatiunile militare sarbesti iau cu asalt o zona, o curata si, pe urma, alta, pana ii scot pe toti de acolo?

- Da, credem ca acesta este adevarul. Banuim ca este un plan foarte exact facut. Cert este ca, din declaratiile lor, reiese ca fortarea sa-si paraseasca casele difera uneori. De exemplu, timpul la dispozitie. Au fost situatii cand au venit, le-au ciocanit la usa si le-au spus: "In zece minute dispareti toti, daca nu, veti fi impuscati". In alte zone, in Demani, a venit politia seara, la ora 11.00, si le-a spus: "Pana maine dimineata la ora 5.00, toata populatia dispare din sat, pentru ca satul va fi bombardat. Cine ramane aici, ramane pe raspunderea lui." Si, intr-adevar, si-au luat boccelutele. Depinde de zona, deci. Vin pe jos, merg zile intregi pe jos. Au venit si cu masinile. In general, refugiatii ne spuneau ca masinile mai noi, proprietate personala, le sunt oprite. I-au dat jos pe toti si le-au luat. Pe celelalte, mai pricajite, mai amarate, mai vechi, autobuze si tractorasele acelea mici, pe care le folosesc agricultorii, i-au lasat sa le ia cu ei. Au mai trecut cativa si cu masini ca lumea - Volvo model nou, de pilda. I-am intrebat cum au reusit sa treaca. Au dat spaga politistilor si militarilor sarbi mii de marci ca sa-i lase sa plece, sa treaca frontiera. Deci, cam asa se intampla. Eu, personal, nu cred ceea ce se afirma, ca fug din cauza bombardamentelor; ei fug pentru ca sunt fortati sa plece.

O femeie a nascut dupa ce a facut cinci pasi in teritoriul albanez

- Unii au spus ca treaba aceasta este aranjata, ca toti declara asa, ca sa impresioneze opinia publica. E adevarat?

- Este imposibil ca toti locuitorii sa declare acelasi lucru. Noi nu puteam sa ii intrebam pe toti; intrebam astazi doua-trei familii, peste trei ore - alte doua-trei familii. Este ca un fel de sondaj. Este exclus sa fie un aranjament.

- Si apoi, daca ar fi aranjament, ar pleca pregatiti, cat de cat.

- Exact. In ultimul timp, trec, cum v-am spus, si cu tractoare, si cu masini proprietate personala. Dar sunt situatii cand vin pe jos. Cat poti sa cari pe jos? Cari doua boccelute. A fost o situatie dramatica, cu o femeie cu copii. Au extraordinar de multi copii. Femeia aceea tinea un copil dupa gat, al doilea era prins in fata cu o carpa, pe alti doi ii tinea de mana. Era singura. Cu greu puteam rezista in fata acestor drame.

- Ce pot face observatorii?

- La un moment dat, dupa un timp, te obisnuiesti, devii imun la asa ceva. Au fost situatii cand au venit raniti de schije, de gloante. Pe un tanar l-au batut la punctul de trecere frontiera de era aproape mort. Cand l-am intrebat, mi-a spus ca motivul a fost ca l-au controlat la palme si au vazut ca avea palmele foarte aspre si muncite. I-au reprosat ca a sapat transee pentru UCK. Au trecut frontiera raniti. Vreo doi au murit chiar la punctul de trecere. A trecut o femeie care a nascut dupa ce a facut cinci pasi in teritoriul albanez.

- Cam cati barbati sunt in grupurile de refugiati?

- Din ceea ce am vazut, sunt si barbati, dar - raportat la numarul de refugiati dintr-un grup - sunt foarte putini.

- Ce presupuneti?

- O parte dintre ei s-au dus sa lupte, o parte au fost arestati, o parte au fost impuscati. Sunt multe declaratii ale refugiatilor care spun ca i-au scos si pe cei 25, de care v-am relatat, in fata familiilor si au fost impuscati. Intr-un alt sat, spuneau refugiatii ca i-au adunat, i-au bagat intr-o casa si au dat foc la casa. Iata ca sunt multe situatii de acest gen, dar problema este ca nu pot fi confirmate de absolut nimeni; nimeni nu este acum in Kosovo sa zica ca asa s-a intamplat sau ca nu este adevarat.

Barbatii sunt impuscati, femeile sunt violate, iar casele sunt jefuite si arse

- Din declaratiile lor, ce atrocitati rezulta ca le-au facut sarbii?

- Ii impusca pe unii dintre barbati, ii aresteaza pe altii, fura totul din case, apoi le dau foc. Aceasta este o practica generala. In plus, savarsesc violuri. A fost o zona in jurul Jacovului, eu plecasem deja, in care se spune ca o multime de femei au fost retinute pentru a fi violate. Cand eram acolo, o familie ne-a declarat ca fata lor, de 19-20 de ani, a fost retinuta de sarbi chiar in PCTF (deci, peste drum, la 20-30 m). Se presupune ca au oprit-o pentru a fi violata.

- Cati observatori sunteti in acea zona? In Albania cati sunt in total?

- In Albania, ar fi cam 30-35 de observatori OSCE si inca 35, daca nu chiar mai multi, locali, pe care ii folosim ca translatori si soferi. Sunt numai vreo 11 Birouri imprastiate pe teritoriul Albaniei. Media este de trei oameni in fiecare Birou, deci nu sunt multi.

OSCE coordoneaza toate organizatiile care se ocupa de refugiati

- In misiuni plecati cate unul sau cate doi?

- Nu avem voie sa plecam in patrulare unul singur. Trebuie sa fie tot timpul doi internationali, soferul si interpretul. Interpretul este oricum legat de noi, pentru ca nimeni nu stie limba albaneza. Al treilea din birou ramane permanent, duty-officer la telefon, la radio si tine legatura, i se raporteaza tot, iar el, automat, daca sunt situatii deosebite, raporteaza la Tirana. In general, inainte de a incepe problema cu refugiatii, activitatea era destul de simpla, dar, in acelasi timp, dificila. In fiecare zi trebuia sa vizitam cel putin doua-trei posturi de frontiera, care, ca distanta, sunt la 15-20 km de locul nostru, dar, ca timp, iti ia in jur de o ora jumatate-doua ore, pentru ca sunt numai drumuri de tara, foarte dificile. De cand a inceput fluxul de refugiati, am lasat celelalte activitati si ne ocupam numai de problema refugiatilor.

OSCE are un rol foarte important acolo, pentru ca, impreuna cu autoritatile locale, noi realizam coordonarea activitatii tuturor organizatiilor care sunt acolo, neguvernamentale si guvernamentale - Inaltul Comisariat pentru Refugiati, Medici fara frontiere, Crucea Rosie Internationala. Plus ca sunt organizatii neguvernemantale din Anglia, din Germania, care vin efectiv cu ajutoare.

- In ce sens le coordonati activitatea?

- OSCE fiind o structura militara foarte bine organizata si cu foarte bune legaturi, noi realizam practic datele privind numarul de refugiati, noi le contabilizam, le luam si le comunicam. Se lucreaza 24 de ore din 24 in punctul de trecere frontiera. Suntem singurii care facem treaba acasta. Avem si legaturi cu baza. Ei nu au legaturi ca noi. Noi comunicam prin Biroul din Kukes la Inaltul Comisariat pentru Refugiati, spunanu-le cati refugiati sunt si de ce au nevoie.

Toate familiile cu apartamente au adapostit familii intregi de refugiati

- Cum pot autoritatile albaneze sa faca fata situatiei dupa evenimentele de acum doi ani?

- Ei sunt rude cu cei din Kosovo, chiar si de gradul intai. Multi din zona nordica, chiar si din Tirana, au veri in aceasta parte. Sunt de aceeasi nationalitate, cum suntem noi cu moldovenii. Intr-o situatie, oamenii se ajuta, chiar daca o tara este foarte saraca - Kosovo a fost de doua-trei ori mai bogat decat Albania. Locuitorii ei traiau de doua-trei ori mai bine, asa ca nici nu se compara nivelul de trai al albanezilor din Kosovo cu cel al albanezilor din Albania. Dar situatia s-a creat si ei au acceptat-o. De exemplu, Kukes, care este un oras de vreo 25.000 de locuitori, are acum peste 200.000 de locuitori, poate mai mult. Deci, s-a marit de sapte-opt ori populatia. Aproape toate familiile cu apartamente au adapostit familii intregi de refugiati, fara sa aiba nici o legatura cu ei. Stau cate 20-30 intr-o camera, dorm pe jos. Fiind saraci, ii tin o perioada de timp. Sigur, nu ii pot tine la infinit, pentru ca trebuie sa le dea mancare. Dar primul ajutor le-au dat si, in continuare, fac aceeasi treaba, iar ceilalti, pe care n-au putut sa ii ia sunt in zone din jurul orasului si in oras, in locuri virane, unde s-au instalat cu tractoarele si traiesc sub foliile de polietilena pe care le au. Acolo stau zi si noapte. Primesc ajutoare, in special mancare. Au primit si paturi de la Inaltul Comisariat pentru refugiati si de la celelalte organisme guvernamentale. Problema este ca exista pericolul izbucnirii epidemiilor.

Ranitii au inceput sa vina cu mult inaintea atacurilor NATO

- Spuneati ca albanezii din Kosovo sunt mai bogati. Se vede acest lucru?

- Preturile au crescut extraordinar in oras, pentru ca unii din Kosovo au reusit sa vina si cu bani, iar comertul este comert. Dupa aproximativ o saptamana de la inceperea fluxului de refugiati, plecasera foarte putini; prefera sa stea in zona limitrofa frontierei, sperand sa se intoarca. Noi le spuneam ca le-au dat foc la case, sunt daramate, le-au si bombardat. Dar ei vor inapoi. Chiar si ranitii vor sa se intoarca in sate.

- Cine i-a ranit? Schijele din bombardamentele NATO?

- Nu incepuse bombardamentul in Kosovo cand au aparut primii raniti. De altfel, stiti ca, in Kosovo, primele bombardamente au avut loc in Pristina. NATO n-a bombardat, in Kosovo, sate. Sigur, sunt si erori, pe care le-au recunoscut, cu acea coloana, cand au omorat atatia oameni. Revenind, spun ca ei spera sa se intoarca la casele lor, desi NATO a inceput acum sa se implice foarte mult acolo cu transportul, cu mancarea, cu cazarea. Este deja un campus realizat cam la vreo trei zile dupa inceperea valului de refugiati, cam pe 30 martie. L-au construit italienii, din corturi. Este destul de micut, nu poate sa acopere toata populatia de acolo. Au venit, au trimis camioane, acum se folosesc elicoptere de transport. La inceput, vreo patru-cinci zile a fost debandada. Autoritatile locale nu aveau efectiv cum sa-i ajute pe refugiati, nu aveau mancare, nu aveau nimic. Dar, dupa aproximativ o saptamana, treburile au intrat pe un fagas normal, au inceput sa vina ajutoare (mancare, paturi etc.). Totusi, este un dezastru.

- Sunt chiar 600.000-700.000 de refugiati, dupa cum se spune?

- Da. De fapt, refugiatii din Kosovo au inceput sa vina nu pe 27 martie, ci de cand au inceput luptele. Au venit, numai in primul grup, vreo 40.000-50.000. Acum, nu stim cine a avut dreptate, dar stim ca, daca intr-un sat, doi barbati s-au unit si au inceput sa lupte, satul intreg parca a fost pedepsit. Daca luptele s-au desfasurat in zona respectiva, normal ca taranii au plecat. Au fost nevoiti sa-si paraseasca satul, pentru ca aveau loc bombardamente, lupte etc. Atunci se trecea frontiera ilegal, nu ca acum, cand sarbii ii imping. Erau, deci, refugiati dinainte, in Kukes si in Kruma - orasul de la vreo 50 km de Kukes, care are refugiati de un an de zile.

Interviu realizat de Colonel Grigore RADOSLAVESCU

Monica VLAD

Titlul si intertitlurile apartin redactiei ZIUA

A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 O comisie a SPP va verifica activitatea capitanului Vasile Nalbaru (69 afisari)
 Taranistul Mihai Grigoriu duce mai departe testamentul politic al lui George Serban (57 afisari)
 Bombardamentele NATO au produs primele ploi acide in Romania (47 afisari)
 Priseceanu va fi tata pentru a doua oara (45 afisari)
 Federatia Sportului Scolar si Universitar nu are, inca, obiectul muncii (41 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.21644 sec.