Ziua Logo
  Nr. 4060 de luni, 15 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Dragul mamii, sa stai departe de golani!

... si de mitocani, si de marlani si de sarlatani, si de cei ce injura, scuipa, hahaie sau joaca giamparale tiganesti in zi de Sfanta Sarbatoare!

Cam asa isi indeamna orice mama cu maxima ingrijorare si atentie copiii, in momentul in care pleaca de acasa in lume! Cu siguranta, la fel a fost sfatuit si Traian, presedintele tuturor romanilor, in momentul in care pleca din satul dobrogeano-tatarasc Basarabi spre marile si oceanele lumii. Din pacate insa, mediul ulterior si-a pus amprenta asupra piratului nostru intr-un mod infiorator. Mai grav, individul a importat comportamentul de lupanar si in interiorul Palatului Cotroceni, in momentul in care ocupa cea mai importanta pozitie in stat, cea de presedinte ales al Romaniei. Derapajele de ordin lingvistic sau chiar comportamental nu mai sunt o surpriza in ceea ce-l priveste pe Traian Basescu. Surpriza majora este daca trec mai mult de 30 de zile fara ca acesta sa se dea putin in stamba. Modul absolut degradant in care intelege sa se comporte presedintele contribuie, din pacate decisiv, la agravarea imaginii clasei politice ajunsa in cea mai adanca mocirla post-decembrista.

De la colaboratorii sai apropiati, care au ajuns rand pe rand sa-l paraseasca, din cauza comportamentului marlanesc, si pana la reprezentantii presei, deveniti tinte preferate ale individului, nimeni nu a scapat de comportamentul de mahala afisat de acesta. Pe Andrei Plesu l-a injurat, pe Renate Weber a jignit-o ingrozitor, pe ingerul sau pazitor in relatia cu presa, Adriana Saftoiu, a incercat sa o ucida ca personalitate, obligand-o sa suporte tot arsenalul de injurii si mitocanii, specific unui personaj mare prieten cu zeul Bachus. Toti acestia au ales mai devreme sau mai tarziu sa-l lase de izbeliste. Singurii care inca il mai suporta sunt copiii sai de suflet din PD, care se pot folosi de personaj pentru a reprezenta o forta pe esichierul politic. Cei care continua sa-l simpatizeze sunt si cei aproximativ 40% dintre romanii care in cea mai mare parte sunt, din pacate, admiratori ai acestui comportament grobiano-mitocanesc. Pentru Basescu s-a dovedit ca nu conteaza daca interlocutorul este femeie sau barbat. Intelectual sau proletar. Simplu cetatean sau politician. Modul de adresare este similar cu cel folosit cu matelotii de pe Biruinta. "Gaozar", "pasarica", "tiganca imputita" sau "nesimtiti", "mafioti", "puiuti de comunisti", "demagogi", "faruri luminoase ale natiei", "condeieri de aur" au fost doar cateva dintre adresarile marlanesti sau pline de mistocareala ieftina pe care le-a uzitat presedintele Romaniei in relatia cu presa in ultimii doi ani si jumatate. Mizeria atitudinii prezidentiale nu s-a putut vedea mai bine decat in exprimarile cu pronuntata tenta sexuala pe care le-a folosit Basescu in vara lui 2005, cand invita o jurnalista sa urce pe masa pentru a-i arata tehnicile de resuscitare invatate, sau acum cateva zile, la Branesti, cand s-a auto-invitat in biroul unei jurnaliste de la Antena3. "Vin in birou la tine sa o facem", a hahait insidios, cu mitocania deja specifica, presedintele Romaniei. Iar cei din jur au hahait, urmati rapid de o tara ce continua sa-l vada pe Basescu ca pe un tip "cool", iesit din tipar! In ordinea fireasca a lucrurilor ar mai ramane ca in scurt timp sa-l vedem ca ia de par o ziarista sau da un pumn in figura unui jurnalist, lucruri care probabil ar genera din nou o portie de hahaiala in gasca de sustinatori captivi ai acestui personaj de lupanar! Nimic nu-l diferentiaza in acest moment de Gigi Becali, alt monstru al comportamentelor absolut aiuritoare. Violenta verbala, mitocania si lipsa de educatie elementara sunt atributele specifice celor doi politicieni care ocupa locurile de frunte in simpatia romanilor.

Rares BOGDAN
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Gavarisi transnistreana, Orbane? (4312 afisari)
 DNA omoara dosarele lui Basescu (2932 afisari)
 Romania inghite "limba moldoveneasca" (2409 afisari)
 Ce castiga PNL din "scandalul Remes" (2299 afisari)
 Dragul mamii, sa stai departe de golani! (1958 afisari)
 Romania a semnat acordul, dar nu recunoaste "limba moldoveneasca" (313 afisari)
 Frattini va analiza incidentul dintre Republica Moldova si Romania (269 afisari)
 Pretul aurului negru a atins un nou maxim istoric (248 afisari)
 Tariceanu: PNL a decis sa nu faca nici o remaniere guvernamentala (232 afisari)
 Basescu: Daca nu primesc legea uninominalului pana la 22 octombrie, declansez referendum (221 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00494 sec.