Ziua Logo
  Nr. 3917 de luni, 30 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Referendum la Circ

In noaptea cand se vor centraliza voturile pe Bucuresti, in sediul pus la dispozitie pentru BEM, de prefectul Mantale, fost membru PD, si primarul Videanu, vor fi 5.000 de oameni, ceea ce face posibila manipularea voturilor

Prefectul Capitalei, Mioara Mantale, fost membru PD, a oferit drept sediu pentru Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, Circul de Stat. Aceasta locatie a fost pusa la dispozitie de municipalitate. Mantale a admis ca "prezenta aproape simultana a aproximativ cinci mii de persoane - presedintii sectiilor de vot si jandarmi" este o problema. Functionarii Circului sunt subordonati Primariei Capitalei, conduse de un democrat, ceea ce face ca manipularea voturilor sa fie foarte posibila. Astfel, presedintele suspendat joaca la doua capete. Daca merge treaba, atunci Traian Basescu isi poate utiliza prietenii din subordinea primarului Adriean Videanu, care este si presedinte executiv al PD. Daca referendumul nu iese, tot el va acuza faptul ca totul s-a transformat intr-un circ de stat. La propriu.(L.I.)

Voturile bucurestenilor in manej

Cei sapte membri ai Biroului Electoral al Municipiului Bucuresti isi vor desfasura activitatea intr-o incapere din cladirea Circului de Stat, voturile bucurestenilor de la referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu urmand sa fie depozitate cel mai probabil in manej. "Singura cladire pusa la dispozitie de municipalitate pentru activitatea Biroului Electoral al Municipiului Bucuresti este Circul de Stat. (...) Tinand cont ca, la referendum, nu vor exista birouri electorale de sector, ne vom confrunta cu o reala problema de spatiu", a declarat vineri prefectul Capitalei Mioara Mantale, citata de Mediafax. Ea a precizat ca toate buletinele de vot, de la cele aproape 1.200 de sectii din Bucuresti, vor trebui sa ajunga la BEM, cel mai probabil in noaptea de 19 spre 20 mai. "Ganditi-va ca este vorba despre prezenta aproape simultana a aproape cinci mii de persoane - presedintii sectiilor de vot si jandarmi. Singura cladire care poate sa ofere locuri de parcare suficiente si unde se pot depozita in siguranta buletinele de vot este Circul de Stat. Cel putin asta e solutia data de Primaria Capitalei, care a si pus la dispozitie aceasta locatie", a spus Mantale.

Ce face BEM

Birourile electorale de circumscriptie ale judetelor si al municipiului Bucuresti indeplinesc, in contextul organizarii referendumului, o serie de atributii care necesita un volum mare de munca si un spatiu adecvat. Conform Legii 3/2000, BEM totalizeaza rezultatele referendumului de la sectiile de votare din Capitala si, in cel mult 24 de ore de la inchiderea scrutinului, le inainteaza Biroului Electoral Central, impreuna cu documentele care stau la baza acestora. Tot potrivit legii, BEM face publicatiile si afisarile necesare si rezolva, de indata, sau in cel mult 24 de ore de la sesizare, intampinarile referitoare la propria activitate si contestatiile cu privire la operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare. (D.I.)

Lia Olguta Vasilescu, deputat PRM

"Vom fi cu ochii pe ei"

"Este mai mult decat ciudata alegerea Circului de Stat pentru gazduirea Biroului Electoral al Municipiului. Doamna Mioara Mantale are un umor fin, vrea probabil sa spuna cu alegerea asta ca de doi ani, de cand Traian Basescu a venit la putere cu Alianta DA, asistam la un circ continuu. In privinta eventualei fraudari a referendumului, vom fi cu ochii pe ei". (R.I.P.)

Florin Iordache, deputat PSD

"Un semnal prost"

"Cred ca decizia privind sediul BEM trebuia luata in concordanta cu numarul mare de sectii de votare si timpul scurt de centralizare a voturilor. Autoritatile trebuiau sa tina cont ca, in acea noapte, pana la sase dimineata, va fi un aflux mare de presedinti de sectii de votare, fapt pentru care trebuia sa se gaseasca un spatiu propice. Intotdeauna, la alegeri, nebunia mare a fost dupa vot. Ca idee, alegerea Circului de stat ca sediu pentru BEM este un semnal prost. Pentru un astfel de moment, trebuie sa dam dovada de foarte multa seriozitate si implicare".(R.I.P.)

Aurelian Pavelescu, prim vicepresedinte PNTCD

Un afront la adresa Parlamentului

"Mi se pare penibil sa fie ales Circul de stat pentru a gazdui Biroul Electoral Municipal. Din punct de vedere simbolic, nu cred ca referendumul trebuie sa fie asociat cu ideea de circ si consider ca decizia prefectului Capitalei are chiar aceasta semnificatie, si anume de a conduce in derzoriu acest referendum in beneficiul presedintelui suspendat, Traian Basescu. Fie si numai din acest motiv, ar trebui sa se gaseasca o alta locatie pentru a organiza BEM. Ma mir ca prefectul Capitalei nu a ales ca spatiu pentru Birou o locatie in spitalul nr. 9. Decizia Mioarei Mantale este un afront la adresa Parlamentului si a intregii clase politice din Romania". (R.I.P.)

A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Gura de Rai (12770 afisari)
 Intre Doina Cornea si Liiceanu (4230 afisari)
 Teste pentru nevasta de milionar (3465 afisari)
 Liiceanu, noul Boc al presedintelui (3408 afisari)
 Referendumul de suspendare a Presedintelui si micile sale secrete (3173 afisari)
 Urmatoarea aparitie a ziarului va fi miercuri, 2 mai (60 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01248 sec.