Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.

Hitler ar putea ramane fara cetatenie germanaUn parlamentar regional german din Saxonia Inferioara (nordul Germaniei) propune retragerea cetateniei lui Adolf Hitler obtinuta in 1932, dupa 62 de ani de la moartea acestuia, potrivit publicatiei Der Spiegel. Social-democrata Isolde Saalman a depus o motiune in acest sens in Parlamentul regional din Saxonia Inferioara, care este analizata de o comisie pentru afaceri juridice. Este vorba despre o "etapa simbolica", ce vizeaza eliberarea orasului Brunswick, care i-a acordat cetatenie germana lui Hitler si care era un bastion nazist in anii 1930, de un "complex istoric", a declarat Saalman pentru cotidianul regional Hannoversche Allgemeine Zeitung. "Dar nu este vorba despre rescrierea istoriei pornind de la ideea "Priviti, nu este german". Nu aceasta este intentia mea", a declarat ea.
Nascut in Austria, Hitler a acceptat in 1932 o functie administrativa pe care nu a exercitat-o niciodata, dar care ii conferea nationalitate germana, de care avea nevoie pentru a-si duce la indeplinire ambitiile electorale.
Der Spiegel povesteste ca viitorul dictator nazist i-ar fi raspuns unui simpatizant care l-a felicitat pentru obtinerea cetateniei germane: "Nu pe mine trebuie sa ma felicitati, ci Germania". Saptamanalul este totusi pesimist in privinta sanselor de reusita a proiectului lui Saalman. Acesta aminteste ca Legea fundamentala a Germaniei interzice privarea de cetatenie daca persoana in cauza risca sa devina apatrida. Or, acesta ar fi si cazul lui Hitler, care in 1925 a renuntat la cetatenia austriaca, justificand aceasta decizie prin faptul ca a locuit in Germania din 1912 si a facut parte din armata germana in timpul primului razboi mondial. Pe de alta parte, "un mort este un mort; nu i se mai poate retrage nimic", sustine un functionar din ministerul Justitie din Saxonia Inferioara. (D.M.V.)
|