Ziua Logo
  Nr. 3634 de sambata, 27 mai 2006 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Salariu mediu pentru chinezoaicele din Romania

Firmele sunt obligate sa plateasca muncitorilor straini cel putin salariul mediu pe economie, care este in prezent de 8,23 milioane de lei net

Cetatenii chinezi nu se pot angaja in Romania pe un salariu de 400 sau 600 de RON. Potrivit unui comunicat de presa transmis de Ministrul Muncii, cetatenii straini pot avea acces pe piata muncii din Romania numai daca salariul inscris pe contractul individual de munca este cel putin la nivelul salariului mediu pe economie, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF). Precizarea a fost facuta ca urmare a unei declaratii facute, joi, de directorul societatii Textila Oltul, Vlastimir Isakovics, potrivit careia ar intentiona sa angajeze femei din China, carora le va plati, in prima faza, un salariu de patru milioane de lei vechi (400 lei noi), dar care va putea creste, treptat, si la sase milioane de lei vechi (600 lei noi). Departamentul pentru Munca in Strainatate din cadrul MMSSF a precizat ieri, ca in baza prevederilor din OUG 194/2002, incadrarea in munca a cetatenilor chinezi nu se poate realiza in baza unui salariu de 400 - 600 de lei. Potrivit dispozitiilor articolului 56 alineatul 1, litera c) din OUG 194/2002, republicata, privind regimul strainilor in Romania "strainilor intrati in Romania in scopul angajarii in munca li se prelungeste dreptul de sedere temporara daca salariul inscris in contractul individual de munca este cel putin la nivelul salariului mediu pe economie". Salariul mediu pe economie este de 1101 lei brut, respectiv 823 lei net. De asemenea, sursa citata mai precizeaza ca incadrarea in munca a cetatenilor straini poate fi realizata doar in situatia in care locurile vacante nu pot fi ocupate cu personal roman. De asemenea, numarul strainilor care pot fi incadrati in munca sau detasati pe teritoriul Romaniei este reglementat anual prin hotarare de Guvern, in concordanta cu politica privind migratia fortei de munca si cu situatia pietei muncii.

Corina SCARLAT
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Salariu mediu pentru chinezoaicele din Romania (187 afisari)
 ZIUA salveaza Catedrala Sf. Iosif (182 afisari)
 Castelul Bran a fost retrocedat (126 afisari)
 Lazea: Exista riscul prabusirii preturilor imobiliare (97 afisari)
 "Proiectul Zichron" (78 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01173 sec.