Ziua Logo
  Nr. 2724 de luni, 2 iunie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Domnica DRUMEA

Atat imi amintesc

Domnica Drumea (n. 1879) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Desi s-a format in ambianta cenaclului de orientare "fracturista", condus de Marius Ianus, discursul ei poetic se deosebeste de acela al congenerilor psihotizati de propriul eu, prin atitudinea mai grava a instantei autobiografice; aceasta gravitate subiacenta se manifesta mai ales la nivelul continutului ce-si abandoneaza subiectul narcisiac in favoarea rasfrangerii realiste a contextului social. Dar directetea tonului protestatar (divulgand "spectacolul trist" al celor ce "n-au servici, n-au piine") apare deseori erodata de un patetism neretinut, ca proiectie incenzurata a unei sinceritati neprelucrate estetic. Cu tot excesul sentimentalist, oarecum distonant, Domnica Drumea este o debutanta talentata care va fi in stare sunt sigur sa se diferentieze de colegii sai printr-o asumare responsabila a actului poetic, depasind fronda mimetica a unora dintre acestia.

Marin MINCU

In fiecare zi

femei frumoase

ma invata, imi poarta de grija

asta si asta si asta

mama e buna cu mine

buna pana la lacrimi

in halatul ei de baie tocit ea

nu-mi da sfaturi

am plans cu tine

am dormit cu tine

cinci anotimpuri am dormit

pe 13 incepe razboiul

razboiul rosu si rece si stupid

pe 13 n-o sa fac nimic

zapada rosie

dezvelind

pamantul

Astept in hol la Litere

cu nervii la pamant te astept

copacii sunt galbeni, caloriferele reci,

papusile mute

fete cu blugi mulati ciripesc ca vrabiile

imi lasa pe obraji urme groase de ruj

astept nemiscata in hol la Litere,

pe banca de marmura astept

traiesc de azi pe maine pe poimaine

pe ziua cand n-o sa-mi mai pese de foame si frig

gura vopsita zice fa, pune-ti o fusta si vino la bar

sa stii de la mine

viata e un barbat bogat, fara obligatii

zac nemiscata pe treptele cenusii,

vor veni valurile innecand statuile, tavanul,

pasii care nu se opresc

va trece doamna cu cioara

printre copacii galbeni, chicotind.

Nu intoarce capul.

In urma ta matur cu grija holul pustiu.

Tandrete, lucruri simple, dezmierdari

Femeia isterica nu cunoaste tandretea.

Intre crize, ea cauta doar ceva de baut.

Mangaierile ii sunt straine.

Ea nu stie decat facturi neplatite, chitante, zile lungi.

Femeia isterica are atatea de pierdut!

Iubitul care pleaca in noapte,

Viata pe care-o visase, prinsa strans de bratul lui.

Femeia isterica nu intelege.

Creierul ei mic e plin de praf.

Ploua in ianuarie si parul ud ii cade pe fata.

Tocurile ii aluneca in noroi.

Toata ziua ea alearga dupa autobuze, ca un cersetor insistent

dupa trecatori.

Rochia ii miroase a fum.

Ea isi duce singura plasa de cartofi, ca pe o cruce.

In lumea asta a distrus tot.

Nici corbii nu mai vin pe camp.

Gheata de pe lacuri crapa.

In oglinda i-a ramas surasul stirb.

Suntem amenintati, in fiecare zi, cu un cutremur

Ma rog, cu teama, sa nu fim si noi inghititi.

Cladirea aceasta sau cealalta se va prabusi?

Cate maini se vor ridica din ruine?

Cate zile cernite de doliu?

Indiferent, cerul va fi albastru senin,

apoi intunecat, marginit de stele.

Nu mai vreau ziare, nu mai vreau specialisti,

fara alarme in noapte.

Sunt si-asa speriata de masa goala,

de scrasnetul cutitului pe cutit,

de ochii rugatori ai femeii de la un colt de strada.

Se lasa bruma dupa frigul cumplit.

Cazi in somn dupa lacrimi multe.

Ma rog pamantului, incet,

sa nu-si trezeasca lava adormita.

Inalti, in ger

cuvintele noastre lasau in urma aburi.

Asfaltul era lovit de pasi grabiti.

Ne-am oprit in capatul scarilor.

De ce ne-a fost frica sa coboram?

Imi explicai, bland, furnicarul strazilor,

cum poti rezista in propria tara,

cum poti trisa la jocul de carti.

Sorbeam cafea dupa cafea,

vroiam sa fim lucizi cand amiaza

avea sa schimbe culorile.

Inima zvacnea, ca stransa in pumn.

Treceau perechi vrajite, cu micile lor secrete,

vorbindu-si in soapta.

Noi nu mai stiam drumul catre casa,

noi ne pierdeam in sunetul amar al Nocturnei lui Chopin.

De ce ti-a fost frica sa te uiti inapoi?

Te-as fi urmat, docila, stana de piatra.

N-as putea scrie despre

motoare tranzistoare tomografii

cand afara ploua peste cartierul muncitoresc

si copilul descult molfaie o bucata de paine

n-as putea scrie despre

corpuri senzatii sofisticate

in timp ce tu cu un tricou jerpelit

alergi pe strazi dupa bani

dai telefoane disperate la care ti se raspunde sec "ca va?"

picuri grei ma lovesc peste teasta

si teasta mea suna ca o tabla veche ruginita

n-as putea scrie despre nimic

cand nimicul ne inghite pe fiecare

as putea in schimb sa-mi aprind o tigara

si sa plec

Seara mea ca un spate paros si negru de omida

Bunicul e mort, femeia de peste drum e moarta,

Barbatul dintr-un pat de spital

Aici, in blocul turn, in blocul fara gaze, nu mai cunosc pe nimeni

mi-au inghetat mainile

mi-au inghetat picioarele

sentimentele frumoase mi-au inghetat

ea are o gaura in cap si ei vin si o intreaba despre Eminescu ea

deseneaza liniute in caiet riduri adanci pe frunte ea sta seara la geam

pe camp sunt numai pungi si gunoaie si capul meu

inghetat

lipit de al ei

A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 "Mama Lumii" la Bucuresti (50 afisari)
 |N MEMORIA LUI ION DRAGANOIU (41 afisari)
 Richard Chamberlain e homosexual (39 afisari)
 Domnica DRUMEA (23 afisari)
 Ziua Literara va recomanda (21 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01154 sec.