Ziua Logo
  Nr. 4609 de luni, 10 august 2009 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

PNL: Guvernul sa foloseasca banii de la FMI pentru infrastructura

Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni ca acoperirea deficitului bugetar din banii imprumutati de la Fondul Monetar International (FMI) trebuie sa fie corelata cu cresterea volumului in investitii, relateaza Agerpres.

"Somez Guvernul sa nu utilizeze resursele financiare puse la dispozitie de FMI pentru acoperirea deficitului bugetar decat pentru investitii in dezvoltarea infrastructurii. Orice alta utilizare a banului nu face altceva decat sa creeze datorii suplimentare si nu va avea niciun efect pozitiv asupra economiei", a afirmat, intr-o conferinta de presa, Orban.

Prim-vicepresedintele liberal a spus ca, in opinia PNL, imprumutul de la FMI nu si-a facut simtite efectele pozitive in economie si ca, de regula, politicile FMI sunt "retete perimate".

"Ne-am indatorat grav si aceste datorii le vor plati romanii, nici Geoana, nici Basescu, nici Boc. Banii pe care i-am luat nu au avut niciun efect favorabil in economie. Retetele perimate ale FMI nu vizeaza masuri benefice pentru economia reala ci sunt doar o contabilizare bugetara. (...) Politicile FMI sunt niste politici care peste tot unde au fost aplicate au dus la deteriorarea grava a conditiilor de viata", a sustinut prim-vicepresedintele PNL, care a reamintit ca, odata ajunsi la guvernare, liberalii au renuntat pentru o perioada de timp la asistenta FMI.

Ludovic Orban a subliniat ca nu intelege motivele pentru care FMI nu incearca sa descopere "adevaratele cauze" ale prabusirii economiei romanesti, intre care si faptul ca Romania a platit o dobanda dubla pentru imprumutul extern.

"Banii imprumutati de la FMI au mers catre Banca Nationala, Banca Nationala a redus rezervele minime obligatorii, a lasat lichiditati la dispozitia bancilor comerciale, iar aceste banci in loc sa reia procesul de creditare au preferat sa imprumute statul pentru ca e mult mai sigur. Ca atare, banii pe care i-a imprumutat statul pentru a acoperi cheltuielile bugetare, multe dintre ele prostesti, a platit dobanda de doua ori - o data pentru creditul de la FMI si o data prin dobanzile pe care le plateste statul la imprumuturile facute de pe piata financiar-bancara. Cinci miliarde de euro care trebuiau sa ajute economia, sa fie ca un sange care vine in venele economiei, nu au facut altceva decat sa se plimbe pe degetele de la o mana", a explicat liderul liberal.

In acest context, vicepresedintele PNL Daniel Chitoiu a adaugat ca o solutie pentru iesirea din criza este flexibilizarea economiei prin relaxarea fiscala, prin reducerea cheltuielilor bugetare, prin eliminarea impozitului forfetar, prin reducerea cotei de TVA, dar si prin "eliminarea cheltuielilor neeconomice, care nu servesc romanilor".

Legat de impozitul forfetar, Chitoiu a apreciat ca acesta trebuie eliminat "imediat" fiindca "statul pierde o suma mult mai mare decat cea pe care o incaseaza".

Z.O.
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Esecul Traian Basescu (3720 afisari)
 Scufundarea Flotei (3193 afisari)
 Haremul ucigas cerseste clementa (1785 afisari)
 Turnul Babel la Cadastru (1673 afisari)
 Cameron Douglas risca inchisoarea pe viata (1392 afisari)
 Sex oral printre carucioarele de la hipermarket! - VIDEO INTERZIS MINORILOR (7654 afisari)
 La 12 ani, face sex cu zece barbati pe zi pentru a-si cumpara acadele (3293 afisari)
 BBC s-a facut de ras in Anglia! Au intrerupt rezumatul etapei pentru o tanara care statea pe WC (VIDEO)  (3234 afisari)
 Diplomat american filmat in Rusia in timp ce facea sex cu o prostituata (Video) (3049 afisari)
 Un Airbus a zburat cinci zile cu un mort la bord si nimeni nu a observat (2483 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01376 sec.