Ziua Logo
  Nr. 4359 de vineri, 10 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Fiica lui Stalin: Eu uram Rusia sovietica

Un inedit documentar in 2 episoade a fost prezentat la 6 si 7 octombrie pe postul public rus Pervai Kanal, la baza acestui film stand un interviu cu fiica lui Stalin, Svetlana Allilueva, primul pe care ea l-a oferit dupa multi ani. In timpul interviului, Allilueva, care are 82 de ani si traieste intr-un azil de batrani din SUA, a vorbit numai in limba engleza si a afirmat ca nu este "rusoaica". Informatii despre film, dar si despre ceea ce a ramas in afara cadrului, sunt relevate de saptamanalul rus "Argumenti i Fakti", consultat de Agerpres.

"Am de peste 30 de ani cetatenie americana si nu vreau sa vorbesc in rusa. Eu uram Rusia sovietica. Nu ma voi intoarce niciodata acolo, eu nu sunt rusoaica etnica", a declarat Allilueva in cadrul interviului. Ea a marturist ca Stalin a incercat sa-i influenteze atat viata personala, cat si cea profesionala. Svetlana visa sa ajunga scriitor si de aceea a dat la Facultatea de Filologie. "Cand i-am spus lui tata ca am fost admisa la Filologie, el a exclamat: 'Scriitori? Boema? Nu! Vei da la Facultatea de Istorie!''. Stalin a intervenit si atunci cand fiica sa a trait prima ei poveste de dragoste. "El era un cunoscut producator si scenarist de film. Toti il cunosteau pe Aleksei Kapler. In Rusia, insa, nu exista o asemenea notiune precum sexul inainte de casatorie. Kapler era mai mare cu 20 de ani ca mine". Stalin a decis sa intervina personal, si l-a trimis pe iubitul fiicei sale intr-un lagar de muncia silnica. La scurt timp de la despartirea de Kapler, Allilueva s-a casatorit cu prietenul sau din scoala, Grigori Morozov, insa mariajul a durat putin, incetand dupa nasterea fiului lor, Iosif. Al doilea sot al Svetlanei a fost fiul lui Andrei Jdanov, secretarul Partidului Comunist. "Aceasta a fost alegerea lui tata. Noi nu am avut nicio intalnire, ne-am casatorit imediat", a povestit Svetlana, care in cele din urma a divortat si de acest al doilea sot, dupa ce s-a nascut fata lor, Ekaterina. Stalin a fost foarte nemultumit de aceasta decizie, insa a inteles ca Svetlana va face mereu ceea ce doreste.

"Fratelui meu Vasili ii era foarte frica de tata. Atat de frica, incat isi pierdea darul vorbirii in prezenta lui. Eu eram singurul copil normal", a explicat Svetlana. Totusi, ea obtinut o relativa libertate abia dupa moartea tatalui sau. In timpul epocii Hrusciov, Svetlana s-a casatorit cu un traducator hindus. Cand acesta a murit, Allilueva a reusit, cu mare greutate, sa plece in India, pentru a risipi cenusa sotului in Gange. Din India, Svetlana a fugit intai in Elvetia si apoi in SUA. Fuga Svetlanei Allilueva din URSS a costituit o senzatie mondiala. Celor doi copiii ai sai ramasi in URSS li se inocula ideea ca mama i-a parasit. "Fiul meu era deja casatorit si avea 22 de ani, iar fiica mea avea 17 ani. In SUA, de altfel, tinerii de aceasta varsta isi incep deja viata independenta", a replicat Svetlana. Odata ajunsa in SUA, Svetlana Allilueva s-a casatorit pentru a patra oara, de data aceasta cu arhitectul Peters, cu care are o fata, Olga. "A fost dragoste la prima vedere. Insa, viata lui Peters era dirijata de sora lui. La acea vreme, in presa se scria ca tata mi-a lasat milioane in bancile elvetiene. Aceasta minciuna sta agatata si acum de numele meu. Tata, insa, nu-mi dadea nici macar bani de buzunar. Cand sora lui Peters a aflat ca nu am milioane, ea a facut tot posibilul sa ne desparta". Dupa despartirea de Peters, Svetlana a plecat impreuna cu Olga la Londra, unde a dus o viata destul de grea. Drept urmare, Svetlana a decis sa revina in URSS, unde i-au fost oferite un apartament, o pensie si o masina. "Din nou ni se spunea ce sa facem. Eram inconjurati doar de idioti!". Din Moscova, Svetlana a plecat in Georgia, iar de acolo, in Marea Britanie si apoi in SUA. Probabil, deja pentru totdeauna.

Autorii filmului au reusit sa-i filmeze pe toti cei trei copii ai Svetlanei. Cel mai greu a fost sa se stabileasca o legatura cu fiica mijlocie, Ekaterina, care locuieste intr-un sat din Kamciatka, unde lucreaza ca vulcanolog. Olga, fiica mai mica, lucreaza intr-un magazin din America. Cei trei copii nu comunica intre ei si nici cu mama lor. "Mama a reusit sa se certe cu toti copiii", a afirmat Iosif Alliluev. Desi realizatorii filmului au dorit foarte mult sa-i prezinte filmul Svetlanei insasi, dupa ce documentarul a fost gata, fiica lui Stalin a incetat sa mai raspunda la telefoane si faxuri, precizeaza in incheiere "Argumenti i Fakti".

A. OLTEANU
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Papusarii Marii Crize (6444 afisari)
 Surogatul de dreptate (1958 afisari)
 FMI: Recesiunea se prelungeste si in 2009 (1697 afisari)
 Adomnitei - vila de piatra! (1588 afisari)
 Ucraina se scufunda (1357 afisari)
 Fiica lui Stalin: Eu uram Rusia sovietica (2561 afisari)
 Lugoj: Eleva batuta in plina strada de patru fete (1973 afisari)
 Marko Bela: Copiii romani trebuie sa invete ungureste (1384 afisari)
 Sarkozy, implicat intr-un nou scandal amoros (1207 afisari)
 O femela de rechin a ramas gestanta fara sa fi intrat in contact cu vreun mascul (1154 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01327 sec.