Dosare Ultrasecrete

Imi amintesc cum media din Romania a intimpinat delegatiile africane participante la Congresul francofoniei. Desi invitati oficial, numerosi sefi de stat africani erau denumti ori blind "dictatori", ori de-a dreptul "criminali". Despre unii, chiar s-a insinuat ca ar fi fost, cu nu mult timp in urma, antropofagi.
De la ce ametitoare inaltime priveau media romanesti amaritele tari africane! Noi, podoaba democratiei europene, trebuia sa ne simtim jenati de a frecventa sinistre figuri de satrapi tribali.
Totusi, si de pe acest pamint romanesc a plecat in lume o vorba despre pericolul ignorantei si suficientei: Prostul, pina nu-i fudul, nu-i prost destul.
Nu am urmarit lucrarile congresului fiindca gaseam neinteresant tirziul interes al Frantei pentru un continent in care nici acum nu reuseste a vedea decit "teritoriile de peste mari". Cu toata pata de culoare care se intinde in Franta ca una de petrol in ocean, Franta nu reuseste sa-si depaseasca mentalitatea de fost stapin. Poate ca e vorba si de sechele ale demult apusei aristocratii franceze, esuata in spatiu public ca simpla fudulie galica.
M-am gindit, totusi, ca ilustrii nostri conducatori politici l-au apucat pe Dumnezeu de picior cind au reusit sa adera la NATO si UE, nedindu-si seama ca nu au facut altceva decit sa schimbe un stapin cu altii. De acum inainte, orice initiativa romaneasca pe plan international va trebui sa fie avizata de Comisie, Consiliu, Parlament - toate europene. Iti vine a crede ca Ceausescu a fost pur si simplu mai destept folosind tactica "miinilor libere", intr-o ofensiva africana de care noi rideam de ne prapadeam, la vremea aceea.
Sigur ca ocazia modernizarii si civliizarii definitive a Romaniei - prin aderarea la NATO si UE - este reala, dar daca pocesul este inversat? Daca aceste aderari au fost facute inainte de a le veni vremea, iar "tranzitia" numita acum "integrare" va fi la fel de lunga si dureroasa ca si aceea de care nici acum n-am scapat?
De fapt, sint sigur ca va fi si mai dureroasa dar, ca orice roman, pun si-un pic de nadejde in fatalism.
Bineinteles ca nu ne putem compara cu China, sub nici un aspect. Acolo unde nici SUA, nici SUA+Rusia ori SUA+UE+Rusia nu indraznesc sa ridice tonul, sint doua miliarde de oameni si o forta economica si militara cu care nu e intelept sa te pui rau. Dar nici nu avem nevoile Chinei, asa ca o relatie speciala cu tari africane inglodate in datorii, cu fabuloasele lor bogatii cu tot, ne-ar fi si acum de folos, cum ne-a fost si altadata.
Cea ce as remarca la efortul Chinei pe Continentul Negru, este faptul ca nu pune conditii politice direct ci indirect. Participind la efortul african de dezvoltare, China intelege sa rezolve problema pe care democratiile occidentale o creeaza, abandonind populatia neagra celei mai negre mizerii, pentru a ostraciza astfel regimurile nedemocratice.
Citeodata, mi se pare ca occidentalii astia au luat-o razna. Ce tara poate fi model democratic atunci cind populatia ii moare de foame? Si ce tara invata sa supravietuiasca traind din "ajutoare umanitare"?
Odata consolidat capul de pod chinezesc in Africa, urmeaza America Latina. Atunci sa vedeti reactie americana, cind chinezii vor intra pe teritoriul lor de vinatoare asa cum intra americanii acum, pe cel al Rusiei.
De fapt, este normal: daca pietele occidentale devin tot mai restrictive, de ce n-ar fi asaltate celelalte, infinit mai putin mofturoase? Fiindca nu vor occidentalii?
In acest caz, Occidentul seamana cu ciinele gradinarului - el zarzavat nu maninca dar nici pe altii nu-i lasa.