Analize si comentarii

Am crescut ascultind Internationala, si nu intelegeam cum poti fi osindit la foame "sus". Nici acum nu inteleg. Chiar daca l-am ascultat pe Liiceanu povestind ca, la foamea la care era osindit in copilarie, marmelada era singura delicatesa. Era alaturi de Cartarescu - un famelic osindit la o cu totul alta foame - si ma-ntrebam, privindu-i robustetea: I-o mai fi placind marmelada?
L-am cunoscut pe Ioan-Luchian Mihalea, despre care aflasem ca a crescut la un orfelinat. Avea o trasatura absolut dumnezeiasca - felul cum lucra cu copiii - si una dezgustatoare, lacomia. Totusi, Mihalea era la Scala, pe 21 decembrie, inconjurat de trupe de securitate, pentru a anunta iesirea din Era Ticalosilor (Marin Preda).
Pe marii carturari astazi luptind impotriva comunismului, sigur ca nu i-a vazut cineva printre gloante si baionete. Ei erau "constiinta" natiei - chestia aia care nu poate fi nici invinsa, nici ucisa. Dar poate fi cumparata daca "fondul"este lihnit de foamea urita careia mamelada ii e regina.
Singurul care ma mira, dintre corifeii "dreptatii intelectual-asumate" este Dan Mihailescu. Il stiu din facultate cind, timid si bilbiit, avea nevoie de Tania pe post de translator. Mi-a placut cum a evoluat si-mi parea a-si fi gasit locul.
Omisesem semnificatia amanuntului care mi-l facea simpatic, acum: burta imensa.
Stiu, a trecut si el de 50 de ani, vreme cind mai curind iti vine a da decit a lua, dar si a dascali decit invata. Antidotul meu este sa-mi amintesc de Thomas Mann scriindu-si "Faustul": la peste 70 de ani, a invatat teoria contrapunctului fiindca personajul sau era violonist.
Thomas Mann a fugit de Hitler. Doar pentru ca era evreu?
(Proportions gardees, People: cum Liicenii nostri nu sint Manii lor, nici Hitlerii lor nu au fost Basestii nostri).