Totul a inceput in anul 1996, cand osanul Ioan Gaf Deac din Batarci va fi numit ambasador in Australia. Doctor in minerit, Deac va fi uns in ianuarie 1992 secretar de stat in Departamentul minelor si geologiei, din Ministerul Industriilor, functie pe care o va parasi cand va intra in diplomatie.
Ajuns in Australia, primul lucru pe care l-a facut osanul Gaf a fost acela de a se intalni cu maramuresanul, din Borsa, Vasile-Frank Timis, avand la activ doua condamnari pentru trafic de droguri. Din doua vorbe si cateva perechi de beri, Timis a descoperit ca Gaf este specialist in minerit, iar Gaf s-a bucurat cand Timis i-a marturisit ca vrea sa investeasca in mineritul romanesc.
Au batut laba si au baut aldamasul, iar pentru noi, cei ramasi acasa, acela este actul de nastere al unei megaescrocherii din care tara, dar mai ales Rosia Montana, nu si-a revenit din trauma nici pana in ziua de astazi.
Concluzie: dupa nici un an, Timis uita promisiunea mincinoasa ca va reexploata sterilul aurifer, pune mana pe pachetul de control din cadrul societatii mixte, iar statul roman ii permite sa misune prin zona dupa aur.
Inainte cu un an de intalnirea dintre Gaf si Timis printre cacarezele deshidratate de cangur ale Australiei, Ovidiu Tender pune laba pe societatea Prospectiuni si, odata cu ea, pe bancile de date ale tuturor institutelor de cercetari geologice si mineralogice.
Din bancile de date, Tender afla o sumedenie de detalii despre extragerea aurului din perimetrul Rosia Montana, ceea ce face sa-i luceasca ochii ca la motanii in calduri. Dupa constituirea societatii mixte Rosia Montana Gold Corporation, Tender il va cauta pe Timis si vor bate laba la un aldamas ca-ntre ardeleni.
Tender ii va asigura spatele lui Timis, pentru orice eventualitate, prin relatiile lui privilegiate din zona sistemului sigurantei nationale, iar in contrapartida il va ruga pe Timis sa-i bage oamenii din grupul Tender SA in consiliul de administratie al societatii Gabriele Resources Ltd. |n cele din urma, Tender s-a bagat personal in consiliu, ca presedinte.
Investigatiile SRI si ale procurorilor militari au incercat sa afle daca nu cumva minereurile au fost extrase, prin foraje, dintr-o locatie virgina si nu din perimetrul de steril de 12 kilometri incredintat firmei Gabriele Resources. Suspiciunile SRI au fost alimentate si de achizitiile firmei Gabriele Resources, la preturi exorbitante, ale cocioabelor si terenurilor private din Rosia Montana.
Asa se face ca, in intervalul 1999-2000, in plina administratie CDR, perimetrul de exploatare de 12 kilometri se dilata la 22 si apoi la 42,3 kilometri. Proiectul contractului de asociere, care stipula exploatarea pentru o suta de ani a perimetrului initial, este modificat inclusiv de Berceanu si a devenit valid abia in 2001, in toamna.
http://www.hotnews.ro/articol_20433-Frank-Timis-a-inhatat-aurul-din-Apuseni-printr-o-caruta-de-falsuri-iar-Tariceanu-a-inchis-ochii.htm |