A fi vecin al unui mare imperiu a fost dintotdeauna o situatie de neinvidiat. Spre norocul lor, romanii au avut ocazia sa se convinga de acest adevar intr-o mult mai mica masura decat polonezii si poate chiar ungurii. (Ma refer la istoria ultimelor secole, iar nu doar a ultimelor decenii.) Asta nu-i impiedica pe multi ziaristi in pana de subiecte si de preocupari mai serioase sa toarne din in cand gaz peste focul resentimentelor justificate de experienta anilor '50, dar devenite intre timp, in foarte mare masura dupa parerea mea, niste simple clisee, duse pana la cele mai inalte cote ale absurdului atunci cand "rusilor de pe Volga" (pusi in opozitie de amicul meu Paul din Ohio cu "englezii de pe Tamisa") ajunge sa li se conteste pana si calitatea de europeni sau de crestini... in sensul occidental al cuvantului, se intelege.
Pentru mine e mai mult decat evident aportul ignorantzei crase si schemelor de gandire simplista, mostenire a "epocii de aur", in toate aceste manifestari ale minimei rezistentze si lenii intelectuale incurabile. Sigur ca necunoasterea limbii joaca si ea un rol fundamental aici, numai ca... daca limba rusa este in prezent apanajul celor veniti de dincolo de Prut, germana si franceza sunt ele insele intr-o situatie critica la noi, fiind considerate inutile in fond pentru amatorii de ascensiune rapida pe inaltimile "inculturii globale" (cf. Vedasharma!). De aceea, personal n-as pune "obligarea de a a invata limba rusa" pe lista reprosurilor de adus trupelor sovietice "eliberatoare", asa cum figura ea intr-una din postarile Dv anterioare. (Ii datorez acestei constrangeri cunoasterea uneia din cele mai expresive si mai plastice limbi ale lumii, la fel de importanta in ce ma priveste ca si germana.)
In treacat fie zis, ceea ce toti acesti specialisti ai rusofobiei asezonate cu afinitati pro-occidentale refuza sa inteleaga este tocmai faptul ca atitudinea lor este... cat se poate de neoocidentala in esentza ei. Pentru simplul motiv ca simbioza dintre cultura Europei vestice si cea rusa are o traditie veche de cel putin trei secole, iar influentzarea a fost departe de a actiona intr-un singur sens (asa cum s-ar putea intelege din observatiile Dvs despre "influente bizantine, franceze si chiar germane). Lucru care face ca viziunea asupra Rusiei insesi sa fie infinit mai nuantata in Germania si Franta decat la noi, si asta NU doar, asa cum se crede, drept rezultat al naivitatii, politice, al stangismului samd; iar aversiunea viscerala fata de ea sa ne inchida de fapt tocmai in ghettoul est-european din care aspiram sa iesim.
..............................................................................................................................................
In privinta rasismului ca atare, mi se pare ca principala lui manifestare pe acest forum se indreapta impotriva lumii musulmane, devenita in urma evolutiilor ultimilor ani adevaratul simbol al raului absolut pentru amatorii de scenarii si clasificari in alb-negru. (Aflandu-ma in studioul unui post de radio, mi-a fost dat sa aud pe un cunoscut comentator si profesor de stiinte politice sustinand cu foarte mulr aplomb, in cadrul unei discutii off-record, teza solutionarii problemei arabe prin intermediul... armei atomice. Fara ca nimeni sa gaeasca necesara vreo punere la punct!)
Evident ca si atacurile fanaticilor anti-Obama au o motivatie predominant rasista, numai ca ele, cel putin, sunt sigur ca vor inceta ca prin farmec in momentul cand senatorul de Illinois va intra in biroul oval: in fata titlului (gaunos, dar foarte impresionant la acest nivel cultural) de "cel mai puternic om din lume", chiar si rasismul isi mai pierde din forta impactului initial.
Ramane problema antisemitismului, mult prea complexa ca sa poata fi dezbatuta in acest cadru. Ma limitez sa observ ca un forumist de tip Roy, de o incontestabila inteligentza si vioiciune a replicii, departe de a incerca sa contribuie cu ceva la necesara reconciliere si intelegere reciproca, isi face o adevarata specialitate din a stimula prin arogantza si brutalitate exact prejudecatile pe care pretinde ca le-ar combate. Despre maniacii de tip Sobru, Arp si compania, nici nu merita sa discutam.
La 2008-10-30 10:17:20, Adrian v.D. a scris:
> eu nu am de aparat nici o pozitie de pe reduta,nici vorba despre
> apararea unei <imagini>proprii.Ma bucur daca exista romani(in sensul
> larg al cuvantului)care nu sunt sovini,xenofobi,rasisti sau
> antisemiti.Sa admitem ca a fi antirus(in sensul discriminatoriu si
> implicatiile )este o porcarie.Nu ar fi un fals si o farsa
> etimologica,de context?Rusii sunt albi,crestini si au o cultura...cel
> putin de influenta bizantina cu...influente franceze(dar si chiar
> germane si las deoparte influentele stepelor din Asia)Cei mai multi
> dintre romani au insa o parere care mai degraba se refera la
> politicile Rusiei fata de Romania ultimilor 100 de ani.
> Dar cum ramane in acest context cu parerile dvs.vis a vis de rasismul
> si antisemitismul de pe forum?Nu luati nici o pozitie?
>
> Cat priveste alegerea unui <negru arab>ca presedinte al USA,eu nu vad
> nici o problema,atata timp cat contracandidatul este mult mai
> <slab>,chiar daca m-am autodeclarat un <republican>(in contexul
> istoric al partidului)
> <Sa castige cel mai bun!>este o sintagma de baza a oricarei
> democratii....Si chiar ma bucur ca americanii vor dovedi lumii
> intregi ca numai rasisti nu sunt.....
>
|