Ziua Logo
  Nr. 4218 de joi, 24 aprilie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »

Procesul Comunismului

2008-04-24
13-15 iunie 1990 (...@gmail.com, IP: 86.121.188...)
2008-04-24 20:15
Cine a fasonat batele destinate "golanilor" din Piata Universitatii

Participarea argesenilor la mineriada din 13-15 iunie ’90
Anul de "gratie" 1990 si evenimentele din 13-15 iunie l-au surprins pe actualul prefect de Arges, PD-istul Ion Carstoiu, in functia de director general al ITA (Intreprinderea de Transport Auto) Pitesti. In aceeasi perioada sef al IJP Arges era colonelul pe-atunci, actualul general de Politie, Nicolae Berechet. Cateva saptamani mai tarziu Ion Iliescu ordona Guvernului eliberarea prin orice mijloace a Pietei Universitatii si chema in Capitala miile de "ortaci" pentru "restabilirea ordinei si disciplinei".

Pentru aceasta a fost alcatuit un plan de represiune a celor din Piata Universitatii. Un astfel de ordin a fost primit si de sefii institutiilor din Arges: Politie, SRI, Prefectura si CJ, dar si de sefii unor intreprinderi: CPL Pitesti, IFET Curtea de Arges, Exploatarea Miniera Campulung si ITA Pitesti. In ajunul datelor de 11-12 iunie 1990 pe birourile sefilor IJP, SRI, Prefectura si CJ Arges sosisera ordinele Guvernului Romaniei prin care se solicita participarea semnificativa la ceea ce urma sa ramana in istorie "Mineriada din 13-15 iunie", Argesului revenindu-i confectionareabatelor pentru mineri si transportul acestora la o destinatie ce urma sa se intersecteze cu traseul ortacilor.

A fost aleasa comuna Potcoava din judetul Olt. Directorul fostului CPL, azi ALPROM, a reusit sa calibreze "piesele de mobilier", respectiv picioarele de scaune si de mese, asa cum erau cunoscute batele. Finisarea acestora a fost facuta de salariatii ITA din ordinul directorului general de-atunci, nimeni altul decat actualul prefect de Arges, Ion Carstoiu. Acelasi Ion Carstoiu a pus la dispozitie camioanele intreprinderii ITA pentru transportul batelor si al sutelor de salopete mineresti pana in comuna Potcoava, unde au fost predate ortacilor din Valea Jiului, precum si 10 autobuze, in care au fost imbarcate, pe langa minerii din Muscel, si cateva sute de politisti argeseni. Convoiul cu toate cele solicitate Guvernului Roman de Ion Iliescu a plecat din curtea IJP Arges in jurul orei 22.00, 12 iunie 1990. Jonctiunea convoiului din Arges cu grosul ortacilor din Valea Jiului s-a facut in gara Potcoava, unde totul a fost imbarcat intr-o garnitura goala de tren, care avea destinatia Gara Baneasa iar de-acolo Piata Universitatii din Capitala, unde aceiasi "ortaci" au "sadit panselute"!

Prefectul de Arges Ion Carstoiu sustine ca este strain de toate acestea, considerandu-le... "simple speculatii": "Si camioanele, si autobuzele erau ale noastre, dar erau dirijate de minerii din Aninoasa. Cat priveste finisarea batelor, noi nu aveam utilajele necesare acestor lucrari de fasonare a "pieselor de mobilier", respectiv a picioarelor de scaune si mese solicitate". Fostii sai subalterni de la ITA, participanti directi la finisarea batelor, sustin exact contrariul.

Un articol de Stefan Dumitru Afrimescu
Rom´┐Żnia Libera, Sambata 02 Iulie 2005


     « Comentariu anterior     Comentariu urmator >     Ultimul comentariu »

     « Toate comentariile



Pentru a putea posta un comentariu trebuie sa va autentificati.


Cauta comentariul care contine:   in   
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Raia FSN (3718 afisari)
 Un evreu american a tradat SUA pentru Israel (1767 afisari)
 "Esplanada" la secret (1748 afisari)
 Zece cifre la telefonul fix (1532 afisari)
 Esti ceea ce a mancat mama ta (1294 afisari)
 Varianta restilizata pentru Logan Sedan (3958 afisari)
 Ce se naste din asa o mama, Dita von Teese se cheama (2205 afisari)
 Cea mai mare banca din Germania refuza sa mai deconteze "abonamentele" la bordel ale angajatilor (1909 afisari)
 Sir Paul McCartney isi ia a treia nevasta (1570 afisari)
 Si-a uitat vioara Stradivarius in taxi si a primit-o totusi inapoi (1300 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00740 sec.