Cristian UNTEANU - bs801401@skynet.be 

Din nefericire, cu toate lectiile foarte dure pe care ai nostri le-au primit peste dinti in aceste ultime doua decenii, se vede ca unii dintre decidentii nostri politici se obstineaza sa ramana in limitele unui discurs populist si cu totul demagogic. Facand apel la fantomele unui trecut destul de recent cat sa doara, dar si intr-atat de tragic incat sa poata impresiona si generatiile foarte tinere. Amintiri de nesters si absolut reale ritmate de suferinta unor generatii pedepsite de comunismul de inspiratie stalinista si totalitara. Numai ca politica a evoluat surprinzator si extrem de rapid odata cu disparitia Cortinei de Fier, noile sisteme care functioneaza pe piata politicii mondiale presupunand adoptarea unei logici dominate de principiile pietei libere, garantia democratiei. Numai ca "piata libera" a impus si prezenta, pe toate planurile, a principiilor de concurenta libera, inclusiv cel al supravietuirii celui mai puternic si mai bine adaptat. Supravietuirea mai are foarte putina legatura cu principiile si doctrinele politice. Poate doar prin tangenta, caci marele atu il reprezinta cantitatea de resurse naturale disponibila la nivelul unei tari, capacitatea de a le exporta in conditii optimale si de a garanta securitatea liniilor sau conductelor de transport, dar si de managementul relatiilor internationale in care elementul "resurse naturale" devine conditia sine qua non a intrarii unei natiuni la masa jucatorilor globali. Odata cu ratificarea Tratatului Lisabona, se repune pe tapet si asa-numita Strategie Lisabona, cea care viza ca, pana la anul, economia UE sa devina un mare jucator pe plan mondial. Poate de acum inainte, iar daca la Bruxelles exista o speranta in acest sens, ea se leaga de finalizarea Acordului de cooperare extinsa si parteneriat privilegiat UE-Rusia, una dintre componentele sale esentiale fiind Acordul de liber-schimb. Evident, cu contrapartida ruseasca a securitatii energetice, vitala pentru o Europa care este in continuare majoritar dependenta de gazul rusesc. Istoria nu se poate uita, iar memoriile acesteia, atent studiate, trebuie sa fie o lectie absolut vitala pentru toate generatiile de romani. Dar asta nu inseamna ca este posibil sa cadem in capcana unei atitudini globale anti-rusesti, exact dupa tipicul orbirii anti-occidentale cultivate ca dogma de regimul comunist. Un tip primar si demodat de gandire, demn de o clasa politica evoluand in singurul registru care se simte bine, cel al scandalului si acuzatiilor urbi et orbi. Daca exista o proba, una cat de mica, a ceea ce afirma Basescu cand zice ca Romania va plati Rusiei o nota de plata conform unor angajamente luate de presedintele Senatului la Moscova, atunci Mircea Geoana este vinovat de tradare de tara. Dar de ce acuzatia asta se face la televizor, ca la o sueta intre mitocanii reuniti la tuiculita de seara la crasma satului? Oare nu trebuia sesizat Parchetul General, nu era normal sa avem reactiile SRI si SIE? Sa fie asa de prost Guvernul Boc, incat membrii sai sa nu poata fi chemati la o reuniune de urgenta a CSAT pe tema respectiva? Injuraturi, acuze, exagerari intr-o nesfarsita hiperbola care ne izoleaza si mai tare intr-o autarhie diplomatica al carei pret, nu uitati asta, cel putin in materie de gaze, noi il facem cadou Rusiei cu larghetea levantina a guvernarii incompetente. Toti din jurul nostru, toti aliatii nostri din UE si NATO joaca pe principiul deschiderii de spatii si imblanzirii cu orice pret a asperitatilor mostenite din confruntarea ideologiilor. Noi parca nu vrem sa observam asta, uitand ca orice proiect de crestere nationala se face pe baza unei viziuni de viitor si nu prin contabilizarea spaimelor trecutului. Oarba, surda si muta in raport cu dinamica prezentului, diplomatia noastra, astfel inspirata, se duce si mai departe intr-o fundatura. Stam acolo, singuri si demni, de mult timp. Oare cat timp de acum inainte?