Ziua Logo
  Nr. 4687 de marti, 10 noiembrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
O campanie si patru populisti
Dan PAVEL, dan.pavel@ziua.ro 
Chiar daca pierde alegerile, Basescu tot va fi invingator. A reusit sa transforme competitia pentru Cotroceni in cea mai populista campanie electorala postcomunista. Unde sunt vremurile in care populistul Iliescu se confrunta cu gentlemenii veniti de la Londra si Paris, Ion Ratiu si Radu Campeanu?
Cele mai "frumoase" alegeri au fost cele in 1992 si 1996, cand elegantul profesor universitar Emil Constantinescu, Rectorul Universitatii mele, se confrunta cu presedintele in exercitiu, eternul Iliescu. In campania din 2000 (singura in care nu m-am prezentat la vot in turul al doilea), intelectualii lui Constantinescu (acum, in mare parte intelectualii lui Basescu) l-au reabilitat pe Iliescu. Cica de teama lui Vadim. Chiar si in 2004 au fost alegeri cu miza politica ridicata. Se incheiase "Epoca Iliescu". Electoratul trebuia sa aleaga tot dintre doi candidati fosti comunisti si fosti demnitari fesenisti, dar care intre timp se redefinisera. Pe atunci, Basescu era politicianul viitorului. Cinci ani mai tarziu, Basescu a devenit un produs politic expirat, dispus sa faca orice numai sa fie reales, dar caruia ii fuge covorul de sub picioare.
Influenta lui Basescu asupra lui Geoana, Antonescu si Oprescu este enorma. Pentru ca primii patru clasati in sondaje duc toti si fiecare in parte o campanie populista. Niciodata n-am avut atatia populisti pe metru patrat! Tocmai de aceea, am luat hotararea sa nici nu mai votez in primul tur, pentru prima data din 1990 incoace. Niciodata nu am vazut vreo campanie mai lipsita de fair play, de idei, proiecte si mai ales de dezbateri directe intre candidati. Totul a devenit o manipulare de imagine si comunicare. Un show cretin. Aberatia politicii actuale este ca s-a transformat intr-o competitie de "comunicare politica", unde nu exista insa dialog. Ca si cum actualii candidati ar vorbi/ comunica cu peretii, adica cu un electorat anomizat, astenizat, alienat. Cei trei A. Alta aberatie a actualei campanii prezidentiale este transferarea confruntarii electorale catre esaloanele doi si trei ale nomenclaturii pedelisto-pesedisto-liberale. In campaniile anterioare, candidatii la presedintie se confruntau intre ei, in vreme ce "ailalti" zapaciti se chinuiau sa obtina minute in emisiunile de campanie pentru alegerile parlamentare. Acum, datorita lipsei confruntarilor dintre candidati, dezbaterea s-a mutat catre neo-apparatchikii din partide. In locul lui Basescu, Antonescu sau Geoana, se confrunta in campania pentru prezidentiale niste tipi lipsiti de anvergura politica, intelectuala, ca sa nu mai zic culturala. Ei chiar nu inteleg ca in campaniile prezidentiale nu pot sa vina cu prostioarele provinciale din campaniile parlamentare.
In loc sa creasca nivelul campaniilor electorale si al dezbaterilor politice, asistam la o degradare a competitiei politice, iar tot felul de televiziuni stau si se mira de "vorbele grele", mitocaniile, prostia, vulgaritatea dezbaterilor intre candidati si substitutii de candidati. Basescu a fost sfatuit sa nu apara in dezbateri cu candidatii, pentru ca ar pierde in confruntarea directa cu oricare dintre contracandidati. Si atunci a inventat referendumul populist pentru parlamentul unicameral, unde de fapt nu se dezbate nimic. Oamenii sunt chemati sa spuna DA pentru o alegere cu privire la care nu li s-a explicat nimic. Ex nihilo, nihil (nu ma indoiesc de capacitatea unor vorbitori ai unei limbi de origine latina de a traduce fraza de mai sus).
 Afisari: 465  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 20 Afiseaza toate comentariile  
O campanie si patru populisti   de Atamild
lasa ne, lasa ne!   de MEKI
Crin presedinte!   de alex_n89
pro geoana   de catalin-pentru-psd
basescu! nu mai scapam de el    de georgescugigi
O mizerie!!!   de Jianu Tiberiu
tratiti bine? noi nu   de Velescu Mihai
Basescu daca pierde, pierde.   de ioana zvarlefus
Huuuuu Basescu !!!   de Elly999
deja ne-am plictisit de el   de profir
jos tiranu   de adrian.radu
sa scapam de basescu!   de is28b2
Votez pentru tara   de raymond
Cei patru polulisti au fost trei   de georgems
Basescu   de Adeutsa
Basescu sustinut de oameni ca el   de Gabi A.
Amin   de invizibil
ce usor uita si Mr.Pavelica   de cosor ion
base ,lasa-ne ,lasa-ne   de paraschiv_lucian
Tot care exista, exista deja ,   de sorge
A r h i v a
  Dimensiunea romaneasca a lui Celan    6 comentarii
  Guverne cu geometrie variabila    17 comentarii
  Catastrofali la fotbal si politica    2009-10-12
  Basescu democraticidul si prostitutia unicamerala    2009-09-28
 Top afisari / comentarii 
 Diversionistul Iliescu (5413 afisari)
 Batalia serviciilor secrete (2810 afisari)
 Anticipatele lui Ciomu (2508 afisari)
 Basescu umbla la "revolutie" (1442 afisari)
 PDL sfideaza cu Oprea (1320 afisari)
 ULTIMA ORA: Actorul Gheorghe Dinica a murit! (5654 afisari)
 Sorin Rosca Stanescu: ''Traian Basescu pregateste arestarea a 12 generali de armata'' (4343 afisari)
 Batut fara mila chiar in fata iubitei sale - ATENTIE, VIDEO SOCANT SI INTERZIS MINORILOR! (2337 afisari)
 Prima fotografie cu mormantul lui Michael Jackson (2298 afisari)
 INSOMAR: Basescu ar pierde in turul doi si in fata lui Geoana, si in fata lui Antonescu (1922 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 1.13334 sec.