Ziua Logo
  Nr. 4533 de miercuri, 13 mai 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
ALRO Slatina da afara si castiga
-- Romanii sponsorizeaza, prin facturile la energie electrica, averile miliardarilor rusi * Vitali Macitki isi concediaza angajatii pentru a reduce productia de aluminiu si vinde scump curentul economisit
Combinatul de aluminiu ALRO Slatina a redus productia si disponibilizeaza oameni. Dar energia electrica ramasa la dispozitia sa este vanduta mai departe, cu profit, pentru ca ALRO are posibilitatea sa cumpere curent ieftin si sa-l vanda scump. Afacerea a fost copiata dupa manevrele din timpul crahului energetic din California.
Combinatul ALRO Slatina, mare producator de aluminiu, pare in dificultate din cauza crizei mondiale. A anuntat dis�ponibilizari masive de personal inca de la sfarsitul anului trecut. In 2008 au parasit societatea 1000 de salariati, iar saptamana trecuta rusul Vitali Macitki, actionar majoritar, a anuntat disponibilizarea a inca 600 de oameni, care vor fi urmati de inca 400 pana in septembrie. La aceste disponibilizari masive se adauga 300 de oameni care isi vor pierde locurile de munca din cauza externalizarii unor servicii cum ar fi cantina sau paza. Sindicatele anunta proteste masive, iar rusii dau vina pe pretul scazut al aluminiului pe piata si pe criza mondiala. Asadar, productia ar trebui redusa in continuare. Toate acestea intr-un oras unde majoritatea locuitorilor traieste direct sau indirect de pe urma combinatului.
ALRO intre "baietii destepti"
La o intalnire cu studentii in stiinte economice, bossul unui lant de fast-food i-a intrebat: "Stiti in ce consta afacerea mea?". "Vinzi hamburgeri", au raspuns la unison acestia. "Nu-i adevarat, e o afacere imobiliara, am spatii comerciale in cele mai bune 20.000 de intersectii din lume". Asa si cu ALRO. Nu prea mai vinde aluminiu, dar a devenit unul dintre cei mai prosperi comer�cianti de energie din Romania.
In anul 2004 a obtinut con�tracte de cumparare a energiei cu 35 de dolari/MWh, in timp ce restul industriei platea 52 de dolari. Ulterior ALRO a reusit performanta de a cumpara cu 22 dolari MWh. Cea mai mare parte din energia achizitionata de ALRO este hidroelectrica, cea mai ieftina de pe piata. Alti consumatori trebuie sa cumpere energie termoelectrica sau nuclear electrica. Motivatia favorizarii combinatului din Slatina a fost aceea ca ALRO este un mare cumparator si, in plus, consuma constant, ceea ce ar insemna ca nu introduce perturbatii in sistemul energetic national. Contractele de aprovizionare a ALRO cu energie sunt valabile pana in 2013.
Dar ALRO a redus masiv productia si, din acest motiv, s-a redus si cantitatea cores�punzatoare de energie consu�mata. Restul, circa 400 MWh, este vandut in sistem, cu profit maxim. ALRO detine licenta de furnizor de energie. Dar, pentru a se putea vinde energie ieftina lui ALRO, se vinde scump consumatorilor casnici si unor consumatori industriali, ceea ce inseamna umflarea artificiala a facturilor platite de romani.
Smecherie americana
Rusii de la ALRO nu au inventat apa calda. In anul 2003, ALCOA, un mare producator de aluminiu care cumpara curent electric ieftin a sesizat oportunitatile aparute odata cu criza de energie din statul California din acel an. ALCOA le platea mun�citorilor salariile ca sa stea acasa si sa nu mai consume pretioasa energie pe care gigantul american a inceput sa o vanda pe piata. Afacerea era buna, ALCOA cumpara cu 20 dolari/MWh si la bursa vindea, profi�tand de criza energetica, in medie, cu 123 dolari. La apogeul crizei a reusit sa vanda si cu incredibila suma de 7000 dolari pe MWh. In acel moment a intervenit autoritatea americana de energie si a interzis asemenea practici. Industria a fost obligata sa cumpere exact energia necesara procesului de productie, pentru a se impiedica speculatiile.
George SCARLAT 
 Afisari: 1511  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
Hai-Hui   de muresanu
Sa ii multumiti prostojanului    de Shadow
" Vinzi hamburgheri "   de Viorica Ianc
Tartorul acestor megaexcrocherii este nimeni altul decat    de Mihnea Apostol
ALRO Slatina se muta in China !   de sorge
A r h i v a
  Guvernul pregateste salvarea pensiilor nesimtite    7 comentarii
  Profesorii cedeaza la descentralizare    7 comentarii
  Papa suparat de un seic    38 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Papa suparat de un seic (2576 afisari)
 Guvernul pregateste salvarea pensiilor nesimtite (2494 afisari)
 UE: cealalta amenintare (1928 afisari)
 Voronin e sigur ca va gasi un tradator (1637 afisari)
 Milioane pentru Felix (1598 afisari)
 Eminem, destainuire-soc: "Am urinat pe Mariah Carey" (4793 afisari)
 VEZI AICI noile uniforme ale Poliiei Naionale i Locale - VIDEO (2304 afisari)
 Dupa fuga lui Ceausescu, URSS credea ca Romania s-a reintors in sfera ei de influenta. Iliescu se jura ca nu (2218 afisari)
 Mickey Rourke, mai libidinos ca niciodata! (FOTO) (2009 afisari)
 Irinel Columbeanu, suparat ca Monica il trimite la femei! (1824 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01039 sec.